Gânduri răzlețe, după o săptămână cu 2 atentate în țara unde locuiesc

Săptămâna care tocmai se încheie (și bine face) a fost... ciudată. Nu prea m-am putut relaxa pe parcursul celor trei zile petrecute în vizită la jupân. Trenul a avut întârziere, eram frântă de oboseală, am fost cam tot timpul vag iritată fără să pot indica precis motivul. Am aflat despre atentatul individului cu toporul din trenul regional care trecea prin Würzburg și-am înghițit în sec; în călătoria mea, urma să trec și prin zona respectivă. Aș minți să spun că mi-a fost teamă, nu se poate spune asta, dar clar aveam un disconfort. 

Miercuri dimineață, ajunsă la gară, aveam să aflu că trenul meu fusese anulat din motiv de nu-știu-ce lucrări de terasament. După telefoane și informări, am luat alt tren, schimbând practic traseul și ajungând la Bayreuth cu o întârziere de două ore în cap. Drumul mi s-a părut epuizant, n-am putut mânca, nici cafea nu mi-a trebuit în Intercity Express, nu m-am concentrat la citit. Am petrecut cu privirea toți tinerii bruneți care traversau vagonul. Unii dintre ei (îmi) păreau destul de agasați. Oare ce-or avea în rucsacul de pe umăr? Reflectam că până acum m-am simțit mereu în deplină siguranță în țara asta, dar că acest lucru probabil tocmai s-a schimbat. Germania a dovedit că e și ea vulnerabilă.

Și-apoi a venit ziua de ieri. 

Nu știu să pun prea bine în cuvinte ce am simțit în primele momente. Totul era halucinant, știrile se rostogoleau contradictorii una după alta. Sunt trei atacatori, sigur e Isis, stai că unul din ei vorbește fluent germană, s-au auzit împușcături din trei zone distincte, ah ba nu, a treia zonă nu se confirmă, 16 morți inițial, ulterior au anunțat opt, care apoi au devenit șase. Haos, panică, trupele speciale de elită GSG 9 care nu au mai fost văzute în public de la atentatul din 1972 de la Olimpiadă, gara centrală evacuată, circulația oprită în tot orașul, peste 2000 de polițiști mobilizați, atacatorii de negăsit. Mi se învârtea capul. Logica-mi spunea că e ceva ciudat cu numărul morților - de obicei cifrele sunt în creștere, având în vedere că unii dintre răniți sucombă ulterior la spital. Or, de data asta numărul persoanelor decedate era în scădere și asta mă intrigă și acum. În final, s-au anunțat zece persoane decedate, inclusiv autorul atentatului. Totuși, evoluția cifrelor comunicate oficial continuă să mi se pară ciudată.

Am ascultat ”Tagesthemen” (o emisiune de știri, evident în ediție specială) până la 1:30 noaptea. Nu mai făcusem niciodată un astfel de ”maraton” (și sper din tot sufletul să nu mai fac, având în vedere contextul dramatic) și pentru mine a fost o revelație referitor la cum înțelege televiziunea germană să acopere un asemenea eveniment. Indiferent de vorbitor, discursul se menține foarte obiectiv (fără speculații, fără ”se pare”-uri), rațional, informativ și echilibrat. Se spune, fără teamă sau ezitare, ”nu știm”. Și, mai presus de toate, tonul tuturor este calm, efectiv te liniștește, în ciuda a ceea ce se întâmplase. Picam de somn și mă durea capul, dar nu mă înduram să închid televizorul. Aveam senzația că mi se va face frică dacă nu-i mai ascult. 

Cred că o situație de genul acesta reprezintă unul dintre cele mai grele teste pentru o televiziune: să gestionezi o astfel de criză și să nu uiți că rolul (și rostul) tău e să informezi și să analizezi, într-un mod prin care oamenii să aibă încredere în ceea ce transmiți.

Astăzi, lucrurile arată ca și cum încep să se așeze din nou în matca lor. Dar asta numai în aparență. Versiunea oficială este că autorul atentatului era un puști de 18 ani, care a acționat singur, s-a sinucis la puțin timp după atac și asupra căruia s-au găsit... 300 de gloanțe. Trei sute. Este momentul să spun că, nu... eu nu cred că ni s-a spus tot adevărul. Nu-i suspectez de dezinformare, cred că nici ei nu știu deocamdată mai mult. Dar eu nu-mi pot imagina că un copilandru a făcut rost de pistol și de atâta muniție, a omorât atâția oameni și a paralizat de unul singur un oraș de calibrul München-ului. La știri nu se spune cu titlu de informație sigură că a fost o singură persoană implicată. Și vreți să vă mai spun ceva? La ora asta, elicopterele survolează în continuare orașul. De ce? Să fie oare doar o măsură de precauție? Sau ce / pe cine mai caută?

Dumnezeu să ne ajute pe toți, altceva nu mai găsesc de zis.