Care ar fi (fost) jobul ideal?

Un comentariu primit la o postare de-acum câteva zile m-a pus pe gânduri și mi-a dat ideea articolului de astăzi. 

Îmi place serviciul meu?
Hm, de cele mai multe ori e OK, dar asta în foarte mare măsură mulțumită oamenilor cu care lucrez. Am norocul unor colegi minunați și al unei șefe extraordinare. Muncim mult, dar ne și distrăm și ne susținem unii pe alții la nevoie. Altminteri, job-ul în sine este, cum aș putea formula... Am ajuns să mă pricep foarte bine la ceea ce fac (deși continuu să învăț în fiecare zi) și mă implic total, este un serviciu confortabil, care plătește facturi și unde nu mă plafonez, dar ceea ce lipsește este pasiunea. 
Și asta va lipsi mereu.

Am mai spus cândva, nu regret absolut deloc alegerea de a-mi urma omul în Germania, cu toate că știam că asta implică renunțatul la profesie, așa cum îmi plăcea s-o fac. A fost o alegere conștientă, asumată și dacă ar trebui s-o iau de zece ori de la capăt, exact la fel aș alege. 
La fel de adevărat este însă că îmi va fi întotdeauna dor de jurnalism. De emoția interviurilor. A documentării, a pregătirii întrebărilor. A senzației de ”wow, chiar stau de vorbă cu X!”. De transcrierea ulterioară, de pe reportofon. De emoția redactării, de fiorul de satisfacție când îmi plăcea până și mie cum se contura un text. De satisfacția de a-mi pune semnătura pe un material. De bucuria de a-l vedea publicat. 

Iar dacă ar fi să mă gândesc care ar fi (fost) cu adevărat jobul ideal pentru mine, ei bine, trebuie să mă refer la o fostă concurentă a reality show-ului ”The Apprentice” (aha, fostul show al lui Trump), din care am urmărit câteva sezoane, pe vremea când actualul președinte american era cu siguranță mult mai întreg la minte decât în prezent.
Tipa de care vă spun era ”sămânța de scandal” a sezonului respectiv, în sensul că nu prea exista episod în care să nu-și pună poalele-n cap, indiferent dacă echipa ei câștigase task-ul sau nu. Cândva pe la jumătatea sezonului a fost concediată, fiindcă nu doar că încălcase grav regulamentul, dar mai și mințise când fusese întrebată despre asta. 

Desigur, după atâția ani îmi ieșise complet din minte, dar citeam la un moment dat un articol din seria ”unde sunt acum foștii concurenți The Apprentice” și ea n-avea cum să nu fie inclusă, fiind atât de controversată la vremea ei. 
Spre surpriza mea, am aflat că în prezent este jurnalistă de investigații la CBS News New York și de-a lungul carierei a câștigat cinci premii Emmy, pentru diferitele anchete realizate (la categoria ”Crime Series”). 
Fără să-mi dau seama, am oftat din adâncul sufletului. 
Jurnalism. Investigații. New York. Nu există nimic ce mi-ar fi plăcut mai mult să fac. Ar fi întrunit tot ceea ce-mi place mie cel mai mult: partea detectivistică, scrisul și, bineînțeles, New York. 
Și da, inclusiv dorul meu niciodată împlinit de recunoaștere, de apreciere și de validare ar fi putut fi satisfăcut în felul ăsta.

Un vis. În alte circumstanțe, l-aș fi putut trăi și eu. Mă gândesc uneori cum ar fi putut fi. Realist vorbind, lăsând la o parte nenumăratele considerente de ordin să le spunem logistic, nici nu cred că aș avea personalitatea potrivită pentru asemenea muncă. Fiindcă o însușire esențială este aceea de-a avea încredere în tine. Eu nu am. Dar asta nu înseamnă că nu pot visa la asta, așa cum visezi la ceva ce știi că nu se va împlini niciodată.

Hotărât lucru, dacă într-adevăr există o viață viitoare, o să fiu deosebit de ocupată 😀, am multe de recuperat.