În prag de An Nou

 ... și numai cât am închis ochii și ”spuf!” se duse anul.

Așa am senzația; cu toate că în multe privințe nu a fost un an ușor, a trecut foarte repede - și de fapt, nu e deloc rău că s-a întâmplat așa. Sper să-i facă loc unui 2024 mai bun și mai blând.

Îl vom întâmpina oarecum diferit de data asta, mai exact de la Berlin. A fost ideea omului și mă las dusă de val. Au fost ani când aș fi înnebunit de bucurie la ideea de-a ”merge undeva” de Revelion, dar acum n-aș fi avut absolut nimic împotrivă să stăm acasă. Poate am îmbătrânit, poate pentru că mă simt epuizată din cam toate punctele de vedere, poate e doar una dintre dorințele care se împlinesc prea târziu. Sau poate toate trei la un loc.

Nu ne-am creat așteptări, nu ne-am făcut niciun plan, doar suntem curioși cum va fi. Hotelul pare foarte drăguț, are și piscină, așa că am cotrobăit după costumul de baie, în ideea că poate mă bălăcesc. Nu știm nici măcar dacă vom merge la Poarta Brandenburg sau vom petrece Revelionul în camera de hotel. Depinde în primul rând de vreme și de ”vibe”, așa că nu anticipăm. Ne vom întâlni cu Andreea (alias Tomata cu scufiță), soțul ei și fetița lor și ne vom plimba prin capitala țării noastre adoptive. Sper că schimbarea de decor ne va face amândurora bine.

A mai rămas puțin 🙂.

Poate mai revin până trecem în noul an, dar dacă nu, vă urez de pe acum să pășiți în 2024 alături de cine vă e drag și fie ca noul început să ne fie tuturor prielnic 🙂.

Vă îmbrățișez și vă mulțumesc pentru că-mi sunteți 🤗.

2023. Așa și așa

Am sentimente amestecate referitoare la anul care se va încheia peste câteva zile. Privind obiectiv, a fost un an ok, din care nu au lipsit experiențele inedite și călătoriile, am citit cărți interesante și am ascultat muzică bună.

🌎 Am revăzut Veneția, am vizitat Padova, insulele Murano și Burano, am ajuns pentru prima dată în Portugalia, am făcut cunoștință cu Oceanul Atlantic și ne-am ținut de mână în cel mai vestic punct al Europei continentale.

🎶 L-am revăzut pe Zubin într-un concert și am schimbat câteva cuvinte și cu soția lui; ar fi trebuit să fie două concerte, însă pe al doilea l-a contramandat și astfel l-am văzut, pentru prima dată live, pe Gustavo Dudamel.

🏃‍♀️ Ne-am apucat de sport și mergem, în medie, de 2-3 ori pe săptămână. Uneori este o experiență agreabilă, alteori tragem de noi. Nu știu să spun dacă ne place, aș zice că mai degrabă nu, dar nu ne lăsăm.

💁‍♀️ Am reluat terapia. Mă ajută mult. Încă nu sunt acolo unde aș vrea să fiu. Dar dacă aș fi fost, n-aș mai fi avut nevoie de terapie.
Tot la capitolul ăsta, am început să meditez. Nici în privința asta nu sunt unde aș vrea să mă aflu.

🚂 La serviciu a fost banal. Continuu să învăț în fiecare zi, fac progrese, acumulez, rezolv tot felul de dude, am mici satisfacții din categoria ”știu câte bolțuri sunt într-un boghiu de tip Y25, deci dacă un atelier vrea să mă păcălească la facturare spunându-mi că a schimbat 32 de bolțuri, îl trăznesc de toți pereții pentru că știu că sunt numai 20” 💪. N-o fi ceva ieșit din comun, dar pentru orgoliu (și nu numai) contează. Că alte bucurii acolo oricum nu prea am. Un ghiont încasat în primăvară, pentru care mi-au fost necesare câteva săptămâni să mă adun. Pe fondul problemelor cauzate de actualul context internațional branșa noastră se luptă din greu, deci n-aș putea spune că perspectivele sunt din cale-afară de trandafirii.

Cu toate aceste realizări însă, anul ăsta mi-a cam stat în gât. Nu mă simt în stare să detaliez, dar a fost suficient de serios încât să mă reapuc de terapie. Un indiciu în acest sens este cât de puțin am scris pe blog. Aproape că nu-mi vine să cred. Atât de puțin...
Am încercat să scriu mai des, credeți-mă că am încercat. N-am putut. N-a mers.
Încă nu sunt bine. Sper să ajung să fiu.

2023, ai fost pe cât de ok s-a putut. Dacă eu n-am fost și nu sunt bine, cel puțin am făcut niște pași pentru a fi, și pentru asta îți mulțumesc.

2024, te rog să fii bun cu noi... Să fim bine și eu să găsesc ceea ce caut.

Adevăratul Crăciun este acela al copiilor

Mă tot frăsuneam și nu știam ce, sau despre ce să scriu astăzi. Convenționalele urări mi se păreau banale, însă nu era vorba numai despre asta; chiar dacă am încheiat pregătirile și ne-am decorat locuința, personal nu mă simțeam tocmai în spiritul Crăciunului.

Dar în seara asta am fost la tradiționala piesă de teatru pusă în scenă la biserică de către corul de copii dirijat de omul meu. În germană i se spune Krippenspiel și este nelipsită la slujba de Crăciun. Merg în fiecare an și sunt de fiecare dată foarte impresionată de cei mici, însă anul ăsta am fost, parcă mai mult decât oricând, sub vraja lor.

Cu o durată de aproximativ jumătate de oră, piesa aceasta - al cărei subiect este nașterea Lui Iisus și sosirea păstorilor și a magilor la ieslea din Betleem - reprezintă unul dintre evenimentele esențiale ale acestei mari sărbători. Copiii se pregătesc săptămâni în șir, de fapt repetițiile încep de prin octombrie. Rolurile se împart cu atenție, urmărindu-se nu numai să alegi bine interpreții, ci și să nu rănești orgolii; în fond, nu pot fi decât o singură Maria și un singur Iosif, iar tu ai în cor 22-23 de copii, mulți dintre ei dorindu-și rolurile principale. Cumva se reușește de fiecare dată ca toți copiii să fie mulțumiți de rolurile pe care le-au primit, întorcându-se cu entuziasm în piesă și anul următor.

Îi priveam în seara asta și simțeam că nu mai pot de dragul lor. Am avut tot timpul un zâmbet pe față și m-au încărcat cu enorm de mult bine. Vârsta medie a grupului este de 7-8 ani, aș spune (cea mai mică e o ghindoacă blondă absolut adorabilă, în vârstă de 5 ani, care azi a avut rolul unui înger și cel mai mai mare este un băiat de 12 ani, pe care-l știu din anii anteriori și de care efectiv sunt îndrăgostită; astăzi l-a interpretat pe Iosif. Este un puști superb, cu o voce joasă, talentat și deosebit de expresiv. Mi-a intrat la suflet. Nu mai am demult nostalgia ”dacă aș fi avut și eu copii...”, dar dacă mi-ar fi fost dat, aș fi fost foarte fericită cu un asemenea băiețel).
Toți își învățaseră foarte bine rolul, erau implicați și serioși, asumându-și fiecare cu responsabilitate treaba pe care o avea de făcut. Au jucat splendid. Era minunat să-i privești cât sunt de atenți, cât de mult le place ceea ce fac și, mai ales, cât de atenți sunt unul la altul și cum se susțin reciproc. A uitat unul dintre povestitori (trei la număr) să intre? Colega de alături îi dă un ghiont. Una dintre fetițe e-n reverie și nu se dă la o parte ca să facă loc magilor? Colegul e pe fază: o apucă mai mult sau mai puțin discret (😀) de mânecă și-o trage după el. Erau pur și simplu adorabil de spontani și deopotrivă atenți și implicați.

