duminică, 20 septembrie 2020

Care e faza cu îmbătatul?

Cred că e cazul să împărtășesc cu voi faptul că azi experimentez cea dintâi mahmureală din viața mea (și, atâta vreme cât o să am un cuvânt de zis în privința asta, și ultima). De fapt, avusesem de gând să scriu următorul episod grecesc. Dar în starea actuală am dubii serioase că aș fi capabilă de asta.

Așadar. Ieri am avut un party la serviciu, noi între noi (cu acordul șefimii, desigur). Un fel de Oktoberfest anticipat, că am zis să mai prindem vreme bună ca să stăm afară. Grătar, bere, Brezel, bună-dispoziție, ceva zbânțuială (pe melodii germane, dar credeți-mă pe cuvânt că unele sunt dansabile) și Jägermeister, al naibii să fie el. 

De fapt nu e vina lui, că nu-i ca și cum m-aș fi îmbătat din simpla lui prezență. Pe care l-am băut, vorba maestrului Mălăele. Am început nevinovat cu o Cola, urmată de o bere, de care am tras o vreme. Apoi au apărut în scenă păhăruțele de shot. 

Primul, ca și cum n-ar fi fost. Peste ceva timp, al doilea - parc-a început să mă gâdile în cap. Al treilea și ultimul, am zis ceva mai târziu. Am mai băut apă, am mai dansat, mi s-a părut că m-am mai limpezit la cap. Numai că n-am rezistat ispitei și-a fost și al patrulea (cu ocazia unui toast, dar asta nu e o scuză pentru mine). 

Am remarcat, ducându-mă la toaletă, că nu prea mai țin bine nordul, deși eram departe de ceea ce cred că este un om beat. Să zicem că amețeam ușor și aveam privirea cam împăienjenită. Dar încă vorbeam coerent germană, deci nu eram tocmai rău. Chemat un taxi și plecat acasă, că nu se mai punea problema de metrou (nu la ora aia, aproape 11 noaptea și nu așa amețită cum mă aflam). Ajuns, spălat pe dinți, demachiat și culcat. Amețeala era la locul ei și parcă aveam și o oarecare fotofobie. Speram să scap de toate după somn. 

Numai că. Undeva în mijlocul nopții m-am trezit cu o durere de cap de parcă îmi bătuse careva un piron fix între sprâncene. Am luat un Ibuprofen la iuțeală, dar durerea își vedea de treaba ei nestingherită. Criză de fiere sau efectele Jägermeister-ului, mi-am zis. Faptul că eram deshidratată înclina spre a doua variantă. M-am dus la baie, nici nu puteam merge bine de la durerea de cap. Fir-ai tu să fii de Jägermeister. După un scurt, dar foarte eficient tête-à-tête cu vasul de toaletă, m-am întors la somn. Durerea de cap a mai cedat, am reușit să adorm și am visat că vorbeam cu Robert Schumann 🙄 M-am trezit mai bine. Nu bine, dar mai bine.

Mă mișc prin casă în reluare, am încă o stare de slăbiciune și o enervantă senzație de cap-în-vată. Toate cele de mai sus, în condițiile în care nu am fost propriu-zis beată. Și dacă doar dintr-atât mă simt ca un ceva pe care-l îngroapă pisica, nu vreau să-mi imaginez cum e atunci când chiar te faci pulbere. 

Ce-o fi deci așa de interesant în a bea, a-ți pierde controlul și a îmbrățișa vasul de toaletă ca să-ți poți extrage piroanele din cap?

4 comentarii:

Anonim spunea...

Lasa ca mahmureala trece si ramine buna-dispozitie. Ce bine ca v-ati intilnit,intre colegi,la un "happy hour". Adevarul e ca toti avem mare nevoie in ziua de azi de asa ceva...sa ne vedem si pe viu, om cu om, dupa atita izolare si ZOOM sau Skype. Nici o problema, ai sa vezi ca data viitoare ai sa fii mai bine pregatita sa "hold your liquor".
Irina

Greta spunea...

Mahmureala a trecut, dar eu de Jägermeister nu mă mai apropii. Numai când îmi amintesc de senzația aia de piron în cap, și simt că revin valurile de greață...

maya spunea...

Sa vezi cum este cu lichiorul. este dulce si nu stii cand esti ametit. sau Glühwein.
Serios de cand sunt in Germania sunt mai des ametita si mereu de la lucru. Eu beau juma de cana, colegii 2 cani si tot eu sunt ametita:)))

Greta spunea...

O cană de Glühwein merge iarna de minune, dar de lichioruri eu una să nu mai aud. Numai când îmi amintesc de starea aia... brrr, nici prin cap nu-mi trece să repet experiența. O bere, un Glühwein, un gin tonic slab, un vin bun... cu plăcere, dar lichiorurile să nu le mai văd.