Încerc să găsesc o explicație pentru faptul că scriu atât de rar, însă nu prea reușesc. Și când te gândești cât de mult îmi place să povestim împreună... inclusiv tastatura mecanică, amintind în multe privințe de o mașină de scris, ar trebui să mă stimuleze, dar iată că nici ea nu reușește să o facă. Sau prea puțin și prea rar.
Cum spuneam - nu am o explicație pentru asta. Cineva apropiat specula că poate (mi)-a trecut vremea blogului, poate nu mai am nevoie să-mi aștern gândurile așa cum o fac de mai bine de un deceniu. Sinceră să fiu, nu am idee dacă despre asta e vorba; de fapt, sper să nu fie asta. Vreau să cred că e vorba doar de efectul unui an petrecut pe jumătate în home office și pe parcursul căruia am avut doar două săptămâni de vacanță (că nu mi-am luat, nu că nu mi s-ar fi dat. Am cârmit-o nițel pe panta workaholism-ului). Nici acum nu e foarte diferită situația - vin acasă destul de târziu și mai am resurse cel mult pentru Netflix. Nici de oraș nu mă mai bucur ca odinioară, nici plăcerea unei nevinovate reprize de shopping n-o mai am. Și-mi pare rău; atât de multe aș fi vrut să vă povestesc, dar m-am tot luat cu altceva...
Cu cititul stau (la fel de) prost, însă măcar nu mă mai păcălesc pe mine însămi. N-am energie, n-am dispoziție, n-am răbdare, n-am... nimic.
Un singur lucru am izbutit zilele astea: am terminat ”Downton Abbey”. Sper să mă adun zilele viitoare să scriu despre el. Deocamdată, pot spune doar că-și merită cu prisosință toate elogiile. Este unul dintre cele mai bune seriale care se vor fi făcut vreodată. Și m-am îndrăgostit pentru totdeauna de Dame Maggie Smith.
Nădăjduiesc să revin mai curând decât mă tem că se va întâmpla.
Postări
4 comentarii:
Greta, eu sunt aici ;) Te citesc cu drag, stilul tau direct, presarat cu umor fin m-a cucerit.
Iti astept postarile cu nerabdare.
E sfarsit de an, avem cu totii nevoie de o pauza, de timp pentru noi. Te imbratisez si-ti doresc energie pentru a face tot ce-ti place si iti aduce bcurie!
Bristena
Si eu sunt aici :) (mai greu, pentru ca nu imi merge sa comentez de pe telefon cand te citesc la ceaiul de dimineata si cand ma pun la pc uit mereu sa iti las un comentariu:) )
Sper ca nu (ti-)a trecut vremea blogului, ar fi mare pacat. Am avut si eu un blog, acum ani lumina, cred ca m-ai avut la un moment dat in blogroll si eram super mandra de asta. Printre altele, m-am lasat pentru ca mi-a zis cineva ca nu mai e relevant si ca "m-am schimbat" (eram in liceu si treceam la facultate, cred si eu...)
Sper sa nu te lasi din cauza unei pareri. Suntem aici, iar cand vad o postare noua de-a ta, oh well it makes my day :)
La suflet mi-au mers cuvintele tale, Bristena, și nu-ți pot mulțumi îndeajuns pentru cât de mult bine mi-ai făcut scriindu-mi :) Te îmbrățișez și eu, strâns de tot!
Mădă, mesajul tău m-a pus serios pe gânduri și mi-a dat un imbold puternic. Ai intuit bine: începusem să mă-ntreb dacă nu cumva mi-a trecut vremea de bloggerit... dar acum, parcă încep să sper că mai am până acolo :) Îți mulțumesc pentru că ești aici... Te îmbrățișez!
Trimiteți un comentariu