Barcelona (4): la mare și la plimbare

(Rima din titlu e întâmplătoare, mâine-i luni, bine nu-mi pare).

Nu știu cum e vremea la voi, dar la mine e înnorat și după cum spuneam, mâine e luni. Să compătimim împreună, prieteni! (Și da, știu că mulți dintre voi aveți punte, din ce-am înțeles una dintre cele mai lungi din ultima vreme. S-o petreceți cum și cu cine vă place și să vă relaxați 🙂).
Așadar. Înnorat e, luni (mâine) e... ce ne rămâne de făcut? Să ne mai plimbăm puțin prin Barcelona și să dăm o raită și pe la Marea Mediterană, zic 💙.

În districtul Barceloneta am ajuns căutând un anume restaurant (pe care l-am și găsit, deși era cât pe ce să nu; stay tuned pentru articolul despre chestii bune de mâncat, care urmează).

Fără a fi ceva ieșit din comun sau nemaivăzut, ne-a plăcut mult. Vremea era prielnică, marea era prietenoasă și a o revedea este de fiecare dată o bucurie. Cât despre palmieri, se poate spune că sunt o slăbiciune de-a mea; poate tocmai fiindcă nu-i pot vedea decât atunci când merg în vacanțe. N-o să mă plictisesc niciodată de ei 🙂.

Am străbătut faleza de la un capăt la altul. Unii oameni stăteau la plajă, iar câțiva - nu foarte mulți - mai curajoși, se aventuraseră în valuri.

Iubim marea oricând și la orice oră, dar o parte din mine cred că și-ar fi dorit niște valuri mai spectaculoase 😊. Deh, pesemne că amintirea Oceanului Atlantic, de anul trecut din Portugalia, persistă încă undeva în sufletul meu.

Două clădiri ne-au atras atenția. În primul rând, acest hotel:

Oare cum ar fi să fii cazat într-o cameră din vârf și să-ți bei cafeaua având în față imensitatea, necuprinsul de azur al Mediteranei?
Tot cu gândul ăsta în minte am fotografiat și un bloc altminteri banal. Hei, dar view-ul de la balcon... 🙂

”Îți dai seama cum ar fi să locuim aici?”, l-am întrebat pe om, ”să ai marea atât de aproape și s-o poți vedea oricând, la orice oră din zi și din noapte, în orice anotimp....”. Nu știu cum arată locuințele în interior, însă blocul ăsta nu avea, în sine, absolut nimic atrăgător. Aspect mai degrabă tern, balcoane mici. Eh, și ce dacă-s mici? Marea tot mare se vede și de acolo... 🩵.

În plimbările noastre cu autobuzul hop on / hop off am trecut și pe lângă stadionul Camp Nou. Mai corect spus, pe lângă ceea ce va fi, din nou, stadionul Camp Nou după ce lucrările se vor fi încheiat. Deocamdată momentul pare să fie destul de îndepărtat; este în renovare și încă lucrau la fundație.

Am fost norocoși să avem parte de vreme bună pe durata întregii șederi, motiv pentru care ne-am putut plimba în voie. O săptămână mai târziu ploua, era frig și bătea vântul.

Ne-au plăcut străzile largi, curățenia (aproape neverosimilă pentru un oraș atât de turistic) și clădirile, fără excepție, îngrijite foarte bine.

Din autobuz, am văzut și ceva care nu ne-a plăcut deloc. Nu are legătură cu Barcelona, ci cu oamenii care au venit s-o viziteze și nu au arătat deloc respect nici față de ea, nici față de cei care muncesc să o păstreze curată.

Este exact ceea ce pare: un vraf de căști din cele care se oferă gratuit în autobuzele turistice, abandonate pe acoperișul unei stații de autobuz. Iar poza asta este un singur exemplu dintre cele multe pe care le-am văzut.
Mizerabil. Absolut mizerabil.

De ce ai face așa ceva? Cât de greu e să le iei în buzunar și, când nu-ți mai sunt de trebuință, să le arunci într-un tomberon? De ce să le lași să se topească în soare? De ce atât de mulți oameni au decis să facă asta?

Urâtă specie mai suntem câteodată.

Încheind într-o notă pozitivă, ne-a plăcut standul de ziare ☺️.

Mie mi-a adus aminte de perioada - scurtă, din fericire - petrecută ca reporter la secția de Sport a agenției Mediafax, cândva la începutul anilor 2000. O parte a job-ului presupunea să cauți știri în presa străină și să le traduci pentru a fi preluate din flux de către diferitele publicații. Nu știam nici atunci spaniolă, așa încât prelucram și citam din surse care, la rândul lor, preluaseră din presa spaniolă. Pe lângă engleză, (încă mai) știam și franceză, ceea ce-mi oferea acces la AFP (Agence France-Presse), despre care-mi aduc aminte că citau frecvent publicațiile spaniole.
O tempora... da' bine că n-am rămas mult timp acolo. Toxic loc de muncă și, cu vreo trei excepții de care-mi amintesc și astăzi cu tot dragul și sper să le fie bine pe oriunde i-a dus viața, toxici oameni.

Cam pe-aici ne oprim cu poveștile din Barcelona. Vorba unei prietene, probabil se simte lipsa de entuziasm... Asta e, ori nu ne-a ”prins” orașul, ori nu rezonăm noi prea bine cu vibe-ul spaniol.
A mai rămas articolul despre ce și unde am mâncat bun - și vine, e poate mai puțin cuprinzător decât altele (am stat mai puțin, de-aia 😋), însă vă asigur că e, hmm, consistent și nu recomand lectura pe nemâncate 😀.