Empowerment, voce interioară, personal branding și alte pasmanterii

În ultimele luni, două cuvinte și-au făcut apariția în comunicarea virtuală și din ce observ, s-au înfipt bine și n-o să scăpăm de ele prea curând. Adică de fapt, ce zic eu - nu doar că s-au înfipt bine, dar atât de frecvent sunt folosite de către tot mai mulți oameni, încât am senzația că sunt peste tot și nu mai durează mult până când voi da peste ele inclusiv în cana de cafea.
Începând de la Oprah Winfrey și până la diverse tăntici care încearcă să speculeze slăbiciunile și temerile celor din jur pentru a deveni ”influencers”, foarte multă lume îi dă cu empowerment și / sau cu traducerea acestuia, respectiv împuternicire.

Știu prea bine că lumea în care trăim este una în bună măsură haotică și viața de zi cu zi ne supune tot mai adesea la presiuni, iar competiția tinde tot mai mult să devină cuvântul de ordine. Nu e ușor să faci față la așa ceva, oricât de mult (ai crede că) te obișnuiești cu acest stil de a trăi. E necesar pentru fiecare să-și găsească supape, să defuleze pentru a nu acumula stres care, pe termen mediu și lung, este o adevărată otravă.
Și din păcate, asta ne face pe foarte mulți vulnerabili și gata să îmbrățișăm cu entuziasm ideile cuiva care ne promite ”empowerement” și că ne va ajuta să ne ”împuternicim”. Dacă mai bagă și vreo două vorbe despre puterea interioară, ”transformă-ți rănile în înțelepciune” și ”dream big”, suntem iremediabil cuceriți și gata să-i plătim oricât pentru a ne spune ceea ce vrem să auzim.

Am auzit de mai multe persoane care fac ”seminarii de empowerement” și discursul este aproape similar cu exemplele de mai sus. Una dintre ele vinde uleiuri DoTerra, care - cum altfel - te ajută să te împuternicești, să-ți asculți vocea interioară, să te eliberezi de frici și alte diverse împliniri. Nu cumperi uleiuri și nici nu-i convingi pe alții să cumpere, cam greu cu împuternicirea (o fi ruginită, te pomenești).
O alta - pe care am și cunoscut-o personal prin 2004, în cu totul alt context - a renunțat la un serviciu foarte bun la o instituție prestigioasă din Frankfurt pentru a deveni ”Confidence and Empowerement Coach”. Călătorește prin diferite orașe europene pentru a ține seminarii. Nu știu pe câți bani, nu m-a interesat niciodată, dar mă mai uit din când în când pe pagina ei de Facebook și văd numai platitudini din categoria ”eliberează puterea din tine”, ”poți fi foarte bun fără să fii perfect” și nelipsitul ”personal branding”.

Știu că e decizia fiecăruia ce face cu proprii bani și departe de mine intenția de-a comenta vreodată asta. La urma-urmei, dacă omul vrea să plătească pentru a i se spune că este minunat și tot ce are de făcut este să elibereze puterea din el, cine ce treabă are. Ceea ce mă revoltă este felul în care se speculează nevoia oamenilor de-a auzi cuvinte frumoase - care de fapt nu spun mare lucru - precum și vulnerabilitățile fiecăruia dintre ei.
Ah, și mă mai revoltă o chestie: cei mai mulți dintre coach-ii ăștia se comportă ca și cum ar face exclusiv muncă voluntară.
Ca și cum uleiurile alea ar fi gratuite.
Ca și cum la seminarii se poate intra dacă nu plătești bilet.
E normal că aceste chestii nu pot fi gratuite, dar de ce ei se comportă ca și cum ar fi, sau ca și cum banii ar fi absolut lipsiți de importanță? Că sigur nu sunt.

Eu nu spun că unii dintre ei n-or fi bine intenționați (deși afacerea cu uleiuri tot o mizerie mi se pare, mai ales pentru că oamenii sunt sfătuiți să-și trateze tot felul de afecțiuni exclusiv inhalând uleiuri și ungându-se cu ele, în loc să se ducă la medic), dar ceva din mine refuză să priceapă cum poți vinde platitudini pe bani, cu fața senină.