luni, 22 aprilie 2013

Despre oboseală și good old times


Cu siguranță cunoașteți bancul cu tipul obosit.  Just in case, uitați aici un reminder:

"Sunt obosit pentru că muncesc prea mult.

Populația țării este de 23.228.587 de oameni,
din care 7.859.889 sunt pensionari.
Mai rămân 15.368.698 care să muncească.
În școli sunt 4.813.999.
Mai rămân 10.554.699 care să muncească.
2.674.917 sunt șomeri, iar 5.001.003 lucrează în
administrația de stat.
Mai rămân 2.878.769 care să muncească.
1.758.832 sunt în armată.
Mai rămân 1.120.437 care să muncească.
374.952 sunt în pușcării, 425.687 în spitale, 
iar 320.156 lucrează în administrațiile locale.

Mai rămân 2 (doi) oameni care să muncească: TU și EU.
Iar TU STAI și citești chestia asta.

Nici nu mă mir că sunt așa de obosit!".

Oh well. Cifrele cu siguranță nu (mai) sunt de actualitate, dar ideea în sine e aceeași. Acestea fiind spuse, țin să vă anunț că sunt obosită.

Îmi încep ziua la ora 4 dimineața. Nici măcar o găină respectabilă nu s-a trezit încă. Nu pot mânca nimic (tare-aș fi curioasă dacă poate cineva lua micul dejun la ora 4 AM). Beau cafea, mă pictez la oglindă - câteodată, în funcție de cât de obosită sunt, mă desenez cam îndoielnic, în sensul că nu-mi întind ca lumea fondul de ten și până observ și mă dreg, arăt ca o păpușă pictată de un copil neîndemânatic) și mă aștern la drum. Aproape o oră de condus. Îmi place partea asta - șoseaua e liberă, ascult muzică, mă mobilizez pentru ziua care urmează să înceapă.

Ajung la serviciu, beau a doua cafea a zilei - un amestec leșinat de la automat - și la ora 6 precis mă apuc de muncă. Pauză de cafea la 9 - un sfert de oră, pauza de prânz la 12, o jumătate de oră. În rest, muncă. Neîntreruptă. Nu stau locului niciun moment, pentru bunul motiv că nu-mi permit. N-am timp. E de muncă. Din când în când sună team leader-ul, solicită șefei lămuriri în cutare problemă, șefa ne pune să facem research, boss-ul ne presează pentru că și pe el îl presează alții (musai să vă povestesc odată despre ceea ce eu am intitulat "mail-ul cârnat"). On and on and on.
La 14:45 se termină ziua de muncă și-n jur de ora 16 ajung acasă, unde nu mai am energie pentru aproape nimic. Un film simpluț, o carte nepretențioasă, un duș pe repede înainte, ar trebui să mă culc devreme, dar ce, pot adormi? Ți-ai găsit. Organismul încă n-a închis pompa de adrenalină, deși mă străduiesc să-i explic că e bed time. Sting lumina, mă gândesc la ceva frumos, haaaai Moș Ene, mișcă-te încoace. Moșul Ene nu-i acasă. Mă rog, într-un final sosește agale. Adorm, în jur de ora 23. 

Zile libere? Am, cum să nu. Când am liber în timpul săptămânii, sunt foarte ocupată: programări la diverși medici pentru diverse chestii, la coafor, făcut curățenie, adică toate chestiile pentru care n-am vreme în restul săptămânii. Seara constat că a trecut bunătate de zi liberă și eu n-am apucat să zac, așa cum îmi imaginez de fiecare dată că voi face. 

Nu mă plâng. E un job, am un salariu, am parte de oarece recunoaștere,  e...  ok. Dar cândva a fost altfel. Cândva mi-a plăcut fiecare clipă, deși aveam alt șef - repezit și pisălog în cea mai mare parte a timpului și care ne hărțuia toată ziua -, deși lucram în schimburi, deși aveam colegi pe Alergătorul Isteric, Miorlăita Puturoasă și Eficientul Degeaba, deși am avut săptămâni când lucram câte șase zile, deși câștigam mai puțin decât acum. Dar în mod ciudat, atmosfera era alta. Mai plăcută. Și cu toate că eram mai obosită decât astăzi, în mod ciudat eram mai relaxată.

Nu știu dacă mă fac înțeleasă: nu mi-aș mai dori vremurile acelea, din toate motivele înșirate mai sus. Dar mi-e dor de ele.

La naiba.

2 comentarii:

Carmen spunea...

Mda....nu mai tin minte, cum e aia "sa zaci". Nu am timp de nimic, ajunga acasa dupa ora 20 si m-apuc de invatat. Am impresia ca sunt la un pas de colaps fizic si psihic :(
Vreau sa ies la pensie, acum!

Greta spunea...

@Carmen, și eu vreau la pensie. Dar am simulat un calcul și am realizat că, în momentul ăsta, aș primi vreo câteva zeci de marafeți. Așa că pensia să mai aștepte, vreo treij' de ani, cel puțin.... :D