Interacțiuni bancare de nervi degrabă tocătoare

Nu știu cum de-am uitat să vă istorisesc cea mai recentă peripeție pe care-am avut-o cu banca unde am cardul de credit, dar hai să remediez degrabă, ca să vedeți cum era s-ajung eu ”tralala und tralala”, vorba lui Frau Zgaibă, o fostă vecină din vremuri demult trecute (o găsiți în secțiunea dedicată, dacă sunteți curioși. Bag seama c-o umplusem de respect 🙄 pe deplin meritat, de altfel).

Or fi ei nemții renumiți pentru eficiență, dar la birocrație nu-i întrece nimeni. Pasămite m-au informat că mi-au trimis un card de credit nou (fără să fi cerut eu și fără să fi expirat cel pe care-l aveam, mai era valabil vreo 2 ani; dar updataseră ei nu știu ce în sistem și vechiul card urma să fie anulat).

Fapt nu tocmai surprinzător, până atunci habar nu avusesem de preconizata schimbare. Mi-au dat mail că ei îmi anulează cardul și ”vă rugăm să folosiți cardul cel nou pe care l-ați primit”. Wie bitte? 🤨 Nu primisem niciun card nou. Ce-mi rămâne de făcut decât să sun la ei, ce plăcere, vezi să nu.

Mă înarmez cu răbdare și haida cu talent. Trec de inevitabilii roboței și piculine, dau de o ființă umană, explic tărășenia, pasul următor e să mă autentifice. Îmi cere să dictez diverse de pe vechiul card, zis și făcut, ”ce limită de creditare aveți?”. Foc s-o coacă, din fericire nu mi-a trebuit niciodată, habar n-am. Asta e, ofviderzen, nu vă putem autentifica.
🤬

Dă-i, scotocește cu sârguință printre mailuri, care naiba o fi limita aia că mereu mă enervez când primesc mail-ul periodic cu informația asta și vorba lui Caragiu, când îți trebe n-ai... O găsesc în cele din urmă. Sun din nou, roboței și piculine, dictați-mi datele de pe vechiul card, ce limită de creditare aveți? Rostesc suma, clar și răspicat. Nein, a crescut limita, văd că nu știți suma corectă, ofviderzen, nu vă putem autentifica.
🤬🤬

Zic multe și deloc de bine printre dinți, jupânul face apel la rațiunea mea (n-am! Isprăvitu-s-a), ”oamenii doar aplică procedurile”, zice, eeee bine că le-aplică pe nervii mei, caut iar, cotrobăi, găsesc un mail mai recent, ce bine că nu le șterg totuși (să fie, să nu trebuiască), sun, roboței și piculine, ce limită de creditare aveți? Rostesc suma, corect, iuhuuu, roboțeii joacă hora bucuriei, dictați-mi vă rog adresa. Asta e simplu, glăsuiesc eu, nein, aici vă avem cu altă adresă (turned out că era o adresă unde nu mai locuiam de 3 ani, deși EVIDENT că schimbasem adresa online dar ei nu actualizaseră și unde EVIDENT trimiseseră și cardul pe care nu-l primisem și care se pierduse pe drum), ofviderzen, nu vă putem autentifica.
🤬🤬🤬

Abia la al patrulea apel am reușit să mă autentific, mă simțeam ca și cum aș fi găsit cheia de boltă pe care-o fugărea Langdon în ”Codul lui Da Vinci”. Au mai trecut vreo 3 săptămâni până am primit cardul cel nou. Pe care nu-l solicitasem, dar să nu ne împiedicăm de amănunte. Am înfrânt! 💪