Nouă ani de la o cafea

Nu promitea să fie mai mult decât o discuţie la o cafea între doi oameni care se cunoscuseră online cu două luni în urmă, vorbiseră zeci de ore, îşi destăinuiseră secrete fără să aibă idee cum arată celălalt şi pentru care nu exista subiect-tabu. 

Nu avea motive să fie mai mult de-atât. El nu-şi dorea să se implice într-o relaţie serioasă, ea cam tot pe-acolo. Dar după atâtea discuţii, fiecare era curios de cum e celălalt "for real".

S-au pregătit temeinic pentru ceea-ce-nu-trebuia-să-fie-decât-o-cafea. 

El i-a adus praline cu Bailey's şi un CD cu soundtrack-ul serialului "Twin Peaks", pe care ştia că şi-l doreşte. 

Ea nu i-a adus nimic, dar s-a pregătit ca pentru nicio altă întâlnire din viaţa ei. În mod excepţional şi-a pus lentilele de contact, s-a coafat, machiat şi bibilit de nu se mai recunoştea nici ea. Nu-i era clar de ce face asta. Doar n-avea să fie decât o cafea. 

Cafeaua (acompaniată de papanaşi, respectiv tortellini) a fost urmată de ore-n şir de plimbare. Niciunul nu părea dispus să încheie seara. În acelaşi timp, nimic nu anunţa ce urma să înceapă.

7 noiembrie 2004 e una dintre datele pe care ea îi pretinde lui să le ţină minte :D Alături de data când s-au cunoscut online, data când au devenit propriu-zis un cuplu, data cununiei civile şi data nunţii. Cum aţi zis? Nu, domn'le, nu e exagerată :D Nu i-a cerut, bunăoară, să ţină minte data primului "te iubesc" :)). Şi nici cum era îmbrăcată ea. Eeee, vedeţi ce înţelegătoare e eroina noastră? :P

La multe aniversări de 7 noiembrie ne doresc, mie şi lui :)

Ploaie cu ochelari

În fiecare zi plouă. Plec pe ploaie, vin pe ploaie.

Ploaie măruntă, îndesată, care te deprimă încă şi mai repede decât te udă.

E întuneric când plec, e întuneric când vin. Practic, văd lumina zilei doar în pauze. Tot în pauze revăd şi ploaia. Nu că mi-ar fi fost dor de ea, dar nu s-a oprit deloc, de dimineaţă. O regăsesc seara.

Ştiţi ce poate fi încă şi mai enervant decât faptul că - tot în fiecare zi - uiţi umbrela acasă? Faptul de-a purta ochelari. Instantaneu, lentilele sunt împestriţate cu picături de ploaie. Intru victorioasă în maşină, şterg ochelarii cu un şerveţel umed. Me proud, câtă prevedere să am mereu aşa ceva în poşetă. Numai că nu ştiu cum se face, niciodată nu reuşesc să-i curăţ cum trebuie. În sensul de-a fi perfect curaţi. Rămâne mereu o umbră, o pată, un chelcăşoz care mă incomodează cu atât mai mult cu cât e unica impuritate de pe suprafaţa altminteri imaculată a lentilelor.

Drumul e mai greu ca de obicei. E întuneric, plouă, şoseaua umedă şi strălucitoare, multe maşini. Ajung la serviciu cu ochii cât cepele. Beau cafea spârcâială de la automat. Muncesc nouă ore. Uit să-mi curăţ ochelarii.

Plec spre casă la cinci după-amiaza. Parcă ar fi dimineaţă: e frig, plouă, iar mi se pătează ochelarii. Ajung la domiciliu în jurul orei şase. Mai am 12 ore până pornesc din nou.

Şi tot nu-mi amintesc să curăţ ochelarii.

PS, într-o notă ceva mai vioaie - am o carte foarte mişto. În Deutsch. De la bibliotecă, deci zoresc s-o termin. Mă gândesc cu plăcere la ea peste zi, abia aştept să citesc în continuare. Şi-atunci, întrebarea este: de ce mă apucă un mare chef de citit numai la ora 5 dimineaţa?!!!

Logică de şefi

 Adică cea mai logică.

Se dă următoarea situaţie: într-o zi, nişte muncitori au ca sarcină să producă dulceaţă din 50.000 de prune pe zi. Muncitorii disponibili sunt puţini şi se fac presiuni asupra lor. În ziua respectivă, aceştia află că muncitorii din livada vecină - a căror sarcină este să culeagă prunele pentru dulceaţă - au primit sarcină să culeagă numai 45.000 de prune până la încheierea programului de lucru. 

Să se afle logica după care s-a ghidat boierul care-a dictat primilor muncitori să facă dulceaţă din 50.000 de prune, iar culegătorilor, să pregătească doar 45.000. 

Nu, nu existau prune-restanţă. Ar fi fost prea simplu răspunsul :))

În altă ordine de idei, sub pălăria cuvântului "flexibilitate" (pe care-l detest tot mai mult), ni se schimbă orarul de lucru de la o săptămână la alta. Cu interes crescând aflăm, la interval de câteva zile, ba că facem schimbul doi, ba că lucrăm sâmbăta începând de la ora 10, ba că începem munca la ora 7 în loc de 6, prestând nouă ore, c-aşa-i în tenis. 

Acest ultim aspect nu m-ar deranja din cale-afară de mult (în definitiv, dorm o oră-n plus dimineaţa), dar faptul că terminăm în jurul orei 17 e foarte enervant. Nu de alta, dar mi-am făcut nişte programări la dentist, pe vremea când credeam că vom încheia programul de lucru ca şi până acum, la ora 15 sau cel târziu 16 :)) Programări pe care acum trebuie să le modific ori să le contramandez. 

Şi capac la toate, mâine e luni! Inspir adânc şi încerc să găsesc ceva - orice - de natură să mă motiveze pentru a porni mâine cu avânt la muncă. Dau peste asta:

Bine, Harvey, bine. Am priceput. Citesc dicţionarul de la coadă la cap. Şi aştept cu interes luna ianuarie, că veni vorba :))

Ceva numai bun pentru weekend ;))

Sunt mai bine de doi ani de când n-am mai scris niciun post pentru categoria "link-ul săptămânii", şi dacă se întâmplă acum, e pentru că am dat peste ceva atât de senzaţional încât n-am rezistat tentaţiei de a împărtăşi cu voi. 

Să nu mai lungim vorba, vă las să vă delectaţi. E o chestiune absolut genială, cine a scris asta ar merita să fie decorat :))

Aşadar, ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi existat Facebook în timpul celui de-al doilea război mondial? Vedeţi mai jos...

http://u267p171.ilyke.net/if-facebook-existed-during-wwii-/15611

Enjoy! :)

PS: weekendul meu începe cu şapte grade, ploaie măruntă şi perspectiva a nouă ore de muncă (de la 10 la 19:45, ăsta fiind un orar de lucru aparte - întrucât ieri nu s-a lucrat, fiind sărbătoare, s-a decis că e mai bine aşa, din motive descrise cu termeni pompoşi precum "optimizare", "eficientizare" sau "maximizare").

Sper că weekendul vostru e mai aproape de normalitate :))

Toamna reni şi iarna iepuri

Începând cu aproximativ jumătatea lunii septembrie, în supermarketurile germane îşi face apariţia o nouă categorie de produse: dulciurile de sezon. Cum, care sezon. De iarnă, desigur. Nu, n-am scris greşit: de la jumătatea lui septembrie se găsesc de cumpărat următoarele: turtă dulce (în toate formele şi combinaţiile), marţipane, figurine de ciocolată întruchipând Moş Crăciuni, îngeraşi, reni sau brazi de Crăciun, checuri Stollen (după care eu nu mă dau deloc în vânt, că veni vorba), fursecuri cu scorţişoară şi chiar vin de fiert (gata condimentat, doar să-i dai un clocot) şi lichior de ouă.

Dacă treaba asta s-ar întâmpla cel mai devreme în noiembrie, ar mai fi cum ar mai fi. Nu poţi intra încă în atmosferă, dar din noiembrie până în decembrie nu mai e decât un pas. În septembrie-octombrie însă, e cu totul şi cu totul nepotrivit. Turta dulce nu are niciun farmec, Moş Crăciunii sunt defazaţi şi parcă din alt film. 

Pe de altă parte, unii se bucură de acest mult prea timpuriu demers; e vorba de oamenii care sunt fani ai turtei dulci şi ai marţipanului şi le-ar mânca tot timpul anului, indiferent dacă sunt specifice vreunei sărbători sau nu. Mie îmi place turta dulce (Lebkuchen îi zice), dar nu în mod special; mă încântă mai degrabă faptul că o asociez cu apropierea Crăciunului. Însă faptul că-l găsesc pe Moş Crăciun în supermarket când afară sunt 14 grade, e soare blând de toamnă şi cad frunzele... big no no.

Analog în ceea ce priveşte Paştele. După ce trece Valentine's Day, e invazie de iepuri, miei şi ouă de ciocolată. Nici asta nu-mi place, dar parcă mi se pare mai puţin strident decât Moş Crăciuni şi Rudolfi în octombrie.

(Na poftim: scriind textul ăsta, mi s-a făcut poftă de Lebkuchen şi am stins scurt patru bucăţi. Autosugestia  dăunează grav siluetei) :D