Ganduri din trecut

Asemeni foarte multor adolescenti, pe la 15-16 ani m-a vizitat si pe mine muza. Nu se intampla prea des si nici nu statea foarte mult in vizita, ca sa zic asa; am scris cateva zeci de poezii pe care mi-e penibil sa le recitesc acum, dupa ani. Ok, stiu, erau gandurile mele, dar de ce n-oi fi practicat eu poemul in proza? Ideile in sine nu erau proaste, dar cautam cu prea multa insistenta rima si asta strica totul. 

Cu o singura exceptie, totusi. O poezie pe care am scris-o la 16 ani, in ora de geografie (aici as dori sa apreciati sinceritatea, multumesc :D). N-am stiut si n-o sa stiu niciodata de unde-a "venit", dar imi aduc aminte ca toate cuvintele au curs de la sine, fara ca eu sa depun alt efort in afara de acela de a scrie, ca si cum mi s-ar fi dictat. 

Eram in cea mai grea perioada din viata mea. Deloc in dispozitie creativa. Cu atat mai mult nu inteleg nici azi de unde-a aparut...

E singura poezie care, cred eu, merita a fi aratata si altora. 

ILUZII

Ideal de necesitate spirituala,

O intrebare aspra si fara raspuns.

Ma gandesc acum, 

In acest ceas al umanitatii,

La intrebari pe care nu le-am pus...

Clepsidra lumii goala de mister

Priveste-adanc in ochii goi 

Ai omului eternitatii,

Care zambeste pentru-o clipa,

Avand iluzia dreptatii.

Ingreunata de mister, 

Imi azvarl ochii-n departari

Si vad in zarea lumii intunecate

Orizonturile reci

Si adevarul efemer.

In moartea alba a unei sperante

S-au scufundat pe rand iluzii reci

Care plutesc pe-aripi de fum,

Stropite-n aur si azur,

La poarta-nchisa a unei doleante.