O mențiune specială pentru felul în care a fost integrată o fetiță care are o formă de retard psihic, dar care altminteri este foarte zglobie și conștiincioasă. Anul trecut nu a participat la piesă pentru că era bolnavă. Își dorea mult să joace. Sfătuindu-se cu o colegă de-a lui, omul meu a hotărât să-i dea un rol activ, ca să simtă cu adevărat că joacă în piesă, dar în același timp să nu-i pună probleme de natură să o streseze. Ea a fost îngerul care spune ”bucurați-vă, Iisus s-a născut!” (fraza fusese ceva mai lungă, de fapt) și s-a descurcat excelent.
M-am bucurat pentru ea. Încă și mai mult m-am bucurat văzând cum o tratează ceilalți copii: foarte ocrotitori, foarte atenți cu ea - dacă rămânea în urmă la vreuna din intrările sau ieșirile de pe scenă era mereu vreun coleg s-o călăuzească și s-o ajute, în timp ce cântau cu toții cei de lângă ea erau atenți să-i lase un pic mai mult spațiu personal (este important pentru ea, din ce mi-am dat seama) și în ansamblu erau foarte grijulii, păstrând în același timp o atitudine echilibrată și astfel nelăsând nicio clipă impresia că fetița ar fi neajutorată.
Am fost foarte, foarte impresionată să asist la asta. Acești copii au toate șansele să devină niște oameni de toată isprava.

Atât de multă puritate, inocență și emoție autentică au dăruit copiii în seara asta, că mi s-a umplut sufletul de bucurie.
Acesta, mi-am spus, este adevăratul Crăciun. Fără brizbrizuri comerciale, fără fraze seci și convenționale, fără conformisme doar pentru că trebuie.
Crăciunul este bucurie pură, este speranță, este împlinirea promisiunii făcute de Dumnezeu omenirii.
Crăciunul este în ochii fiecăruia dintre copiii care au jucat astăzi în piesa de teatru despre nașterea Lui Iisus.

Mi-e sufletul plin de recunoștință pentru omul meu, pentru tot ceea ce ni s-a dăruit și pentru tot ceea ce trăim.

Să aveți un Crăciun cu tihnă și bucurie, dragilor 🙂.

Cele mai răspândite tradiții de Crăciun sunt provenite din Germania

Sunt deja mulți ani de când încerc să-mi ”reabilitez” Crăciunul, compensând pentru ceea ce nu am avut în alte vremuri; dacă mă gândesc la ce spunea Octavian Paler (”ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată”), nu știu în ce măsură mi-a reușit asta. Ce știu este că nu mă voi opri din a încerca să găsesc ceea ce în copilărie nu știam că am căutat. În spiritul acesta, cu bucurie țin cont de tradiții; deși, după cum se va vedea, nu chiar de toate.
Dar știați pentru cât de multe dintre ele avem să le mulțumim nemților?

Coronița de Advent

Nu auzisem despre asta până să emigrez și mi se pare un obicei foarte frumos. Este alcătuită din 4 lumânări care se aprind pe rând în fiecare duminică începând cu luna decembrie (perioadă numită Advent). Aprinderea lor succesivă simbolizează apropierea nașterii Lui Iisus și victoria luminii asupra întunericului (din acest motiv se aprind de obicei fie în zori, fie la lăsarea serii, pe întuneric).
Fiecare lumânare are semnificația ei religioasă. Prima este lumânarea profetului (anunțându-se sosirea Lui Iisus), a doua este a Betleem-ului, cea de a treia lumânare este a păstorilor și cea din urmă este a îngerilor.

Este un obicei frumos, provenit de la Biserica Evanghelică și preluat între timp și de Biserica Catolică din spațiul european. Se pare că tradiția coroniței de Advent s-ar fi născut chiar în Hamburg, în secolul al XIX-lea 🙂.
Noi nu ne-am luat și nu știu exact de ce. Tot îmi spun că anul viitor iau și mereu mă iau cu altele. Poate nu mai uit, fiindcă mi se pare un simbol îmbucurător și dătător de speranță.

Târgul de Crăciun

Nu știam că e tradiție germană (provenită, se pare, din Evul Mediu, cel dintâi târg de Crăciun fiind organizat la Dresda în anul 1434). Deci le putem mulțumi nemților, pe care de altfel mulți îi consideră seci și anoști, pentru acest obicei între timp răspândit în întreaga lume.
De prisos să spun că nu-l ratăm în niciun an.
Pentru mine, primul Târg de Crăciun a fost în 2005, la Köln.

Cel dintâi Crăciun cu omul meu. Cana în formă de cizmuliță o am și-n ziua de azi 🙂.

Bradul împodobit

Este o tradiție ceva mai recentă decât cea a târgului (are ”doar” vreo patru secole), creștinii germani fiind cei dintâi care au împodobit un brad la ei în casă. Mulți atribuie acest obicei chiar lui Martin Luther. 

Despre brăduțul nostru v-am mai povestit. L-am cumpărat în 2009, într-o perioadă în care ne mergea greu din punct de vedere financiar și de-atunci ne-a înfrumusețat fiecare Crăciun. N-am renunța la el nici în ruptul capului, chiar dacă ”pierde” ace la fiecare despachetare. Ne-a adus bucurie când ne era greu și nici nu ne trece prin cap să luăm altul, doar pentru că acum putem. După 14 ani, arată încă foarte bine și ne e tare drag.

(Nu, deocamdată n-a venit Moșul. Micul cadou de sub brad a fost primit de jupân într-o acțiune de la serviciu și nu l-a deschis încă).

Calendarul de Advent

(Din moment ce tradiția Adventului a pornit din Germania, era normal ca tot nemții să fie ”responsabili” și pentru tradiționalul calendar).
Mi-am cumpărat o singură dată în urmă cu trei ani, că nu mai puteam de curiozitate. Am povestit atunci pe larg ce și cum.

În caz că vă-ntrebați, nu mi-am cumpărat niciun produs de acolo în mărime normală. De fapt, nu mi-am mai cumpărat niciun produs Clinique. Tot la Nivea și Ordinary am rămas.

Moș Crăciun

Despre el chiar nu aveam idee că e preluat tot din cultura germană. Se pare că trebuie să-i mulțumim unui autor de benzi desenate pe nume Thomas Nast care, lucrând la Harper's Weekly în timpul războiului civil din Statele Unite, s-a gândit că oamenii ar avea nevoie de o infuzie de optimism în perioada Crăciunului. Așa că a imaginat un omuleț bondoc, venit pentru a le aduce cadouri soldaților aflați pe front.

Coperta Harper's Weekly, ediția din 3 ianuarie 1863

Mulți sunt de părere că Moș Crăciun - așa cum este el asimilat în credința populară - ar fi de fapt o invenție a gigantului Coca-Cola, dar realitatea este că primele advertoriale cu această tematică au apărut abia în anii 1930.

Beteala

Nici despre originile ei nu avusesem habar, însă a fost inventată la Nürnberg în anul 1610, de către un om al cărui nume nu se cunoaște. Nu era (numai) argintie, ci era chiar lucrată din argint, motiv pentru care doar oamenii foarte bogați și-o puteau permite.
Argintul oxida repede și de aceea s-au experimentat diferite aliaje cu plumb, aramă sau cositor, însă toate făceau ca beteala să fie foarte grea și periculoasă pentru sănătate.

Globurile din pomul de Crăciun

La început, brazii erau împodobiți cu fructe uscate, acadele și fursecuri (primul brad înălțat într-o piață publică, la Strasbourg în anul 1605, a fost împodobit numai cu mere roșii 🍎🍎🍎). Aproximativ în aceeași perioadă, Hans Greiner - patronul unei sticlării din landul Thüringen de astăzi - a creat primele ghirlande și figurine din sticlă, menite să decoreze bradul de Crăciun.

Singura problemă este că, vrând să le dea ornamentelor un aspect argintiu și strălucitor, Greiner a folosit o soluție de mercur pentru a le umple. Problema aceasta a fost rezolvată (tot) de către un neamț, chimistul Justus von Liebig, care a inventat o soluție de nitrat de argint, având același efect dar fără a fi periculoasă.

Cadourile dăruite pe 24 decembrie, în loc de 6 decembrie

Pe 6 decembrie, nemții îl sărbătoresc și ei pe Saint Nicholas. Numai că Martin Luther a fost preocupat de ”imixtiunea” sfinților catolici în tradițiile Bisericii Evanghelice și drept urmare în 1535 a modificat această tradiție, amânând astfel dăruitul de cadouri până pe 24 decembrie - data considerată a fi Ajunul Nașterii Lui Iisus.
A creat și un personaj nou pentru această ocazie - Christkind, un înger care în seara respectivă le aduce daruri copiilor cuminți.

