duminică, 2 noiembrie 2025

Prima dată în Asia (8): impresii din Abu Dhabi

Știu, știu... iar am făcut-o de oaie (niciodată n-am înțeles de unde vine expresia asta, de ce de oaie și nu de bivoliță, de exemplu). Mi-ar plăcea să spun că nu se va mai repeta, dar nu am absolut nicio garanție în sensul ăsta. Fapt e că anul ăsta m-a secătuit din punct de vedere moral, a fost cu ups and downs care mi-au dat la temelie. N-a început grozav și cam tot așa a ținut-o. 

În sfârșit, asta e. Poate-o fi mai prielnic anul care vine. Între timp hai să ne mai plimbăm puțin, ce ziceți?  

Abu Dhabi n-ar fi fost niciodată pe lista noastră ca destinație per se, dar s-a impus de îndată ce-am început să ne facem primele gânduri despre Dubai. Asta tocmai în ideea că nu vom fi niciodată mai aproape de atât de acest oraș pe care-l percepeam drept misterios și, cu adevărat, din altă lume. 
(Recunosc, personal eram oarecum influențată și de filmul ”Sex and the City 2”, când gagicile se duc în Abu Dhabi și, fapt lesne de anticipat, Samantha-și pune poalele-n cap pe-acolo 🤭). 

Am scris o scurtă listă de obiective și am realizat că planul nostru inițial, de-a rămâne acolo doar o noapte, nu era tocmai fezabil; timpul ar fi fost prea scurt, chiar dacă lista nu era lungă. Am făcut, așadar, o rezervare la hotel pentru două nopți. Sigur că asta ne-a luat din timpul petrecut în Dubai și am ratat unele obiective din cauza asta; dar n-am fi putut să renunțăm la capitala Emiratelor Arabe Unite. 

De ajuns se ajunge foarte ușor, într-o oră și jumătate, cu un autocar care vine la fiecare 20 de minute și unde poți plăti cu același card pe care-l folosești pentru transportul în comun din Dubai.


Peisajul de pe drum a fost unul banal, însă ce conta! Am mai sporovăit cu omul, am mai ascultat muzică privind pe geam și gândindu-mă cât de norocoasă și recunoscătoare sunt pentru locurile pe care am ajuns să le vedem, am mai și citit și nici n-am simțit cum a trecut timpul și am coborât în autogara din Abu Dhabi. 


Despre Abu Dhabi citisem că este nu doar cel mai mare, ci și cel mai verde și umbros emirat, fiind plantați milioane de palmieri, din dorința răposatului șeic Zayed bin Sultan Al Nahyan de a crea un mediu cât mai ecologic.

De găsit palmierii i-am găsit, nu-i vorbă.
 

Însă în ceea ce privește căldura, n-aș fi crezut posibil, dar este mult mai înăbușitor decât Dubai. Se abureau instantaneu ochelarii când ieșeam afară și parcă intram în cuptor. Și asta inclusiv seara; ne-am scurtat plimbarea fiindcă devenise efectiv insuportabil și transpirația curgea șiroaie. 


Clădirea luminată cu auriu din mijloc era de fapt un mic mall, descoperit în cursul plimbării; dar atât eram de epuizați de căldură, încât nu ne-am mai simțit în stare pentru încă o trecere de la zăpușeală la aer condiționat și retur. Spre deosebire de Dubai însă, aici străzile sunt mult mai aglomerate. 

Ca impresie generală, este considerabil mai puțin ”glamour” decât Dubai, chiar dacă e-n continuă evoluție; poate și pentru că, spre deosebire de acesta din urmă, nu a fost construit de la zero (o dată cu descoperirea zăcămintelor de petrol din anii '60). Străzile sunt mai înguste, aspectul general este mai puțin luxuriant și aparent poate mai puțin atractiv din punct de vedere turistic, dar elementele de opulență și clădirile moderne nu lipsesc. 

După ce ne-am cazat și ne-am tras un pic sufletul în cameră, am ieșit la plimbare pe cornișă - o zonă de promenadă care se întinde pe o distanță de zece kilometri de-a lungul țărmului Golfului Persic și care este superbă. 

Am privit și-am privit și nu ne mai săturam de privit. Turnurile Etihad - un complex format din cinci  clădiri, amplasate în fața hotelului Emirates Palace.


De pe promenadă, am contemplat clădirile luminate din zare, precum și hotelul Rixos Marina. 



Am dat o raită și pe plajă, ajungând până la malul apei; nisipul era fin, dar nu chiar precum cel din deșert... 🫠. 

Dar dacă orașul în sine nu e tocmai glamour, las' c-am găsit glamour de nu ne venea să ne credem ochilor. Unde? La Emirates Palace, considerat a fi cel mai luxos hotel din lume. Și oh boy, chiar că e. Abia aștept să vă povestesc despre el, fiindcă - spre deosebire de Burj Al Arab - aici am putut vizita lobby-ul pe îndelete, fără bilet de intrare. Ba ne-am și dezmățat nițel, după cum urmează să aflați 🙃. 

Niciun comentariu: