Da' bine că s-a terminat săptămâna asta

Săptămâna care se încheie astăzi a fost scurtă - 4 zile lucrătoare, întrucât azi fiind Paștele am avut liber vineri și vom avea și mâine - dar de luni până joi, fiecare zi m-a călcat pe nervi.

😒 Luni, cum vă spuneam, am primit o veste stricătoare de Zen la serviciu, care mi-a tamponat serios starea de spirit. Nu s-a întâmplat nicio catastrofă, a fost ceva tipic corporatist, dar în ceea ce mă privește e neplăcut like shit. Habar n-am când o să mă simt mai bine, if ever. Însă cred că e timpul să mă gândesc mai mult la mine, că firma tocmai mi-a demonstrat că-i pasă de mine cât de ninsoarea de-acu' 3 ierni.

😐 Marți mi-am pierdut un cercel - habar n-am cum și când, am constatat abia acasă că am doar unul. Cu atât mai neplăcut cu cât erau cerceii cumpărați de pe insula Burano. Splendizi și de neînlocuit (am răscolit deja Amazonul), ceea ce face să fie cu atât mai greu de digerat. M-am întors pe jos până la stația de metrou doar ca să nu spun că n-am încercat tot ce se putea, dar nimic. La birou, de asemenea nimic. S-a dus și pace bună. Unica speranță e că, atunci când prietenii noștri care locuiesc lângă Veneția ne vor vizita, îi voi ruga să-mi aducă altă pereche. Pân-atunci, nu mă îndur să-l arunc pe unicul rămas. Prea mi-au intrat la suflet.

🥴 Miercuri n-a fost nimic aparte (huh), dar având în vedere ziua de luni, demersul de a-mi păstra randamentul și cool-ul a fost ceva cu deosebire extenuant. Când am plecat de la birou, mă simțeam ca și cum aș fi pierdut prin K.O într-un meci cu Mike Tyson. Și ceva-mi spune că asta nu se va schimba prea curând.

🤯 Joi am primit ”îmbucurătoarea” veste că regia de transport s-a hotărât ”spontan” (😏) să repare număintereseazăce la șine, drept pentru care metrourile de pe tronsonul pe care circul eu vor fi în bună parte înlocuite cu autobuze, timp de o săptămână. Grrmpfff, le-aș putea spune eu unde să-și bage spontaneitatea aia. Evident că a rezultat un haos, autobuzele nu au venit la timp, au fost arhipline etc.

💖 Vineri a fost singura zi când am zâmbit cu adevărat săptămâna asta 🙂. După mai bine de 10 ani de când ne știm de pe bloguri, am întâlnit-o în sfârșit pe Tomata cu Scufiță. Andreea, pe numele din buletin 🙂. O citesc de ani de zile și mi-a intrat la suflet. Ea locuiește la Berlin împreună cu soțul ei, Cezar și fetița lor, Ada, pe care de asemenea i-am întâlnit. Și a fost minunat 🙂, chiar am avut senzația că ne cunoaștem de foarte multă vreme, deși ne vedeam pentru prima dată. Cum atât de frumos a spus Andreea, a fost mai mult ca o regăsire. Sunt niște oameni atât de buni, de calzi și de sufletiști, e o încântare să fii în preajma lor. M-am bucurat de fiecare clipă și sper să ne revedem în viitorul apropiat, la Hamburg sau la Berlin. 

(Off topic: ”coafura” mea reprezintă ilustrarea perfectă a expresiei ”freză făcută cu petarda” 🙈).

Altminteri, nu sunt prea grozav. Cred că a venit timpul să reiau terapia și fac demersuri în acest sens. Zilele trecute mă uitam la un film și mă gândeam că nu se mai poate așa, viața înseamnă mai mult decât ce fac (sau mai bine zis, nu fac) eu de vreo doi ani încoace...