Barcelona (2): mai mult despre Sagrada Familia, mai puțin despre Castelul Montjuïc

După cum probabil veți fi știind despre mine între timp, posed o oarecare doză de snobism în ceea ce privește obiectivele turistice din locurile pe care le vizităm. În general vreau și eu unde vor toți turiștii. Sigur, există și excepții, dar n-o să mă auziți niciodată spunând că eu nu mă duc unde se duce toată lumea. Ba cu mare entuziasm și curiozitate mă duc, asta chiar dacă de-a lungul timpului se vor fi făcut zeci, sute de mii de fotografi cu obiectivele respective și se vor fi scris sute, mii de texte despre ele. Nu-mi pasă, eu vreau să văd cu toți cei 4 ochi ai mei și pace bună 🤓.

Eram, prin urmare, foarte curioasă de catedrala ”Sagrada Familia”. Luaserăm bilete online, așa că am putut evita altminteri destul de intimidanta coadă și am intrat direct, după ce am trecut prin filtre foarte asemănătoare celor din aeroporturi.

Știam doar cum arată doar în exterior, și nu detaliat. Special nu am căutat imagini, fiindcă voiam să fiu surprinsă.
Și, ei bine... am fost 🙂.

Este impozantă, deși nu am avut senzația aceea de copleșitor despre care-mi amintesc de la Catedrala Sf. Patrick din New York, de la Bazilica Sf. Petru din Roma sau de la Domul din Köln; cu adevărat impresionantă devine văzută de aproape. Amploarea detaliilor mi se pare extraordinară.

Știam, desigur, că nu e terminată - a fost începută acum mai bine de un secol, în 1882 și se preconizează că se va finaliza în 2026. Asta inclusiv ca urmare a faptului că statul spaniol nu contribuie cu nimic, întreaga construcție fiind susținută exclusiv din donații. ”Clientul meu nu se grăbește”, spunea Gaudi. Așa că nu ne-a mirat faptul că uneori se auzeau zgomotele specifice unui șantier (în prezent se lucrează la construcția turnurilor); nu era nimic deranjant și lucrările sunt suficient de avansate încât să ai foarte multe de văzut și contemplat.

Coloanele interioare sunt în formă de copaci, întrucât Gaudi credea cu tărie în perfecțiunea formelor naturale, motiv pentru care le-a inclus în cele mai multe dintre lucrările sale.

Într-adevăr grandioasă, nu seamănă cu niciuna dintre bisericile văzute până acum. Cel mai mult ne-au impresionat vitraliile, ale căror culori și amplasare induc un subtil și absolut minunat efect de lumini.
De exemplu, jocuri de culori calde (galben, portocaliu, roșu):

Sau de albastru și verde:

Era o senzație cu totul aparte să stai undeva în catedrală și efectiv să te simți învăluit în lumină și culori. Nu am mai experimentat așa ceva până acum.

Latura spirituală este, din punctul nostru de vedere, inexistentă. Nu L-aș fi putut găsi pe Dumnezeu acolo, construcția este... prea modernă pentru asta. Undeva la nivelul inferior se află o capelă în care puteai să te rogi, dar accesul era limitat și nu ne-am dus.
Pe un perete am regăsit rugăciunea ”Tatăl Nostru”.

Am urcat și în turn (cu liftul; de coborât, cobori pe jos și pentru claustrofobi este destul de provocator, spațiul fiind extrem de îngust). Accesul era parțial limitat de lucrările aflate în desfășurare. Am putut vedea însă de aproape decorațiunile, pe care sincer vă spun, nu prea le înțeleg. Nu-mi dau seama unde se încadrează ele în tematica generală a catedralei și din punctul meu de vedere, sunt la limita kitsch-ului).

Un alt obiectiv pe care l-am vizitat a fost Castelul Montjuïc, pe care și l-a dorit omul meu. Este o clădire emblematică pentru istoria Barcelonei - despre care eu, mărturisesc, nu știu prea multe. Mai curioasă am fost de view-ul către un terminal imens, unde am ochit inclusiv niște vagoane și o macara de încărcare pe șine 😀.

Dar să nu-mi uit vorba, ziceam de castel. La drept vorbind nu mi s-a părut cine știe ce, unicul lucru care mi-a atras atenția fiind o sculptură modernă.

După cum se vede, este o stea care în oglindă se reflectă ca o cruce. Mi s-a părut inedit și mi-ar fi plăcut s-o văd mai de aproape, dar nu era permis.
Am vizitat muzeul militar (care i-a plăcut foarte mult omului), dar vă spun sincer, tot ce am reținut este că la jumătatea secolului al XIX-lea conducătorii au bombardat Barcelona timp de 13 ore fără oprire (din acest castel), drept pedeapsă pentru că poporul se revoltase din cauza creșterii taxelor.
Vă imaginați cum era să fi trăit în acele vremuri....?

Sper că v-a plăcut plimbarea de astăzi 🙂. În episodul viitor, mă gândesc să dăm o raită la Marea Mediterană.