Descoperind Portugalia: Oceanariul și cel mai lung pod din UE (VI)

Încheind astăzi poveștile din Lisabona (nu și serialul însă, că abia aștept să vă invit la un vin de Porto), vom povesti printre altele despre cei mai simpatici domni și doamne pe care i-am întâlnit în acest concediu.

Și unde i-am găsit pe respectivii? La Oceanariu, al doilea acvariu ca mărime din Europa, după cel din Valencia. Este primul acvariu care a inclus habitate oceanice într-un singur mediu controlat, unde au fost recreate ecosisteme oceanice. 

Acum ar fi momentul propice să spun că, personal, nu-mi amintesc să fi fost niciodată din cale-afară de impresionată de acvarii, în general. Astfel se explică faptul că n-am prea multe de povestit pe subiect. Nu-i vorbă, vietățile marine sunt foarte interesante, dar mie nu-mi ”spun” mare lucru. Poate de unde sunt așa... depersonalizate, deși nu e musai cuvântul corect și biologii marini s-ar lua cu mâinile de cap auzind chestia asta. Dar tot n-aș fi ratat Oceanariul, fie și numai pentru renumele pe care îl are.

Am citit despre fiecare, am urmărit diversele vietăți în acțiune, nu mi-a displăcut ce-am văzut, însă până la momentul în care am ajuns la dumnealor din imaginea de mai jos aș fi putut spune că mi-e cam tot aia. Asta în ciuda faptului că imensitatea acvariilor îți inducea senzația că ești acolo cu peștii, sub apă. Și chiar dacă a fost o combinație de înspăimântător și fascinant să vezi rechinul atât de aproape. 

Daaaar, ei m-au făcut să zâmbesc din toată inima, să mă topesc de drag, să... ❤️🐧❤️.

Mai mare dragul, vă spun. Cred c-aș fi fost în stare să stau cu orele acolo și doar să-i urmăresc. Fiindcă încă destul de devreme, am avut norocul de-a fi martori și la micul dejun, pe care vă invit să-l urmăriți (rar fac promisiuni, dar de data asta făgăduiesc solemn că vă va da o incredibilă stare de bine):

 

Ei, (nu-i așa că) am avut dreptate? 🙂
Fiecare pinguin are nume și pe o tăbliță îi puteai identifica după brățările pe care le purtau:

Atât de mult mi-au plăcut Pingu (așa-i alint), că am vrut să-mi cumpăr un suvenir cu ei de la magazinul din incintă. Ce să vezi, nu aveau. Nici breloc, nici vreun pluș, nici tricou, nici magnet, nimic. Mi se pare o omisiune regretabilă. Aveau în schimb brelocuri în formă de stea de mare - a se citi, o bucată de pâslă verzuie tăiată în formă de stea. Serios? 🤨

Un obiectiv turistic foarte impresionant - deși l-am putut admira numai de la distanță - este podul Vasco Da Gama, care traversează râul Tagus și, cu lungimea de peste 12 kilometri, este cel mai lung pod din Uniunea Europeană.

Și cum ne plimbam noi pe faleză, căscând ochii la una-alta... 

... am dat peste niște accesorii care ne-au devenit foarte familiare în ultimul timp. Se putea să nu se cocoațe a voastră pe unul din ele?

Mă rog, nu era din cale-afară de practic (pedalele erau destul de greoaie și înțepenite), dar de-un farafastâc pentru amintire și-au făcut treaba.

Ne-am plimbat și cu telegondola, dar, cum se vede și în imagini, nimeriserăm o zi înnorată, nu adia vântul mai deloc și afară era absolut înăbușitor. Combinație care, în cabină, se simțea la parametri și mai puternici. Not fun.

Imagine din telecabină

Și-am încălecat pe-o șa... și-am plecat din Lisabona 🙂. Cu sentimentul că a fost frumos, ne-au rămas unele lucruri nefăcute (dar așa se întâmplă întotdeauna), am cunoscut o nouă capitală, am aflat multe lucruri noi și poate o să revenim într-un city break peste câțiva ani, să recuperăm ceea ce n-am apucat să facem acum.
Ne citim din Porto 🍷 (abia aștept să fac abuz de emoticonul ăsta 😀).