Intrasem pe blog având o altă postare în minte, dar apoi am realizat că astă seară n-am dispoziția necesară pentru ea. Îi va veni rândul zilele următoare. Mă simt destul de epuizată, n-a fost deloc o săptămână ușoară. Afară de problema de ordin medical care m-a cam secătuit de puteri, am revenit, la serviciu, la programul 6:00 - 14:45, de care scăpasem de vreun an. O minunăție, vă spun :D, care înseamnă că îmi încep ziua la ora patru (drumul cu mașina până la muncă durează aproximativ o oră, și plec în jur de cinci fără zece din casă).
N-am, prin urmare, energie pentru aproape nimic. Dar am ajutoare de nădejde pentru a mă remonta, lucru absolut necesar, dat fiind că mâine o iau din loc la aceeași oră magnifică :)) O cană de ceai de lavandă (ați încercat? E absolut delicios, recomand!), zambila mea recent înflorită și dragul meu Zubin, pe care-l urmăresc pe un DVD. O combinație care nu poate da greș. Cui îi pasă că România are o prestație jalnică în meciul cu Ungaria din preliminariile CM 2014? :D
Vă doresc un weekend însorit și cu zambile :) Eu vreau să-mi mai iau câteva, în toate culorile. Dacă-i bal, apoi bal să fie. De culori și miresme.
PS: Hai că România a izbutit până la urmă un egal, în ultimele clipe de prelungiri :))
PS: Hai că România a izbutit până la urmă un egal, în ultimele clipe de prelungiri :))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu