Veneția. Un caleidoscop de istorie, artă, lumină și culori

Vizita noastră de săptămâna trecută n-a fost cea dintâi la Veneția; mai fuseserăm acolo în urmă cu exact 15 ani, așadar fascinația a fost oarecum temperată; în schimb, am văzut-o mai realist, mai obiectiv. Și ne-a plăcut la fel de mult ca prima oară 🙂.

În ultimele luni auziserăm multe zvonuri neplăcute despre ea. Vai e sufocată de turiști, vai miroase urât, vai se retrag apele și e noroi. După o săptămână petrecută acolo, pot spune în deplină cunoștință de cauză că toate acestea sunt bazaconii, asta ca să nu spun scorneli.
Nici vorbă de miros urât sau de noroi; erau turiști, desigur (cred că nu există perioadă a anului în care să nu fie), dar nici pe departe atât de mulți încât să se pună problema de ”sufocare”.

Aș compara Veneția cu un diamant, care devine tot mai interesant pe măsură ce-l studiezi din diferite unghiuri, lăsând razele soarelui să se reflecte în multiplele sale fațete. Ne-am început plimbarea pe traseul clasic, de la Piazzale Roma („poarta de intrare” în oraș) luând-o pe jos către Podul Rialto.

Ne-am oprit de multe ori să admirăm canalele înguste, podurile și gondolierii. Cu titlu de curiozitate, în Veneția sunt 177 de canale, 400 de poduri și 450 de palate și clădiri istorice. Și pentru că veni vorba, tot ca o curiozitate: Hamburg are mult mai multe poduri, respectiv 2.500 🙂. A fost și pentru mine surprinzător să aflu, chiar nu mă așteptasem la asta.

Ne-am gândit dacă să facem o plimbare cu gondola pe canale sau nu. Mai corect spus eu am fost cea care s-a gândit, fiindcă omul a zis din capul locului ”dacă vrei, haidem”. Nu m-am putut decide, însă. Am tot respectul pentru munca și efortul gondolierilor, dar 80 de euro pentru jumătate de oră mi se pare mult, așa cum la New York mi s-a părut mult 120 de dolari pentru o plimbare de 45 de minute cu trăsura prin Central Park.

Dar ceva tot am reușit: într-o seară am traversat Canal Grande spre clădirea Punta della Dogana cu o gondolă, pentru simbolica sumă de... 2 euro de persoană 🙂. Astfel, ne-am făcut idee și cum e o asemenea experiență.

Am preferat să parcurgem Veneția la pas, pe trotuar, luând vaporetto numai când chiar nu se putea altfel (de exemplu, când am fost pe insulele Murano și Burano). Am avut sentimentul că în felul acesta o vedem mult mai bine și avem răgaz să ne uităm pe îndelete în jur.

Ajungând la unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice ale Veneției, am zăbovit un pic și-am încercat să-mi amintesc cum mă simțeam când am fost prima dată aici. Îmi aduc aminte că fusesem foarte emoționată și, 15 ani mai târziu, nu am rezistat tentației de-a încerca să ”reeditez” momentul și ipostaza.
 

Puntea Suspinelor, atunci și acum 🙂. Ea este neschimbată, eu însă...

Da, se vede bine trecerea celor 15 ani. Nu m-am gândit niciodată la modul serios că îmbătrânesc, însă când mă uit la imagini ca astea, parcă mă încearcă o nostalgie. La vară împlinesc 43 de ani și cred că-ncep să-i simt.

Am contemplat suvenirurile și ne-am hotărât pentru clasicul magnet, precum și pentru un dop pentru sticlele de vin, precum cele din imaginea de mai jos.

Mi-am mai luat și o pereche de cercei superbi, dar despre ei povestim când ajungem pe insula Burano 🙂.

E greu de pus în cuvinte ce sentimente ai când te plimbi prin Veneția, unul dintre puținele orașe cu adevărat inconfundabile din lume. Atât de multă culoare, atât de multă istorie și un mister pe care nu-l poți defini, dar pe care îl simți la fiecare pas.

Nu-mi pot imagina ce gust ar putea avea un parmezan maturat timp de 5 ani 🙂 dar poate o să încerc într-o bună zi, cine știe.

Și pentru că tot vorbeam mai sus de curiozități, iată o paralelă inedită. În stânga - lobby-ul hotelului Venice din Las Vegas. În dreapta... originalul, ca să spunem așa 🙂.

Apropiindu-mă de finalul acestei postări, constat că, fără să-mi fi propus asta în mod expres, mi-a ieșit un text cu multă culoare și cu zâmbete. Ceea ce, de fapt, este reprezentativ pentru Veneția.

Periplul venețian nu s-a încheiat însă; continuăm în articolul următor și, probabil, tragem o fugă și la Padova 🙂.