Adevăratul Crăciun este acela al copiilor

Mă tot frăsuneam și nu știam ce, sau despre ce să scriu astăzi. Convenționalele urări mi se păreau banale, însă nu era vorba numai despre asta; chiar dacă am încheiat pregătirile și ne-am decorat locuința, personal nu mă simțeam tocmai în spiritul Crăciunului.

Dar în seara asta am fost la tradiționala piesă de teatru pusă în scenă la biserică de către corul de copii dirijat de omul meu. În germană i se spune Krippenspiel și este nelipsită la slujba de Crăciun. Merg în fiecare an și sunt de fiecare dată foarte impresionată de cei mici, însă anul ăsta am fost, parcă mai mult decât oricând, sub vraja lor.

Cu o durată de aproximativ jumătate de oră, piesa aceasta - al cărei subiect este nașterea Lui Iisus și sosirea păstorilor și a magilor la ieslea din Betleem - reprezintă unul dintre evenimentele esențiale ale acestei mari sărbători. Copiii se pregătesc săptămâni în șir, de fapt repetițiile încep de prin octombrie. Rolurile se împart cu atenție, urmărindu-se nu numai să alegi bine interpreții, ci și să nu rănești orgolii; în fond, nu pot fi decât o singură Maria și un singur Iosif, iar tu ai în cor 22-23 de copii, mulți dintre ei dorindu-și rolurile principale. Cumva se reușește de fiecare dată ca toți copiii să fie mulțumiți de rolurile pe care le-au primit, întorcându-se cu entuziasm în piesă și anul următor.

Îi priveam în seara asta și simțeam că nu mai pot de dragul lor. Am avut tot timpul un zâmbet pe față și m-au încărcat cu enorm de mult bine. Vârsta medie a grupului este de 7-8 ani, aș spune (cea mai mică e o ghindoacă blondă absolut adorabilă, în vârstă de 5 ani, care azi a avut rolul unui înger și cel mai mai mare este un băiat de 12 ani, pe care-l știu din anii anteriori și de care efectiv sunt îndrăgostită; astăzi l-a interpretat pe Iosif. Este un puști superb, cu o voce joasă, talentat și deosebit de expresiv. Mi-a intrat la suflet. Nu mai am demult nostalgia ”dacă aș fi avut și eu copii...”, dar dacă mi-ar fi fost dat, aș fi fost foarte fericită cu un asemenea băiețel).
Toți își învățaseră foarte bine rolul, erau implicați și serioși, asumându-și fiecare cu responsabilitate treaba pe care o avea de făcut. Au jucat splendid. Era minunat să-i privești cât sunt de atenți, cât de mult le place ceea ce fac și, mai ales, cât de atenți sunt unul la altul și cum se susțin reciproc. A uitat unul dintre povestitori (trei la număr) să intre? Colega de alături îi dă un ghiont. Una dintre fetițe e-n reverie și nu se dă la o parte ca să facă loc magilor? Colegul e pe fază: o apucă mai mult sau mai puțin discret (😀) de mânecă și-o trage după el. Erau pur și simplu adorabil de spontani și deopotrivă atenți și implicați.

O mențiune specială pentru felul în care a fost integrată o fetiță care are o formă de retard psihic, dar care altminteri este foarte zglobie și conștiincioasă. Anul trecut nu a participat la piesă pentru că era bolnavă. Își dorea mult să joace. Sfătuindu-se cu o colegă de-a lui, omul meu a hotărât să-i dea un rol activ, ca să simtă cu adevărat că joacă în piesă, dar în același timp să nu-i pună probleme de natură să o streseze. Ea a fost îngerul care spune ”bucurați-vă, Iisus s-a născut!” (fraza fusese ceva mai lungă, de fapt) și s-a descurcat excelent.
M-am bucurat pentru ea. Încă și mai mult m-am bucurat văzând cum o tratează ceilalți copii: foarte ocrotitori, foarte atenți cu ea - dacă rămânea în urmă la vreuna din intrările sau ieșirile de pe scenă era mereu vreun coleg s-o călăuzească și s-o ajute, în timp ce cântau cu toții cei de lângă ea erau atenți să-i lase un pic mai mult spațiu personal (este important pentru ea, din ce mi-am dat seama) și în ansamblu erau foarte grijulii, păstrând în același timp o atitudine echilibrată și astfel nelăsând nicio clipă impresia că fetița ar fi neajutorată.
Am fost foarte, foarte impresionată să asist la asta. Acești copii au toate șansele să devină niște oameni de toată isprava.

Atât de multă puritate, inocență și emoție autentică au dăruit copiii în seara asta, că mi s-a umplut sufletul de bucurie.
Acesta, mi-am spus, este adevăratul Crăciun. Fără brizbrizuri comerciale, fără fraze seci și convenționale, fără conformisme doar pentru că trebuie.
Crăciunul este bucurie pură, este speranță, este împlinirea promisiunii făcute de Dumnezeu omenirii.
Crăciunul este în ochii fiecăruia dintre copiii care au jucat astăzi în piesa de teatru despre nașterea Lui Iisus.

Mi-e sufletul plin de recunoștință pentru omul meu, pentru tot ceea ce ni s-a dăruit și pentru tot ceea ce trăim.

Să aveți un Crăciun cu tihnă și bucurie, dragilor 🙂.