Creta, un paradis de stâncă și cleștar (II)

Nu știu cum să interpretez faptul că nu m-am ”adunat” să scriu toată săptămâna, altfel decât concluzionând că mi-a fost foarte greu să mă întorc la cotidian (și la muncă). De data asta parcă mai greu ca oricând, ceea ce nu poate însemna decât că m-am deconectat, cu adevărat, în acest concediu.  

 

Și cum să n-o fi făcut... Creta este pe bună dreptate numită ”ținutul zeilor”, are ceva inexplicabil, care te ajută să te relaxezi și să vezi, cu adevărat, frumusețea care te înconjoară. 

Rethymno, unde am avut cazarea, este al treilea oraș ca mărime de pe insulă (după Heraklion și Chania) și reprezintă o îmbinare extraordinar de frumoasă dintre arhitectura venețiană și cultura cretană. 

În Rethymno se circulă foarte mult cu scuterul. Linia despărțitoare care se vede în imaginea de mai jos era pentru scutere - suprafața ei amortiza zgomotul roților, care pe dalele de piatră era mult mai puternic și ar fi fost cu siguranță insuportabil pentru locatari. 

Portul din Rethymno a fost construit undeva în jurul anilor 1300 de către venețieni pentru a facilita circulația navelor între Heraklion și Chania. Astăzi este încă folosit de pescari, care-și ancorează vasele de pescuit de-a lungul digului. Cât despre far, a fost construit de turci câteva sute de ani mai târziu. 

 

 

 

 

Cu excepția zilelor când am făcut excursii în împrejurimi și ne-am întors târziu, am fost la plimbare în fiecare seară și tot am sentimentul că nu am văzut tot ce era de văzut, că ar mai fi ceva de descoperit, că după vreun colț mai exista vreo minunăție pe care n-am descoperit-o.

 

 

Faleza e dominată de la un cap la altul de restaurante și taverne, iar la căderea serii aerul miroase irezistibil a bucate de toate soiurile și pentru toate gusturile. Grătarele sfârâie, cuptoarele de pizza duduie în timp ce bucătarul frământă aluatul pe o masă de lemn, chelnerii îmbie trecătorii să le treacă pragul - și nu e deloc o alegere ușoară, vă zic. Dar despre mâncăruri discutăm într-o postare dedicată. Acum, să mai hălăduim puțin prin Rethymno...

Ne-a plăcut foarte mult orașul vechi, care (dată fiind situația ciudată de anul acesta) nu era nici pe departe atât de aglomerat. Cu străduțe înguste și fermecătoare și plin de magazine - atât de suveniruri, cât și aparținând unor francize cunoscute. Bineînțeles, predomină suvenirurile consacrate, dar la foarte mare căutare sunt și bijuteriile de argint cu opal. Credincioasă hobby-ului meu, mi-am luat 2 perechi de cercei (dintre care unii cu broscuțe țestoase), iar vânzătoarea mi-a făcut cadou un magnet de ceramică, viu colorat și foarte drăguț (în formă de mătură. O fi vrut să-mi transmită ceva? 🤔). 

 

Ne-am plimbat cu trenulețul, iar după ce s-a înnoptat, Rethymno s-a schimbat în ținută de seară 🙂

 

 

Unul dintre obiectivele principale ale orașului este Fortăreața Venețiană (Fortezza), construită în secolul al XVI-lea de venețieni pentru a face față atacurilor otomane și considerată unul dintre cele mai mari castele venețiene. Se poate vizita în fiecare zi până la ora 19:45 și oferă o panoramă splendidă a orașului și a mării, în toată imensitatea ei de... cleștar 🙂

Aici am văzut pentru prima dată ghiulele, despre care nu mi-am dat seama ce sunt. Să mă pup de inteligentă și mai multe nu.

 

 

 

De ce ne plimbam, de ce ne-am fi plimbat mai mult. În răcoarea serii, Rethymno este de un șarm irezistibil. Practic, fiecare străduță avea frumusețea ei, fiecare clădire era interesantă în felul său, iar florile de un ciclamen intens erau prezente la fiecare pas. 

Nu am scris foarte mult, dar asta pentru că Rethymno e un loc pe care trebuie să-l vezi, să-l simți, să-l respiri, să-l trăiești. Și după ce faci toate astea, cuvintele devin prea sărace pentru a-i surprinde cu adevărat farmecul. 

În articolul următor mergem la plajă. La mai multe plaje, de fapt. Să vă pregătiți cu SPF 50 🙃