joi, 28 iulie 2016

De 6 ani aici, cu voi :)


Am reflectat dacă să scriu azi sau nu, având în vedere că n-am deloc dispoziția sărbătorească pe care ar merita-o articolul scris la aniversarea a 6 ani de blogging. Apoi m-am gândit că și dacă aș amâna, tot n-aș rezolva mare lucru, că nu-i ca și cum mâine o să fiu într-o dispoziție festivă și-o să postez curcubee și unicorni roz. Not gonna happen. 

Mda, traversez o perioadă mai dificilă, care poate n-ar fi așa apăsătoare dacă n-ar veni după alte perioade dificile. De povestit nu mă simt în stare, deci să depășim momentul (mmm, de-ar fi așa de simplu și-n realitate). Acum șase ani am început să scriu pe blog, din nostalgie pentru profesia mea între timp pusă în cui și încurajată de-o prietenă care considera că prezint ceva potențial în direția asta. N-am crezut-o, dar am zis să încerc. Stingheră la început, din ce în ce mai încrezatoare pe parcurs, iar după ce-au apărut primii cititori am căpătat tot mai mult curaj. Mi se părea, și încă mi se pare, ceva extraordinar: wow, lumea revine aici pentru scrierile mele... :) 

Datorez enorm acestui blog. Amintiri consemnate, bucuria scrisului, faptul că un pont dat de o cititoare s-a concretizat în procurarea biletului pentru Concertul de Anul Nou de la Viena și, cel mai important, voi. Voi toți care-mi sunteți aproape, care-mi împărtășiți din experiențele voastre și care, prin asta, mi-ați dăruit o bucățică din sufletul vostru. Vă mulțumesc că sunteți :)

Nu o să mă lungesc, nu mă simt în stare. Dar nu apăs pe ”publicați” înainte de a spune: La mulți ani, bloguleț :) Sper să scriu încă mult timp de acum încolo. Atâta timp cât sunt în stare să mă adun pentru asta, înseamnă că mai funcționez.

8 comentarii:

Adela spunea...

La multi ani de blog si la inca mai multi ani de scris.

Multa putere sa treci peste perioada mai gri.

o femeie spunea...

La multi ani blogulet! si sa tot scrii, ca scrii frumos :)

Anonim spunea...

La multi ani, doamna scriitoare de blog frumos! Zile mai senine sa vina! Alina

Evelyn spunea...

La multi ani blogului tau! Sa scrii cat mai mult, ca ne place! :D
6 ani sunt multi, eu te stiu de putin timp, desi ti-am bantuit postarile vechi deja. Nu toate, dar multe. Imi place mult cum scrii, si mai ales ce fel de persoana esti.
Te imbratisez cu drag si sper sa reusesti sa treci cat de curand peste greutati. O fraza scurta ce imi place mie mult "Stand up, darling". Pupici!

Greta spunea...

Vă mulțumesc din tot sufletul pentru gândurile frumoase și pentru că sunteți aici. Vă simt aproape. Vă îmbrățișez :)

thea spunea...

La multi ani, blogulet! :) si tie, draga mea Greta, o îmbrățișare mare si rotunda, cu multa energie pozitiva! :). Si eu, la randul meu, iti mulțumesc ca esti aici!

Anonim spunea...

La multi ani, blogului tau. Iar tie, Greta, iti doresc putere si inspiratie pentru a continua sa deschizi minti mult timp de acum inainte.
Bristena

Unknown spunea...

La multi, multi ani cu multe scrieri! Faci parte din viata mea, caci te citesc constant, si aici si pe facebook cu mare drag, desi n-am comentat niciodată. Dar ma bucur ca existi si ca scrii! Sa faci asta in continuare, te rog!