Prima dată în Asia (10): Marea Moschee a Șeicului Zayed

Dacă despre Emirates Palace nu știusem înainte de-a fi început să citesc despre obiectivele turistice, de îndată ce am convenit că vom merge și la Abu Dhabi, gândul meu a zburat imediat la ea. Cea mai mare moschee din Emirate și una dintre cele mai mari la nivel global, cunoscută și drept Moscheea Albă. Și una dintre foarte puținele moschei din lume care permit accesul vizitatorilor non-musulmani.

Cum aș putea-o descrie într-o singură propoziție? Locul unde Pământul se întâlnește cu Cerul. 
Este amplasată în centrul orașului și ne-am ținut răsuflarea de îndată ce-am văzut-o din taxi: cât e de frumoasă, ne-am spus. Dar încă nu văzuserăm nimic. 

Accesul se face printr-un mall și este gratuit, dar trebuie să-ți iei un bilet cu un cod QR de la un automat; probabil e o metodă prin care țin și ei evidența numărului zilnic de vizitatori. 

Ne documentaserăm în privința vestimentației și am crezut că suntem pregătiți. Adică omul era (cămașă, pantaloni lungi), dar eu (în tricou larg, cu umeri acoperiți și pantaloni lungi) nu tocmai: femeile trebuie să aibă tot corpul, precum și capul, acoperite. Am fost opriți la intrare și lui i s-a spus că e în regulă, dar pe mine m-au trimis la cumpărături. Chiar înainte să intri propriu zis în incinta moscheei se aflau mai multe magazine de unde-ți puteai cumpăra abaya (rochie tradițională) și eșarfă. 

Sortimentele și prețurile erau variate, de la unele simple și ieftine la unele cu broderii și pietre încrustate, care costau o gălăgie de bani; m-am hotărât pentru o abaya vișinie, fără broderii, care costa 45 de dirhami (vreo 11 euro) și o eșarfă din mătase de 25 de dirhami (6 euro); rochia nu cred s-o mai port în viața asta, poate doar dacă mai călătoresc în vreo țară care să aibă moschei, dar eșarfa e splendidă, sunt absolut îndrăgostită de ea. Și e chiar 100% mătase, ceva incredibil la banii ăia... 
Fata din magazin m-a îmbrobodit cu multă amabilitate și m-a făcut de-mi plăcea și mie de mine 😀.  

Concepută în stilul arhitectural islamic contemporan și cu design inspirat de arhitectura persană, moscheea (al cărei nume reprezintă un omagiu pentru cel dintâi președinte al Emiratelor Arabe Unite, Sheikh Zayed bin Sultan Al Nahyan) este construită din marmură importată din Macedonia, cu decorațiuni din aur, pietre semiprețioase, cristale, ceramică și sidef. 

Câte un rând de bazine cu apă limpede străjuiește moscheea pe fiecare parte; aceste bazine au fost concepute special pentru a reflecta șirul de arcade care delimitează complexul. Reflexia lor în bazine este, într-adevăr, spectaculoasă. 

Are 82 de cupole de diferite dimensiuni, încununate fiecare de câte o semilună aurită, peste 1.000 de coloane și 4 minarete înalte de 107 metri. Albul maiestuos se datorează faptului că era culoarea preferată a șeicului, care o considera simbolul purității. 

Curtea centrală este decorată cu cel mai mare mozaic de marmură din lume (17.000 de metri pătrați), cu motive florale simbolizând armonia și frumusețea naturii.

Dacă m-ați întreba cum mă simțeam văzând toate astea, ar trebui să reflectez puțin. Uimire. Admirație. Cu toate că nu e religia mea... într-un fel, smerenie. Și multă recunoștință. Nu doar pentru că am ajuns aici, dar și pentru că ni se permite accesul și nouă, celorlalți, într-un loc cu o semnificație atât de puternică pentru musulmani. 

Coloanele sunt decorate cu flori de sidef și ceramică. 

Te pierzi pe coridoare, îți tragi sufletul la umbră câteva clipe. Undeva în spate, o fată își dă pe spate eșarfa. ”Please cover your hair, ma’am”, o atenționează imediat un supraveghetor. Foarte politicos, dar ferm. 

Am realizat că din descrierea de mai sus lipsește un cuvânt: sfială. Nu ai cum să nu te simți sfios în fața unei asemenea frumuseți, despre care ar putea părea greu de crezut că este lucrată de mâna omului. 

Infinită atenție pentru detalii. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. 
 

Nu am putut intra în moschee (accesul nu era permis, deși din câte am înțeles, de obicei se poate vizita). Dar tot am văzut cel mai mare covor înnodat din lume. Cântărind 35 de tone și având peste 39 de milioane de noduri, a fost lucrat manual timp de aproximativ doi ani de circa 1.200 de meșteșugari. Practic, este realizat din mai multe bucăți, care ulterior au fost cusute laolaltă direct în sala unde a fost așternut. Numai asamblarea bucăților a durat cam două luni. 

În sala mare de rugăciune se află un candelabru imens, importat din München; este al treilea candelabru ca mărime din lume și face parte dintr-un set de șapte candelabre din cristal realizate în Germania. Cel mai mare dintre acestea cântărește 12 tone și conține mii de cristale Swarovski.

La ieșire era expusă o machetă și am realizat, o dată în plus, cât de impozantă este și cât de puțin am văzut din ea. Dar cât de norocoși suntem că am avut acest privilegiu.

E greu de încheiat articolul fără a repeta ceea ce am spus deja. Am fost deosebit de impresionați de această capodoperă arhitecturală și-ar mai fi încă foarte multe de spus despre ea; practic, reprezintă o lume întreagă, din care noi nu am descoperit decât o mică parte.

Episodul următor (în care vom merge la un muzeu) va fi și ultimul din periplul nostru asiatic, respectiv penultimul din serial - pe care-l vom încheia cum ne-am obișnuit ceva, cu oarece chestii bune de mâncat 😀.