vineri, 30 iunie 2017

Ce dor mi-e de iubirea ta...


Cel mai blând om pe care l-am cunoscut vreodată. 
Cea mai răbdătoare persoană pe care am întâlnit-o.
Cea mai modestă. Practic, nu mi-a pretins niciodată nimic, decât s-o las să mă iubească. În ceea ce pe alocuri îmi reproșez a fi fost infantilism, nici măcar asta nu știu dacă i-am îngăduit mereu. Uneori am fost răsfățată, răutăcioasă, lipsită de răbdare, poate chiar egoistă. 
M-a iertat mereu. Mă iubea.
Grijulie, devotată, întotdeauna pregătită să se lase pe sine în plan secund pentru cei dragi.
Mucalită, cu umor. Mereu râd când îmi aduc aminte de reacția ei scandalizată după ce, butonând telecomanda în miez de noapte, a dat peste niște scene nu tocmai sobre din ”Sex and the City”...

Și mai presus de toate acestea, omul care m-a iubit cel mai mult pe lumea asta. 
Bunica mea. Singura care mi-a arătat înțelegere și iubire inclusiv atunci când, poate, am dezamăgit-o.

Azi ar fi împlinit 90 de ani. Mă gândesc des la ea, cel puțin la fel de des pe cât mă gândesc la mama. 


Mi-e dor de ea, mi-e dor de iubirea ei. Cel mai pregnant gând după moartea ei exact ăsta a fost: ”câtă iubire am pierdut...”. 

Sau poate n-am pierdut, pentru că ori de câte ori mă gândesc la ea, mă simt învăluită de dragoste. Ca și cum cineva m-ar ține permanent în brațe. O dragoste pe care nici măcar nu știu dacă o merit. A fost prea bună pentru mine. Ar fi meritat mult, incomensurabil mai mult din partea mea. Și-a vieții, dacă stau să mă gândesc. 

Zâmbesc amintindu-mi ce pacoste eram în copilărie și la ce șmecherii recurgea ca să mă determine să mănânc.
Bunica n-a citit niciun blog de parenting. Dar nici n-ar fi avut nevoie. Tot ce-a făcut a fost să mă iubească.
Într-una din ultimele dăți când am vorbit cu ea, i-am spus că o iubesc. O făceam pentru prima oară, spre rușinea mea. Dacă ar fi plecat fără să fi apucat să-i spun asta, nu mi-aș fi iertat-o niciodată. 

Mi-e dor de ea, Doamne cât de dor îmi e...

2 comentarii:

Anonim spunea...

Sa-i fie sufletul binecuvantat...ea vegheaza sigur asupra ta.
E greu pe masura ce trece timpul, dar incearca sa-ti evoci mereu vocea ei si expresia fetei.

Irina

Greta spunea...

:) Exact asta și fac, Irina! Și mă ajută, o simt atât de aproape...
Îți mulțumesc, mi-a mers la suflet ceea ce mi-ai scris :)