De probleme. De griji. De gânduri. De ”ce va fi dacă”-uri.
De neputință. De semne de întrebare.
Și de teamă, multă teamă.
Sunt pe aici, dar în același timp nu prea sunt. Am obosit să-mi fie frică, să fac puls de 100 când primesc anumite telefoane, să simt ghearele fricii încorsetându-mă și panica urcând în mine până când îmi vine să-mi smulg inima, poate așa voi putea respira normal din nou.
Vreau să mă trezesc dimineața fără frică. Fără temeri. Fără senzația că mă apasă un bolovan pe suflet. Fără groaza că poate mă voi transforma în ceva ce detest.
Mă simt depășită de situație și speriată. După ultimii ani mai ales, simt că e suficient un pai ca să mă dărâme.
Da, știu că alții au probleme incomparabil mai mari. Întâmplarea face că am citit săptămâna asta un blog care m-a amuțit pur și simplu. O tragedie cum aș fi zis că nu poate cuprinde mintea omenească - și totuși, cineva o trăiește, de ani și ani de zile.
Dincolo de asta însă... așa minoră cum ar putea fi considerată problema mea în comparație cu altele, pe mine mă termină, mă epuizează. Poate sunt răsfățată, îmi asum asta, dar nu pot simți altfel.
Da, știu că alții au probleme incomparabil mai mari. Întâmplarea face că am citit săptămâna asta un blog care m-a amuțit pur și simplu. O tragedie cum aș fi zis că nu poate cuprinde mintea omenească - și totuși, cineva o trăiește, de ani și ani de zile.
Dincolo de asta însă... așa minoră cum ar putea fi considerată problema mea în comparație cu altele, pe mine mă termină, mă epuizează. Poate sunt răsfățată, îmi asum asta, dar nu pot simți altfel.
Nu mă simt în stare să scriu mai mult. Doar că, așa cum spuneam, am obosit.
Așa de tare am obosit...
Postări
14 comentarii:
Off, Greta.. Imi pare rau sa aud ca treci prin astfel de momente. Nu, nu compara problemele tale cu cele care le pot avea altii, nu are nicio legatura. Fiecare isi simte propia durere. Doar pentru ca altii ar avea probleme mai grave, nu inseamna ca tu nu ai dreptul sa suferi, sau sa te simti.. obosita. Zise astea, nu stiu cum as putea sa te ajut, din moment ce cuvintele tale parca ar descrie exact ce simt si eu.
Nu-ti fie teama, Greta. Uita-te unde ai ajuns, ce ai reusit in viata asta, uita-te cate lucruri bune ai in jur, si sunt sigura ca inca te asteapta multe altele..
Iti trimit o imbratisare sincera. Vei trece si peste asta. Pupici!
Cand simti ca nu mai poti nu e nici o rusine sa ceri ajutor specializat. Ajuta enorm, nu dispare problema, dar incepi sa vezi rozul de pe langa, nu doar negru. Fricile sunt normale, dar nu le lasa sa acapareze ceea ce esti.
Eu oama la 36 de ani inca am o chestie cu intunericul. Ma fortez sa trec peste, stiu ca e irational, dar imi bate inima de zici ca-s cal de curse cand ma duc la buda noaptea pe intuneric.
As vrea sa pot sa iti dau o imbratisare reala, nu doar una virtuala.
Eu ma concentrez pe lucrurile mici, incerc sa dau drumul la tensiune facand cate ceva ce imi place (un serial, o manichiura, chestii extrem de marunte, pt ca de altceva nu am timp si nici energie). Concentreaza-te pe lucruri frumoase si calme, cum sunt calatoriile catre sot, muzica buna, scuze daca sfaturile sunt deplasate. Iti doresc liniste si relaxare! :*
Cris
Greta, fiecare avem fricile si neputintele noastre...e normal. Fiecare din noi se simte din cand in cand la pamant.As vrea sa pot sa-ti spun ceva frumos, care sa te ajute sa te ridici si de data asta, dar pe moment (si "momentul" asta dureaza de ceva vreme, fir-ar mama lui sa fie) ma aflu si eu tot acolo si nu-s in stare sa gasesc vorbe bune...
Dar stiu ca, asa cum am sa gasesc eu puterea sa ma ridic din nou, o s-o gasesti si tu. In lucruri marunte, in soare,in muzica, in dragostea sotului tau.
Si in scris...
Mulțumesc tare mult, Evelyn. Sunt probleme vechi, dar tocmai pentru că nu e nimic în esență nou, au ros în mine de-a lungul anilor ca apa-n piatră... și simt că nu mai pot, nu mai vreau...
Dacă te referi la terapie, fac asta de aproape 4 ani deja :) M-a ajutat enorm, nici nu vreau să mă gândesc ce-ar fi rămas din mine dacă n-aș fi făcut-o. Dar uneori parcă nici asta nu e de ajuns, vreau pur și simplu să dispară problemele, nu mă mai simt în stare să mă lupt cu ele...
Cris, fii serioasă, cum să fie deplasate sfaturile?! De fapt sunt chiar foarte la obiect, numai eu știu de câte ori mi-a ținut muzica lui Zubin de amar și numai omul știe de câte ori i-am făcut capul pătrat, ca și zilele astea de altfel...
Te îmbrățișez, ce bine e :)
Carmen... Carmen ”a mea”? :) Dacă nu, nu e nicio problemă, am avut cândva o Carmen tare dragă, de care nu mai știu nimic de multă vreme. Dar dacă nu ești, îți spun bine-ai venit aici :)
Încerc să caut puterea aia, încerc. Uoffff.
Mulțumesc, hai să inspirăm adânc, or veni și zile mai senine...
Imi pare rau, nu sunt Carmen "a ta" asa ca merci de urarea de bun-venit. Te citesc de ceva vreme, cu mare placere, dar sunt prea lenesa ca sa si comentez. Sau nu mai sunt in stare sa ma exprim, nu-mi gasesc cuvintele, de vina e incalceala absolut haotica ( ha ha) de ganduri negre si neputinte din capul meu.
Pai hai ca iti zic eu ce o sa faci. O sa te ghemuiesti acolo intr-un colt, o sa plangi zdravan pana termini de plans (ca la un moment dat o sa termini :D), dupa care o sa iti dai seama ca esti pe jos si nu e prea confortabil acolo, asa ca o sa te ridici si o sa iei problemele la rezolvat una cate una. Singura fara rezolvare fiind moartea, nu ai niciun motiv sa nu le dai de capat cat timp nu e vorba de ... acea probleama.
Asa ca pt ca tre sa incepi de undeva, iti dau dezlegare la plans, dupa care ma strigi sa iti aduc un pachet de servetele, ca te-ai gandit sa te ridici :).
Să nu-ți pară rău, mi-aș fi dorit să-i revăd scrisul, dar mă bucur că ești aici și-ți mulțumesc :)
Uh, asta zic și eu mostră de tough love :) Știu... știu. Teoretic. Mai greu e cu pusul în practică, până una-alta cred c-o să fac uz de dezlegarea aia...
:( greu.
Eu nu ma mai lupt cu problemele, am facut acceptance therapy vreo 2 ani. La unii merge, la altii nu. Din fericire la mine a functionat. Sper sa gasesti o iesire.
Greta draga, frici avem si ceilalti. Daca gasesti o solutie cum sa le impachetam si sa dam jos bolovanul legat de gat, zi-ne. Pana atunci caut sa imi umplu viata de frumos si ganduri bune, sa nu mai fie loc pt alea ne-bune.
Trimiteți un comentariu