Existențiale

Acest început de săptămână vine cu niște enigme, prieteni. 

🤯 Prima dintre ele se referă la niște alinturi care, în opinia mea, distrug iremediabil numele copilului. Pasămite eram într-un loc public din România, scrollam absentă pe telefon și dintr-o dată un strigăt din imediata proximitate m-a scos dintr-ale mele.
- Tăvușcă!
Huh? Mi s-o fi părut. M-am întors la scrollat. 
- Tăvușcă, vino-ncoace să te șterg pe mâini!
Devenea interesant. Am ridicat privirea și am constatat că o doamnă agita un pachet de șervețele umede și făcea semne unui băiețel de vreo 4-5 ani, care se juca pe jos. 
Am meditat un pic la ceea ce devenise clar că e o formă de alint, a cărei origine însă n-o puteam identifica. 
- Octavian!, se rățoi doamna în registru acut, tu n-auzi ce spun?
Dă-o încolo de treabă, m-am pomenit aproape pufnind cu glas tare. Serios acum, Tăvușcă? 🤨 Dar ”Tavi” ce-avea? 
Și ce nume frumos e Octavian, de fapt... 
Da, știu, fiecare părinte are dreptul să-și alinte copilul fix cum dorește. Dar în context, parol de nu suna mai mult ca o poreclă și mai puțin ca un alint. 
(Până la povestea asta, credeam că mai rău decât Ediță sau Edmondică nu se poate. Credeam). 
Ah, și-n caz că vă-ntrebați, băiețelul n-a venit la doamna maică-sa. Nu știu cum s-a încheiat povestea, că a trebuit să părăsesc zona, dar sunt în asentimentul lui. Dacă eram un băiețel de 4 ani, nici eu n-aș fi venit dacă maică-mea m-ar fi strigat Tăvușcă 😒). 

🎬 Weekendul trecut am fost ca proverbialul măgar al lui Buridan. Păi ziceți și voi de nu-i așa: 
- Nu m-am putut decide ce serial nou să încep (nu, tot n-am început nimic după ”Lucifer”. Oi fi având un atac de luciferită, te pomenești 🙄). Am tot oscilat, am început un documentar despre Charles Manson, l-am abandonat pentru că mi se pare prea sinistru, până la urmă am zis că mă apuc de ”Chestnut Man”. Am citit cartea acum 4 ani și mi s-a părut senzațională. 
Bun, deci am dat drumul la serial, moment în care mi-am dat seama că am o problemă: nu mai țineam minte aproape nimic din ea, cu excepția identității criminalului. Sigur, aș fi putut să mă uit și așa, dar nu era același lucru. 
- Prin urmare, pentru că nici asta nu puteam decide (ce carte să încep, după un excelent roman de Joël Dicker), am început să citesc pentru a doua oară ”Omul de Castane”. Și am și ”Cine nu e gata...”, a doua carte a autorului 😈. 

Urmează o perioadă în care voi socializa intens la serviciu. Deja simt cum bateria mea socială țiuie suspect 😵‍💫.