Creta, un paradis de stâncă și cleștar (I)

Bun găsit și bun recitit! 🙂 De întors ne-am întors joi seara, dar până azi am fost ocupată să mă readaptez cotidianului. 

Să nu mă mai trezesc în foșnetul valurilor.

Să nu mai văd Marea Egee din pat. 

Să nu mai aud cicadele zbârnâind.

Să nu mă mai spoiesc de câteva ori pe zi cu loțiuni și creme cu SPF 50.

Să-mi fac singură cafeaua (pe care, în compensație, o beau dintr-o cană minunată). 

Aș mai putea da exemple din categoria ”back to life, back to reality”, dar cred că ideea este evidentă. În acest concediu ne-am deconectat și relaxat așa cum nu crezuserăm că ar fi posibil. Am izbutit să nu mă mai gândesc la problemele de serviciu și să nu mai visez clienți tâmpiți (bine, tot n-am reușit să-mi uit parola de la calculator, dar pentru așa ceva ar trebui să plec pe Lună, probabil...). 

Am multe povești colorate cu ”vis de-albastru și de-azur”, cu arome de souvlaki, stifado, musaca, supă de pește și plăcintă cu brânză și miere, cu briză ușor sărată, cu oameni buni și inimoși, cu munți de stâncă și nemărginirea mării de opal... și cu multe altele, despre care abia aștept să vă povestesc. Am regăsit Grecia sufletului meu, cea pe care-mi doream s-o revăd din 2002, când am vizitat-o prima oară. 

Ca de fiecare dată când încep un astfel de serial, cel dintâi articol este de ordin general, cu impresii de ordin organizatorico-administrativ. Dar și cu niște poze, ca să ne clătim ochii 🙃

Și pentru că e prima postare, zic să-ncepem cu un răsărit... pe care-am fost norocoși să-l vedem, fără ca măcar să ne trezim special pentru asta. Ne trezise marea, aflată la câțiva metri de hotel.

Zborul în condiții de pandemie

Călătorind din Germania (dintr-un land unde situația e destul de bine ținută sub control), am avut ceva mai puține bătăi de cap. Mai precis, n-a trebuit decât să completăm un formular în care să dăm tot felul de date personale (adresa, dacă am călătorit în ultimele săptămâni și unde, hotelul unde vom sta). În urma completării acestui formular ni s-a alocat fiecăruia un cod, pe care urma să-l prezentăm la aterizare și-n baza căruia urma să se hotărască dacă vom fi testați sau nu. 

Pe durata zborului de trei ore am purtat permanent mască (și n-a fost deloc dificil), iar la aterizarea în Heraklion am primit permisiunea de-a trece fără test. Am luat în primire mașina pe care deja o închiriaserăm și la drum spre Rethymno, unde aveam hotelul. 

La întoarcere mi-am făcut ceva nervi.... Era o altă companie aeriană și nu excelau la capitolul organizare. În avion ni s-au distribuit formulare pe care trebuia să le completăm cu datele personale, dar niciun instrument de scris. Ceea ce n-ar fi fost o problemă, dacă am fi știut de aceste formulare (că aveam pixuri în bagajul de cală). ”Nu am voie să vă dau pix, din cauza problemei Covid”, s-a stropșit stewardesa. ”Păi bine, dar pe site-ul dumneavoastră nu se menționează nimic legat de acest formular. Nu am cu ce scrie”. ”Nu mă privește, nu am voie să vă dau pix, dar dacă refuzați să completați va trebui să vă fac raport”. Ce să-i mai explic proastei că nu refuz, dar pentru că-s ei căscați nu m-am pregătit cu un chelcășoz de scris... Din fericire, o pasageră mi-a împrumutat pixul ei (pe care l-a și dat cu dezinfectant în prealabil). Bineînțeles, am purtat mască pe timpul zborului și până la ieșirea din aeroport. În afară de asta, nimic deosebit sau ”Covid-related”.

Așadar, dacă aveți de zburat undeva, vedeți să aveți ceva de scris la voi, chiar dacă nu se menționează nimic în acest sens pe site-ul operatorului de zbor. Este posibil să aveți de completat un astfel de formular.

Cum a fost concediul din punct de vedere al ”situației Covid”

Destul de relaxat, aș zice. În spațiile închise (magazine, supermarket-uri, restaurante) este obligatorie masca, iar toți chelnerii poartă viziere. Pe stradă, la terase și pe plajă nu poartă nimeni, dar instinctiv lumea păstrează distanța. La asta a contribuit și faptul că erau mult mai puțini turiști decât ar fi normal în perioada asta a anului, fapt confirmat atât de managera hotelului unde am stat, cât și de mai mulți chelneri pe care i-am întrebat. 

”Anul trecut pe vremea asta se mergea umăr la umăr pe străzi”, au oftat ei, dar apoi au surâs încrezători: ”E bine și așa! Cel mai important e să încheiem sezonul sănătoși”.

Hotelul

Niciodată n-aș fi crezut că un hotel de 2 stele poate fi atât de confortabil, dar cu toată sinceritatea o spun, nu ne-am fi putut dori mai mult. Situat pe faleză, oferea o panoramă perfectă asupra mării, iar balconul s-a dovedit a fi foarte intim și permanent umbrit (aspect important când nu mai știi unde să ”te-ascunzi” de soarele puternic, dar vrei să privești marea). 

Umbrelele care se văd sunt cele de pe plajă. Adică da, atât de aproape era 🙂 Iar balconul nostru era pe al doilea nivel, al doilea de la stânga la dreapta. Camera a fost foarte confortabilă, spațioasă și bine aerisită (avea și aer condiționat, pe care însă nu l-am pornit decât de vreo 2 ori înainte de culcare, când era atât de înăbușitor că n-am fi putut adormi) și ne-am simțit foarte bine în ea. Dezinfectarea s-a făcut în ziua când am ajuns, iar mirosul de clor care a persistat cel mult o oră a avut un efect... liniștitor. Managera a fost deosebit de amabilă și-a făcut tot ce-a ținut de ea ca să ne ofere o ședere plăcută. Ceea ce cu siguranță i-a reușit.

Pe mica terasă am luat micul dejun, care de asemenea a fost adaptat situației actuale - nu se mai servea bufet, ci am primit în fiecare zi o listă cu toate opțiunile și bifam ce voiam să mâncăm a doua zi, menționând și ora la care urma să venim la masă (aspect important dacă e vorba de omletă și altele care se prepară pe loc). Pentru noi a funcționat foarte bine sistemul ăsta, chiar dacă pentru personal a fost considerabil mai dificil. Mâncarea a fost bună, proaspătă și îndestulătoare, chiar dacă nu foarte variată.

Prețuri & servicii

Neverosimil de ieftine, mai ales dacă ne gândim la criza pe care o traversează. Două șezlonguri + o umbrelă - 7 euro pe zi. Nouă, care-n urmă cu 2 ani am plătit în Mallorca 45 de euro pe zi pentru fix același lucru, ni s-a părut un adevărat chilipir.

Pentru orice comandai pe plajă (cafea, frappe, cocktail, salată de fructe - you name it), primeai gratuit o sticlă de 0,5 de apă plată. Care apă, că veni vorba, nu costa nicăieri mai mult de 50 de cenți sticla (asta-n orașul vechi. În afara centrului, era 30 de cenți sticla). Oricare alte băuturi sunt ceva mai scumpe, dar grecii consideră că apă trebuie să-și permită oricine și oricât.

Ieftin este și să mănânci la terasele din oraș, indiferent de locație (inclusiv la cele situate în buza mării, unde ai fi putut crede că te vor taxa și pentru ”view”), ieftine sunt până și suvenirurile. Practic, la un concediu în Grecia singurele cheltuieli semnificative sunt transportul și cazarea - dar ajuns acolo te poți desfăta după pofta inimii, la prețuri foarte rezonabile.

Cele mai frumoase locuri sunt cele pe care nu le cauți.... 🙂

Având, cum vă spuneam, mașină închiriată pentru întregul sejur,  am putut umbla de colo-colo, după chef. Am vizitat plajele de la Elafonisi (cunoscută pentru nisipul roz și apa azurie - ai fi jurat că ești în Maldive… ) și Souda Beach, am fost în Chania și la Knossos și per total s-a dovedit o idee foarte bună, nedepinzând de nimeni.

Despre toate acestea vom vorbi pe-ndelete în alt articole; acum doar un mic preview de la Elafonisi... 

Mașina ne-a oferit ocazia de-a vedea și un alt gen de serviciu pe insulă - la un moment dat, pur și simplu a căzut oglinda din stânga și s-a ciobit transversal. Eram pe un drum de țară, așa că omul a putut frâna ca să o recupereze. A fixat-o la loc, dar era cam periculos să mergi cu ea așa, nu puteai ști cât de stabilă e. Ne-am dus la un service Nissan din Rethymno (mașina fiind un Nissan), au comandat oglinda că nu o aveau pe stoc și după 2 zile am mers și au fixat-o. N-a trebuit să așteptăm deloc, s-au ocupat foarte prompt, n-au încercat să ”ne bage pe gât” varianta mai scumpă (modelul original era 60 de euro, dar ne-au zis că o pot lua de pe aftermarket cu 16, ceea ce am și făcut), când am revenit au montat-o imediat, totul rapid și cu o bunăvoință pe care nici la nemți n-o prea vezi…

Surpriza a fost la final când am vrut să le lăsăm un bacșiș: ”no way, sir, you are a guest here!” 🙂

Pentru primul articol, cred că m-am lungit destul de mult, așa că plănuiesc să mă opresc pe aici pe undeva... Nu înainte însă de a sublinia că, într-adevăr, Creta este o destinație pentru toate gusturile. Puteai face orice îți doreai: plajă, plimbări cu trenulețul sau pe jos, croaziere, vizite la muzee, excursii în orașele învecinate, snorkeling, plimbări cu parapanta și cu skijet-ul, shopping, explorarea orașului vechi, hiking pe traseul Samaria Gorge... Indiferent de preferințe, n-aveai cum să nu găsești ceva pe placul tău.

În final, vă mai las cu niște imagini: 

În episodul viitor vă povestesc despre Rethymno, cel de-al treilea oraș ca mărime din Creta (după Heraklion și Chania), pe care-am avut timp să-l explorăm pe îndelete și care ne-a plăcut enorm.

Acestea fiind zise, întrebarea mea în clipa asta e: cum supraviețuiește omul primei zile de lucru după concediu, mmm?