Nu știu voi, dar mie, scriind toate acestea, mi s-a făcut o mare poftă de vin fiert 😀.

Empowerment, voce interioară, personal branding și alte pasmanterii

În ultimele luni, două cuvinte și-au făcut apariția în comunicarea virtuală și din ce observ, s-au înfipt bine și n-o să scăpăm de ele prea curând. Adică de fapt, ce zic eu - nu doar că s-au înfipt bine, dar atât de frecvent sunt folosite de către tot mai mulți oameni, încât am senzația că sunt peste tot și nu mai durează mult până când voi da peste ele inclusiv în cana de cafea.
Începând de la Oprah Winfrey și până la diverse tăntici care încearcă să speculeze slăbiciunile și temerile celor din jur pentru a deveni ”influencers”, foarte multă lume îi dă cu empowerment și / sau cu traducerea acestuia, respectiv împuternicire.

Știu prea bine că lumea în care trăim este una în bună măsură haotică și viața de zi cu zi ne supune tot mai adesea la presiuni, iar competiția tinde tot mai mult să devină cuvântul de ordine. Nu e ușor să faci față la așa ceva, oricât de mult (ai crede că) te obișnuiești cu acest stil de a trăi. E necesar pentru fiecare să-și găsească supape, să defuleze pentru a nu acumula stres care, pe termen mediu și lung, este o adevărată otravă.
Și din păcate, asta ne face pe foarte mulți vulnerabili și gata să îmbrățișăm cu entuziasm ideile cuiva care ne promite ”empowerement” și că ne va ajuta să ne ”împuternicim”. Dacă mai bagă și vreo două vorbe despre puterea interioară, ”transformă-ți rănile în înțelepciune” și ”dream big”, suntem iremediabil cuceriți și gata să-i plătim oricât pentru a ne spune ceea ce vrem să auzim.

Am auzit de mai multe persoane care fac ”seminarii de empowerement” și discursul este aproape similar cu exemplele de mai sus. Una dintre ele vinde uleiuri DoTerra, care - cum altfel - te ajută să te împuternicești, să-ți asculți vocea interioară, să te eliberezi de frici și alte diverse împliniri. Nu cumperi uleiuri și nici nu-i convingi pe alții să cumpere, cam greu cu împuternicirea (o fi ruginită, te pomenești).
O alta - pe care am și cunoscut-o personal prin 2004, în cu totul alt context - a renunțat la un serviciu foarte bun la o instituție prestigioasă din Frankfurt pentru a deveni ”Confidence and Empowerement Coach”. Călătorește prin diferite orașe europene pentru a ține seminarii. Nu știu pe câți bani, nu m-a interesat niciodată, dar mă mai uit din când în când pe pagina ei de Facebook și văd numai platitudini din categoria ”eliberează puterea din tine”, ”poți fi foarte bun fără să fii perfect” și nelipsitul ”personal branding”.

Știu că e decizia fiecăruia ce face cu proprii bani și departe de mine intenția de-a comenta vreodată asta. La urma-urmei, dacă omul vrea să plătească pentru a i se spune că este minunat și tot ce are de făcut este să elibereze puterea din el, cine ce treabă are. Ceea ce mă revoltă este felul în care se speculează nevoia oamenilor de-a auzi cuvinte frumoase - care de fapt nu spun mare lucru - precum și vulnerabilitățile fiecăruia dintre ei.
Ah, și mă mai revoltă o chestie: cei mai mulți dintre coach-ii ăștia se comportă ca și cum ar face exclusiv muncă voluntară.
Ca și cum uleiurile alea ar fi gratuite.
Ca și cum la seminarii se poate intra dacă nu plătești bilet.
E normal că aceste chestii nu pot fi gratuite, dar de ce ei se comportă ca și cum ar fi, sau ca și cum banii ar fi absolut lipsiți de importanță? Că sigur nu sunt.

Eu nu spun că unii dintre ei n-or fi bine intenționați (deși afacerea cu uleiuri tot o mizerie mi se pare, mai ales pentru că oamenii sunt sfătuiți să-și trateze tot felul de afecțiuni exclusiv inhalând uleiuri și ungându-se cu ele, în loc să se ducă la medic), dar ceva din mine refuză să priceapă cum poți vinde platitudini pe bani, cu fața senină.