... de ani. Și vreo 10 ore, că din ce-am înțeles pe la 3 noaptea m-am urnit în lume 🍄
Ziua a început cu un telefon matinal de peste ocean, care m-a trezit dintr-un vis foarte ciudat și chiar ușor creepy (l-am uitat în mare parte și aproape imediat, ceea ce dovedește că, iată, deja a-nceput să mă-nghiontească înțelepciunea vârstei 🙄). A continuat cu evident-cafea, alte telefoane, un cadou care merge drept la suflet, iar acum ascult piesa de mai jos și reflectez la cele 4 decenii care s-au împlinit de când sunt inclusă în recensământ.
Fiind și o ”cifră rotundă” (hai că nu puteam să evit clișeul ăsta, fiți îngăduitori), am luat-o nițel down the memory lane. Unde eram și ce făceam...
La 10 ani
Fapt nu tocmai surprinzător, am puține amintiri de pe 21 iunie 1990. Rețin că mi-au făcut o mică petrecere în curte la bunici, la care am invitat niște colegi de la școală. Am mâncat tort și ne-am jucat (inclusiv jocul cu metroul, când toată lumea cântă ”Le métro, le métro, le métro qui passe (...) voilà métro passer” și dansează. Voi îl știți, l-ați jucat?). Pe vremea mea 😀, în Piatra Neamț era absolut mainstream jocul ăsta, când era vreme frumoasă și ieșeau copiii la joacă răsuna metroul pe toate aleile.
Și-mi mai aduc aminte de privirea bunicului. Stătea la masă în curte și se uita la noi cum ne jucam și în privirea lui se strânsese toată iubirea lumii 🙂
La 20 de ani
Nici de-atunci nu păstrez multe amintiri. Nu eram fericită, asta știu sigur. Eram singură și însingurată (în mintea mea, astea sunt două concepte complet diferite). Și-mi aduc aminte și cum eram îmbrăcată, aspect oarecum curios. Dar cam aici se opresc amintirile din ziua aia. Nici pomeneală de exuberanța tinereții, iar cât despre optimism - am dubii că știam cum se scrie.
La 30 de ani
Spre deosebire de celelalte două ”jubilee”, de ăsta-mi aduc aminte foarte bine. Mult mai bine decât aș vrea, de fapt. Mi-aș dori să-l uit cu totul. Cel de-al treilea deceniu m-a găsit apăsată pe suflet, nefericită și descurajată.
Iar acum... 🙂
La 40 de ani, mi-e bine. Foarte bine. Sunt incredibil de recunoscătoare pentru tot ceea ce am și Îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a dăruit. Sper să merităm și sper să ne bucurăm încă mulți, mulți ani împreună de ceea ce am primit 🙂
Planuri deosebite pentru azi nu avem, dar vom ieși în oraș, iar diseară bem ”Lacrima lui Ovidiu”, un vin pe care-mi doream demult să-l încerc și pe care l-am comandat la magazinul românesc despre care v-am povestit de curând.
Și am și ciocolată luată la suta de grame de la confiserie. Mmm. Calorii-calorii, dar măcar bune să fie (ați remarcat încă o dată eclatanta mea înțelepciune, sper, da? 🙃)



