S-a încheiat o eră și a dispărut o lume. ”London Bridge is down”. Acesta este ”codul” care desemnează începutul unei operațiuni complexe de coordonare a acțiunilor de după moartea Reginei.
Foarte mulți dintre oamenii din întreaga lume au trăit cu Elizabeth II ca Regină. Nu cunoaștem altfel Marea
Britanie. Dar o vom cunoaște, începând de mâine.
Într-un
fel a fost și Regina noastră, a tuturor celor cu respect
și admirație pentru oamenii cu adevărat mari.
A fost dintotdeauna, va fi pentru totdeauna.
Iar dacă e să credem că unele lucruri sunt, cu adevărat, dincolo de noi - și eu cred - se poate spera că și-a aflat pacea. Spun asta având în vedere mesajul din imaginile de mai jos, despre care o foarte dragă prietenă spune că reprezintă inclusiv cea din urmă binecuvântare a Reginei pentru poporul pe care l-a slujit, după cum a jurat, până-n ultima clipă a vieții.
Eu sper că s-a reunit cu Philip al ei.
Un om cât istoria. God rest the Queen 🖤.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu