Impresiile noastre din excursia pe insulele Murano și Burano

Am tot amânat să continuu povestea despre vacanța la Veneția și-am realizat că, de fapt, ceea ce vreau să vă mai scriu se referă la insulele Murano și Burano. Despre Padova nu sunt foarte multe de spus; e un oraș universitar micuț și ni s-a părut relativ banal, principala sa atracție fiind Bazilica di Sant' Antonio; aici aflându-se mormântul Sfântului Anton, constituie un reper important pentru catolici.
Ar mai fi Piazza dei Signori - unde am așteptat vreo 20 de minute la o masă pentru a ne băga în seamă vreun chelner, după care am plecat realizând că asta nu se va întâmpla; și-ar mai fi fost Muzeul de istorie a medicinei, dar nu s-au potrivit lucrurile de data aceasta.

Așa stând lucrurile, vă invit pe cele două insule menționate 🙂.

La Murano mai fuseserăm o dată, când am vizitat Veneția în 2008, dar la momentul respectiv nu am apucat să vedem Muzeul Sticlei. Și acum ca și atunci, ne-a plăcut foarte mult. I se mai spune și ”insula plăcerilor vinovate” și se povestește că însuși Casanova ar fi avut o aventură aici. Cu o călugăriță (trust Casanova să bage femeia cucernică în păcat 🙄).

Ne-am plimbat în sus și-n jos de-a lungul apei, am mâncat niște paste de care ne-a părut rău (restaurantul avea notă acceptabilă pe TripAdvisor, dar calitatea mâncării era execrabilă) și am vizitat Muzeul Sticlei. Deosebit de interesant, o experiență de care ne-am bucurat amândoi.

Iată, în prima fotografie se pot vedea mai multe modele de ”millefiori”, din care se confecționează celebrele ”bijuterii de Murano” 🙂.

Și-un mândru cocoș:

Foarte interesantă ni s-a părut și secțiunea de artă modernă, unde un artist își expusese operele - sculpturi realizate exclusiv prin ”zdrobirea” sticlei cu ciocanul. Într-una din încăperi se putea urmări un video cu procedura propriu-zisă.

Se poate spune că asta a fost una dintre puținele ocazii când arta modernă nu ni s-a părut ceva ultra-abstract, din categoria excelent exemplificată de dragul de Toma Caragiu: ”Se uita, se uita, se uita și zicea: dracu' să mă ia dacă înțeleg ceva” 🙃.

Insula Burano a fost o premieră și ni s-a părut absolut extraordinară. O explozie de culoare, celebră pentru căsuțele văruite în nuanțe intense și dantela din ață. Legenda spune că, din cauza ceții, pescarii nu-și puteau identifica propriile locuințe, așa că le-au personalizat folosind culori vii.

Din ce am înțeles, proprietarii nu pot schimba culoarea casei decât cu aprobare de la primărie, care le dă inclusiv o paletă de culori din care să aleagă.

Nu doar casele sunt spectaculoase, ci și decorațiunile exterioare ne-au atras atenția.

Ne-am plimbat, eu am exterminat o respectabilă clătită cu cremă de fistic și am mai căscat gura la suveniruri și bijuterii.

Vă spuneam într-un articol de-acum câteva săptămâni, că de pe insula Burano mi-am cumpărat cei mai frumoși cercei. A fost dragoste la prima vedere, nu pot descrie cât de mult mi-au plăcut. N-a fost să fie; am pierdut unul în a doua săptămână de după concediu. L-am căutat peste tot, degeaba.
Am ales să-l păstrez pe celălalt, în speranța că, vreodată, o să-mi pot lua o pereche asemănătoare și voi avea unul de rezervă. Așa cum se întâmplă de obicei cu cerceii din sticlă de Murano, nu erau identici, așa că-l voi putea folosi pe cel rămas ca alternativă.

Iată, acesta e cel rămas.

Știu că sunt doar gablonțuri, dar mă frige la ficați de cât de rău îmi pare că i-am pierdut perechea.

Cam aceasta a fost excursia noastră pe cele două celebre insule din laguna venețiană 🙂. Am avut noroc de vreme bună (aspect important mai ales pe Burano, care este cu adevărat pusă în valoare de soarele strălucitor) și a fost timp suficient să le vedem pe îndelete.

Cu aceasta, probabil vom lua o pauză de la vacanțele în Italia, o țară din care am văzut destul de multe până acum: Veneția, Padova, Florența, Roma, Napoli, o parte din Sicilia, Milano și o bună parte din Coasta Amalfitană.
Vom reveni cu siguranță cândva, dar între timp, alte țări ne așteaptă... 🙂