Despre oameni, în alb și negru

Zilele acestea am aflat două povești diametral opuse despre oameni și despre niște fapte ale lor. Una dintre ele m-a îngrozit. Mi s-a părut atât de oribilă și de inumană, încât m-am gândit că n-ar fi de mirare ca Pământul să se crape și să-i înghită pe respectivii. Iar cealaltă poveste m-a făcut să-mi dau seama că nu e totul pierdut pentru umanitate. Că, atâta timp cât mai există semeni de-ai noștri care fac astfel de fapte, mai putem nădăjdui. 

Despre cea dintâi dintre ele am aflat de pe blogul Bogdanei Dobre. Povestea detaliată o puteți citi aici. Sinceră să fiu, nu reușesc nici acum să compilez, cum se spune. Nu izbutesc să pricep cum de cineva a putut face așa ceva. Este vorba, așadar, despre niște ne-oameni care au deturnat bani proveniți dintr-o campanie de strângere de fonduri de pe Facebook, făcându-și un profil fals, copiind anunțul și pozele și modificând numerele de cont. 

Destul de rău deja, nu? Dar partea cu adevărat oribilă urmează acum: campania, una de altfel destul de intensă și fructuoasă, este pentru un bebeluș în vârstă de niciun an, o fetiță diagnosticată cu retinoblastom. Mai simplu și mai brutal spus, cancer la ochi. Potrivit informațiilor actualizate periodic de părinții și mătușa ei, pruncuței i-a fost extirpat deja ochiul drept, iremediabil compromis, și face acum chimioterapie în Germania, pentru salvarea celui de-al doilea ochi și a vieții. 

Și de la această fetiță au hotărât să fure niște.... cum i-ai putea numi? Animale? Nici vorbă. Animalele sunt ocrotitoare și, în fapt, foarte oneste. Am să le zic monștri, deși până și asta mi se pare prea puțin. Deci niște monștri au conceput și pus în aplicare o întreagă strategie pentru a-i păcăli pe oamenii sufletiști care donează bani, organizează licitații online și fac tot ce le stă în putință pentru a strânge sumele de care mititica atât de cumplit de bolnavă are nevoie ca să beneficieze de cel mai bun tratament.

Mi se face rău numai scriind asta. Și nu pot decât să mă întreb: CUM e posibil? Cum de nu le e groază până și să respire, știind ce-au făcut? Repetând ideea de la începutul acestui text, cum de-i mai rabdă Pământul?!

La polul opus se află niște oameni despre care mi-a povestit chiar ieri cineva. Doi tineri, care urmau să facă o achiziție majoră (gen, o mașină sau o casă) au pierdut servieta în care aveau suma de 51.000 de Euro. Bani gheață. Cum s-a putut întâmpla una ca asta, de ce aveau asemenea sumă cash, cum de e posibil să pierzi așa ceva, n-am idee și, în context, nici nu contează. Ceea ce contează e că servieta a fost găsită de niște persoane care au predat-o la Poliție, proprietarii fiind identificați în scurt timp. Suma era intactă, iar cei care-au găsit servieta au primit aproape 5.000 de Euro drept recompensă. 

Este momentul să spun că, în Germania, treaba asta cu recompensa e reglementată legal, în cazul găsirii unor sume de bani sau obiecte de valoare. Se acordă 5% din suma restituită, dacă aceasta e de până în 500 de Euro, procent la care se adaugă 3 % din ceea ce depășește 500, dacă suma depășește acest plafon.

Un stimulent serios, se poate spune. Dar asta nu face gestul celor ce-au returnat banii mai puțin măreț. Ar fi putut păstra ei totul, dacă ar fi fost, de exemplu, de soiul celor din prima relatare. După cum spuneam: câtă vreme se mai întâmplă și astfel de lucruri, există încă speranță pentru omenire.