O copilă, o voce, un vis, un ocean de emoții

În seara asta aveam de gând să vă povestesc despre niște dialoguri conjugale oarecum neobișnuite, nota de inedit fiind dată de contrastul dintre ”unde ne aflăm” și ”despre ce vorbim”. Însă de vreo oră nu mai fac altceva decât să o ascult pe Laura Bretan, fata în vârstă de 14 ani despre care sper din toată inima că voi afla mâine că este câștigătoarea ediției de anul acesta a concursului ”America's Got Talent". 

Auzisem despre Laura tangențial, ca urmare a participării ei la ”Românii au Talent”, unde și-a adjudecat trofeul. Dar mărturisesc sincer că n-o ascultasem. Habar n-am de ce, n-am avut un  motiv anume, pur și simplu cred că mi-a trecut cumva pe lângă urechi. O copilă de 14 ani care cântă incredibil muzică de operă. Mno bine, la momentul respectiv n-am fost curioasă. În fond, la concursurile de felul ăsta au fost atât de mulți care-au interpretat astfel de muzică... Apoi am auzit că va participa la emisiunea similară din Statele Unite și, nu tocmai surprinzător, au apărut comentariile răutăcioase ale unor compatrioți. ”Vai, dar dacă a câștigat în România, de ce-i mai trebuie să se ducă și-n America?” Nu am dat atenție. Acum, după ce de vreo oră nu mai fac altceva decât s-o ascult iar și iar, calific respectivele comentarii drept niște meschinării mizerabile. Și spun, slavă Domnului că Laura a ajuns la ”America's Got Talent". Pentru că acum o știe o lume întreagă, iar miracolul vocii ei face înconjurul Pământului. 

Nu știu ce-aș mai putea spune, serios. O ascult pe copila asta cântând arii de Puccini și parcă sunt în altă lume. Opera a fost prima mea dragoste și-ntotdeauna îmi va bate mai tare inima pentru ea. Dar nu mă pot numi nici pe departe o cunoscătoare. Nici măcar un ascultător avizat nu sunt, ci doar unul pasionat. Însă exact asta e ideea: Laura nu cântă pentru criticii muzicali. Laura cântă pentru toți oamenii care ascultă cu sufletul, care se pot abandona muzicii, care pentru câteva clipe pot uita de toate, lăsându-se purtați de vraja unei voci deopotrivă pasionale și pline de candoare. 

Mă exprim prea siropos? Sunt (prea) exaltată? Posibil, nu vă contrazic. Dar nu pot altfel, cel puțin nu acum, când sunt atât de impresionată. Dacă Laura ar fi în fața mea, m-aș înclina în fața ei și-apoi aș lua-o în brațe. Cum se poate să îndrăgești o persoană după ce ai ascultat-o cântând câteva minute? 

I s-a reproșat că stilul ei de-a cânta este excesiv de emoțional. ”Nu asta așteptăm de la o fată de 14 ani, așteptăm puritate și inocență”, a plescăit doct o soprană, pe numele ei Catherine Bott. Ați auzit de ea? Nici eu. Well, eu nu-mi pot imagina cum poți cânta o arie dintr-o operă de Puccini cu inocență. Cânți despre iubiri neîmplinite, dezamăgiri, iluzii destrămate, gelozie și intrigi (era vorba despre aria ”O Mio Babbino Caro”, din opera ”Gianni Schicchi”, interpretată de Laura în finala competiției). Cum ar putea fi trăirile astea exprimate cu inocență? Ce poate fi inocent și pur în gelozie? Dar mă rog, e părerea doamnei Bott, s-o poarte sănătoasă (și cu inocență, na).

Acestea fiind spuse vă las cu 3 clipuri, n-am putut renunța la niciunul. Dacă nu le-ați urmărit încă, vă invit să o faceți. Vă pot promite că timp de câteva minute veți uita de toate. 

1) Prima audiție a Laurei la ”America's Got Talent". Mel B (ex Spice Girls) a apăsat butonul auriu (Golden Buzzer), prin care a trimis-o pe Laura direct în semifinalele concursului. Așa m-a emoționat, așa m-am bucurat de bucuria ei... :)

2) Laura interpretând ”Pie Jesu” (parte componentă a unui recviem) în semifinale.

3) ”O Mio Babbino Caro”, cea din urmă apariție a Laurei în concurs.

Rezultatele se vor afla la noapte, când se va anunța votul publicului. Cum spuneam la începutul postării, sper să câștige trofeul. Nu cred că are nevoie de el pentru carieră, nu după expunerea de care-a avut parte, dar pentru sufletul ei sunt convinsă că e foarte important. Și, pe de altă parte, premiul este deosebit de consistent. 

Baftă, Laura! Mă duc să te mai ascult o dată... și după aceea, foarte probabil încă o dată... :)

Update, ora 05:05. 
N-a fost să fie. Îmi pare tare, tare rău. Dar călătoria Laurei abia acum începe. Amărăciunea de azi se va topi în zorii de mâine.