duminică, 16 aprilie 2023

Fetița care mi-a furat inima

Cu toate că nu simt (nici) acest Paște așa cum probabil aș face-o dacă l-aș fi petrecut în România, am un sentiment aparte, pe care nu-mi aduc aminte să-l fi avut în alți ani. Un sentiment neclar, nedefinit, că va fi bine. Sper din tot sufletul să nu fie doar autosugestia și/ sau speranța mea, și să fie o premoniție.

Înainte de a începe să vă povestesc ceea ce mi-am propus pentru astăzi, țin să încep cu un sincer, din suflet venit ”Hristos a Înviat!” 🙂.
Vă doresc să fiți sănătoși, voi și cei dragi vouă și Lumina pe care întreaga creștinătate a primit-o în noaptea Învierii să vă călăuzească permanent.

Așadar, astăzi vreau să scriu despre bucuria pe care mi-a adus-o o fetiță cunoscută de curând. Mai exact, în timpul concediului petrecut în Italia - este fetița prietenilor noștri (care ne-au găzduit timp de o săptămână). Ei locuiesc lângă Veneția și meandrele vieții au făcut s-o întâlnim prima dată abia acum, ea având 9 ani. 

Știam despre ea, din poze și video calls, că este o splendoare de copil. Realitatea a depășit cu mult ceea ce ne imaginaserăm. Are cei mai frumoși ochi albaștri pe care i-am văzut vreodată, o delicatețe și o gingășie care amintesc de o balerină de porțelan și un suflet luminos ca razele soarelui reflectate în Marea Adriatică.
M-am ”îndrăgostit” de ea așa cum nu m-aș fi așteptat. Am mai spus-o și cu alte ocazii, îmi plac foarte mult copiii chiar dacă nu mi-a fost dat să am, dar ceea ce-a trezit Anna în sufletul meu după doar câteva zile este cu totul distinct.

N-aș ști să spun ce-a fost exact și cum s-a întâmplat. Se poate să fi fost candoarea și drăgălășenia ei cu totul. Entuziasmul și pasiunea cu care a construit Lego-ul pe care i-l aduseserăm și cât de serioasă era studiind instrucțiunile și făcându-și planul de construcție. Felul în care vorbea, atât cu noi cât și cu părinții. Lumina din privirea ei. Accentul italian, dulce și un pic ”cântat”. Felul în care s-a ”lipit” de mine și alerga să mă îmbrățișeze când ne întorceam seara din plimbările prin oraș și împrejurimi. Faptul că am jucat volei amândouă. Râsul nostru împreună.
De fapt, cred că toate astea la un loc.

Într-o seară am ieșit la o Osteria din Mestre și a declarat că vrea să stea ”lângă Greta”. Avea să facă asta din nou peste câteva zile, când am fost din nou cu toții la un restaurant ❤️.
Până a venit comanda am jucat o vreme X-0 pe niște formulare bancare mai vechi pe care mama ei le uitase în poșetă și care nu-i mai erau de trebuință, iar după ce-a terminat de mâncat s-a așternut la desenat.


Aș spune că sunt destul de drăguță în ochii Annei 🙂 și unde mai pui că parcă și arăt mai tânără. Am remarcat atenția ei pentru detalii - a ținut cont și de clama în formă de floare, a observat și cerceii pătrați. Cred că-i făcusem cu ochiul de câteva ori, și de aceea m-a vizualizat în postura asta. 

În ultima seară ne-am luat un îndelung și drăgăstos Arrivederci. A doua zi urma să plecăm foarte devreme la aeroport - pe la 6 fără un sfert cel târziu - iar ea nu se trezea la ore atât de matinale, ci abia pe la vreo 7. ”Ti prometto, ci vediamo di nuovo”, i-am zis într-o italiană chinuită. Ar fi înțeles și-n română și-n engleză, dar mi s-a părut cel mai autentic așa. ”Si”, a răspuns ea privindu-mă cu ochii ei azurii în care mă pierdeam cu totul.
Nu-mi venea să-i mai dau drumul din brațe, dar am făcut-o până la urmă. Am închis ușa încet și m-am apucat de făcut bagajul.
După vreo 10 minute, s-a auzit un ciocănit sfios. Am deschis și era Anna, care venise din nou doar ca să mă mai ia o dată în brațe.
Vă spun, mi-a intrat ceva în ochi în clipa aia...

Dimineață am coborât cât de încet am putut cu bagajul pe scări, încercând să facem cât mai puțin zgomot. Când colo, Anna picotea în bucătărie.
- A vrut neapărat să se trezească și să-și mai ia o dată la revedere, ne-au spus prietenii noștri, adăugând: n-a mai făcut așa pentru nimeni până acum.

Am plecat cu sufletul plin de lumină. Încă simt îmbrățișarea Annei și tot dragul din ea. Mi se pare incredibil că-n doar câteva zile am putut trezi aceste sentimente într-o fetiță care mă vedea pentru prima dată 🙂.

Nu mai am - din fericire, aș zice - nostalgia ”dacă aș fi avut și eu copii...”, dar mi-e dor de Anna, de lumina din ochii ei albaștri și de ceea ce simțeam că sunt în prezența ei. Sper s-o revăd cât de curând.

7 comentarii:

Mada spunea...

Adevărat a înviat! Și ❤️❤️❤️❤️❤️

Anonim spunea...

Adevarat a Inviat! Frumoasa povestea cu signorina Anna! Oricum, poate intr-o zi cind va fi mai mare, va veni la voi in vizita sa invete limba germana...
Jual

Anonim spunea...

Greta, ai scris simplu si frumos ceea ce simti pentru ca exact asa e iubirea pt un copil. Firescul tau va face nu doar sa va vedeti la cativa ani, ci sa fiti mai apropiate. Viata e o supriza :-)

Greta spunea...

@Mada, te îmbrățișez >:D<

@Jual, e posibil, nu se știe niciodată... M-aș bucura mult să o am în preajmă :)

@Anonim, am zâmbit citind mesajul tău :) Sper să ai dreptate.

Anonim spunea...

Adevărat a înviat! Copiii simt oamenii buni. Te îmbrățișez! <3
Petronela

Mmmaria spunea...

Adevarat a inviat.
Da, si eu cred acelasi lucru, copiii simt oamenii buni. Si mai cred cumva ca fetita nu ti-a furat inima, ci ti-a completat-o cu niste sentimente pe care nu le cunosteai.
Eu cred ca este un dar pe care l-ai primit si tu si l-a primit si ea, fiecare ati fost darul celeilalte. Lumina acestei amintiri va ramane amandurora si poate se va completa si va creste cu alte intalniri sau poate nu.
Si eu am in trecut chipuri luminoase, sclipiri, care sunt acolo si nu isi pierd stralucirea.
E un dar de care te vei bucura de fiecare data cand iti vei aminti.

Greta spunea...

@Petronela, mi-ai dăruit un zâmbet :) <3 Te îmbrățișez și eu >:D<

@Mmmaria, cât de frumos mi-ai scris și cât de bine îmi face să citesc și să recitesc! :) Îți mulțumesc din suflet :)