Creta, un paradis de stâncă și cleștar (V)

 ”Hai că suntem în octombrie, când mai termini și tu serialul de vacanță?”. Când are dreptate, are. Jupânul, vreau să zic. Tocmai de aceea reflectez că mai întâi termin foiletonul grecesc (ar mai fi 2 episoade, în afară de cel de azi) și după aceea povestim despre orice altceva.
Așadar - în totală contradicție cu vremea de-afară - să mai facem astăzi o incursiune sub soarele cretan și să povestim despre Chania, al doilea oraș ca mărime din insulă.

Din punct de vedere arhitectural, ni s-a părut că aduce foarte bine cu Veneția. Aș putea spune chiar că, văzând clădirea cu ziduri roșii, am avut o puternică senzație de déjà vu, amintindu-mi de construcțiile care ne defilau în fața ochilor în timpul călătoriei cu vaporașul pe Canal Grande.

Probabil ca urmare a faptului că este mai puțin tentant pentru turiști comparativ cu Rethymno, și-a păstrat în mai mare măsură farmecul de odinioară. Cel puțin așa stau lucrurile în ceea ce privește centrul vechi și Portul Venețian (iată, deloc întâmplătoare asemănarea cu Veneția).
Ne-am plimbat pe străduțele înguste și ”bordurate” de Bougainvillea (superba floare ciclamen pe care-am regăsit-o pretutindeni pe insulă), am tras câteva concluzii de bine despre Rhetymno (care, în paranteză fie spus, ne-a plăcut mai mult) și dintr-un loc umbros, am contemplat marea. Marea, care e la fel de frumoasă indiferent de unde ar fi privită. 

Poate pentru că am vizitat Chania în penultima zi de vacanță, poate pentru că ne umpluserăm oricum sufletul până atunci de frumusețe, nu am fost din cale-afară de impresionați. Și nu am regretat că am ales Rethymno drept ”cartier general” fiindcă în multe privințe ni s-a părut mai ofertant. 

E adevărat ce se spune - că, după o vreme, percepția creierului se modifică și nu mai înregistrezi cu aceeași acuratețe ceea ce vezi; sau în tot cazul, nu te mai bucuri la fel de mult. Posibil ca asta să i se fi întâmplat și nouă, fiindcă nu-mi amintesc de senzația aceea de bucurie și de prea-plin sufletesc de care avusesem parte în zilele anterioare. Fără ca asta să însemne că nu ne-a plăcut Chania, sau că ne-ar fi părut rău de excursie; nici vorbă. A fost un intermezzo la fel de agreabil ca și cele de până atunci. 

(Știu, știu, mă îngrășasem. M-am întors cu vreo 3 kile-n plus din concediu, no joke. Și cum să fi evitat asta, la ce bunătăți am găsit pe acolo. Despre bucate vorbim în ultimul episod, dar promit că nu se va îngrășa nimeni).

Acesta a fost cel din urmă episod referitor la locații turistice. Următorul (respectiv, penultimul) va fi despre cu totul altceva, și cred că vă va plăcea. Angelo și Alfonso abia așteaptă să vă fie prezentați. Vă-ntrebați cine sunt dumnealor? Sau poate... ce sunt? 🙃 Promit să dezvălui curând 🙂