Am crezut, initial, ca nu vad bine. Sau mai degraba, intr-un acces de cochetarie pe care nu mi-l cunoscusem pana atunci, am sperat ca nu vad bine.
Asa ca am privit mai de aproape. Am clipit. O data, de doua ori. Cand am privit din nou, era tot acolo. Stralucitor, sfidator si imposibil de negat.
Primul meu fir alb.
Realistic (sau cinic?) vorbind, sunt destul de convinsa ca nu e primul, ci doar primul pe care-l observ eu - si asta numai pentru ca e plasat fix in frunte, adica de netrecut cu vederea. Insa cum pana la noi ordine n-am mai gasit niciunul, prefer sa cred ca e unicul. Ceea ce nu-i scade catusi de putin semnificatia.
Retrospective refuz sa fac. Dar nu ma mai simt atemporala - asa cum, cu siguranta in mod arogant si inconstient, ma consideram pana acum. Timpul se scurge si pentru mine - again, nici nu vreau sa-mi imaginez cat de arogant si / sau stupid poate suna asta....
Nu (mai) am o eternitate la dispozitie.
L-as putea smulge, insa va creste la loc si tot alb va creste. Asa ca-l las acolo, sa-mi aminteasca si sa ma traga de maneca la nevoie. E alb, dar e al meu.
Timpul trece si noi ne trecem odata cu el.
Iar acum ma regasesc si eu in acest "noi". Firul meu alb sta marturie.
Postări
2 comentarii:
Sa nu cumva sa-l smulgi. Cica daca smulgi un fir de par alb, vin alte nu stiu cate sa-l planga. LOL
Eu pe asta dau vina cand vad cele 156487635 de fire albe pe care le port cu mine zilnic :D
@Citrice, hahaha, misto ideea :)) Deci privind din perspectica asta, daca nu-l smulg nu vine niciunul sa-l planga, pentru ca n-are de ce - asa ca ramane unicul :D
Trimiteți un comentariu