Azi am constatat că pe wall-ul meu de Facebook s-au scindat două tabere. Pe de-o parte, lumea care salută venirea toamnei cu multiple imagini cu bostani și frunze uscate și, desigur, celebra de-acum ”hello, September”. De cealaltă parte, cei care jelesc. Buhuhu, s-a dus vara, ce tristețe, buhuhu, imagini de prin concediu cu mare și soare, însoțite de emoticoni triști și feeling sad-uri. Simt enorm și văd monstruos, vorba poetului. Undeva între aceste două categorii se regăsesc aceia care postează link-uri Youtube cu melodia ”Septembrie” interpretată de Aura Urziceanu și Aurelian Andreescu, sau cu ”Emoție de toamnă” a lui Alifantis. Cred că fiecare mi-a trecut măcar de vreo zece ori prin fața ochilor în numai câteva minute și continuă să apară de câte ori dau un refresh :)) Numaipotcusmiorcăielilecăavenittoamna.
Și-n fond, n-am priceput ce-i așa de rău că s-a mai dus o vară. Nu-i ca și cum n-ar veni alta, iar timpul trece atât de repede parcă... Dincolo de asta, toamna vine cu un paner de avantaje, dacă mă-ntrebați pe mine. Poftim, le inventariez scurt, cu liniuță de la capăt (ca la școală, în timpuri imemoriale).
- nu mai sunt călduri epuizante, când simți că te-ai dezbrăca de piele dacă ai putea și ai sentimentul că te miști într-un imens furnal;
- cele mai frumoase culori ale naturii, incomparabile cu oricare altă perioadă a anului;
- must și găluște cu prune;
- castane coapte și plăcintă cu dovleac (ok, eu nu mă dau în vânt după astea, dar cunosc mulți amatori);
- vin fiert;
- parfumul inconfundabil de frunze uscate.
Etc etc etc. Da, știu că vremea se răcește, ziua devine mai scurtă, apar ploile mărunte și interminabile, suntem mai melancolici. Nici pe mine nu mă dărâmă entuziasmul când mă gândesc la aspectele astea, mai ales că sunt foarte ”rea de frig”, dar de-aici și până la a suferi atât de acut că a venit toamna... e cale lungă. O cale despre care îndrăznesc să cred că ar putea fi bătătorită în mod ceva mai constructiv.
PS: phiii, ce poftă mi s-a făcut de must... și de gălușteeee....
5 comentarii:
These are a few of my favorite things
https://www.youtube.com/watch?v=0IagRZBvLtw
Haha, m-ai facut sa ma bucur ca ... toamna
A.
Lumea jeleste ca vine iarna, toamna nu o mai pun la socoteala, in octombrie incepe jalea, noiembrie cu putin noroc, dar nu cred ca avem noi bafta asta. Imi place toamna de septembrie cand inca este cald ziua.
E una din melodiile mele preferate, dintr-un film pe care-l îndrăgesc :)
Da, bine spus... ”toamna de septembrie” :) Mie-mi place și toamna de octombrie, că atunci se colorează natura :)
Hai ca e septembrie, e inca vara, pana pe 22 septembrie :). Uneori in valtoarea vietii uitam sa ne bucuram d e ce avem...
Trimiteți un comentariu