Am citit mai demult un articol intitulat "Topul regretelor după 50 de ani. Ce ar trebui să faci ca să nu ai remușcări". Penetrant titlu, mi-a captat atenția din primul moment și am citit articolul cu gândul că mai am vreo 17 ani până la 50 (numai 17?! Oh my God) și cine știe, poate am șansa să previn niște posibile păreri de rău ulterioare.
Dincolo de regretele clasice, dacă le pot numi așa, cum ar fi de exemplu călătoriile prea puține sau alegerile de ordin profesional, m-a surprins că foarte mulți respondenți (27%) au indicat ca regret major faptul de a fi făcut copii foarte devreme, în comparație cu numai 8% dintre ei, care regretă că au făcut copii la vârste înaintate. Discrepanța asta m-a pus pe gânduri. E un schepsis aici, mi-am zis.
Nu o dată am auzit spunându-se că, dacă îți dorești un copil, e recomandabil să-l faci cât mai de timpuriu, fiindcă - zice-se - ești încă idealistă, nu știi cât de greu poate fi și vei lua totul mai ușor. Mă rog. N-am fost niciodată adepta concepției ăsteia, mi se pare destul de riscant să faci un copil atâta timp cât, poate, tu însăți ești încă un copil (18-20 de ani, gen). Dacă nu ai apucat să trăiești pentru tine, sunt toate șansele să regreți cândva. Acest sondaj este un argument în sensul ăsta.
Ce înseamnă, de fapt, să trăiești pentru tine? Păi, cred că răspunsul variază, în funcție de preferințele și hobby-urile fiecăruia: să stai cu prietenul / soțul de povești la un pahar de vin până la două noaptea; să te hotărăști de pe-o zi pe alta, cum se spunea într-un film vechi, să pleci la Roma; să citești până la trei dimineața; să ieși în oraș când și cât ai chef, iar exemplele ar putea continua la infinit.
Toate acestea și multe altele vor cam dispărea după ce se va fi născut copilul; desigur, n-a susținut nimeni că nu le poți face din nou într-o bună zi, sau că mica ființă nu-ți va aduce bucurii incomparabil mai mari; dar dacă n-ai apucat să faci chestiile astea și să-ți umpli sufletul de ele, îți vor lipsi și le vei duce dorul. Asta ca să nu mai spun de afirmația lui Paler, respectiv "ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată".
Personal, după cum v-am povestit acum vreo doi ani, n-o să mă confrunt cu niciunul dintre regretele referitoare la copii: nici de-a fi avut prea devreme, nici de-a fi avut prea târziu. Asta e, așa a fost să fie. Ceea ce nu înseamnă că aspectul nu mă preocupă, la alt nivel și din alt punct de vedere.
Concluzionând și parafrazând o binecunoscută zicală, mai bine mai târziu decât mai devreme.
Dar nu prea târziu...
Postări
6 comentarii:
Interesant studiu, dar şi mai interesant rezultatul.
Eu clar nu mă încadrez în statisticile lor. M-am căsătorit la vârsta de 21 de ani, iar pe Sebi l-am născut la 23. Acum am 24 de ani. Nu regret nicio clipă faptul că m-am căsătorit sau că am făcut un copil aşa de tânără fiind.
În opinia mea, treaba cu regretele ţine şi de aşteptările pe care le ai când porneşti pe un anumit drum. Iar dacă acestea nu-ţi sunt satisfăcute, intervine regretul.
@Ale, ai dreptate și-ar fi trebuit să mă gândesc eu însămi la asta: pentru fiecare dintre noi, "devreme" și "târziu" sunt diferite.
În altă ordine de idei, ce babet mă simt pe lângă tine... :D Am încă 32 de ani, dar nu pentru multă vreme, 33 bate la ușă deja :))
Sunt superbi anii pe care-i trăiești acum, cu atât mai mult cu cât ești împlinită în dragoste și ai și-un pui mic :) Mă bucur din tot sufletul pentru tine :)
Pai daca tu se simti babet, eu cum o sa ma simt, cu 8 ani mai mult decat tine? :)) Iti spun eu, tanara, infloritoare si modesta :d
Eu pot sa spun ca am o suma de regrete, lucruri pe care nu le-as mai face cum le-am facut, decizii pe care le-as modifica... M-am impacat cu ele (intelepciunea mai vine si cu varsta :) ), nu le privesc cu amaraciune, dar exista :)
Bunicul meu nu l-a citit pe Paler, dar zisa lui Paler am auzit-o des la bunicul; mereu imi spunea ca toate trebuie facute la timpul lor; intamplate mai devreme sau mai tarziu decat le e vremea, ies din cadru...
@Thea, chiar că ești tânără și înfloritoare: ai un spirit atât de tânăr și ești atât de plină de energie și de viață, încât ți-aș fi dat cel mult 35 :)
Yuhuuu, păi dacă așa e la 40, nu-mi mai e teamă de vârsta asta :D Și nicio șansă să dea vreo criză existențială peste mine, cum aș fi crezut :)) Numai de bine, deci.
Altminteri, bine zici... niște regrete am și eu. Mai scot capul din când în când, dar sunt ale mele și le tolerez :D
@Greta, sa stii ca eu am avut o oarece criza existentiala anul trecut, la schimbarea prefixului :). Au fost mai multe amestecate care m-au "ajutat" sa vad lucrurile in gri. M-a vindecat o sedere de doua saptamani in Ro :).
Altfel, imi pare bine ca eman energie :).
Aha, Thea, deci se numește că, foarte probabil, n-o să scap. Ok, pot trăi cu asta... Problema e că, am senzația că am început să fac repetiție generală :D
Trimiteți un comentariu