Paște thailandez

Hristos a înviat! :) Sper că petreceți un Paște liniștit, alături de oamenii dragi și vă înfruptați cumpătat din bunătăți care sâcâie colesterolul :D 

La mine a fost... în ceea ce-a devenit de-acum nota obișnuită. Poate chiar mai puțin de atât, în sensul că n-am simțit aproape deloc faptul că a fost Paștele. Asta cu siguranță și ca urmare a faptului că Paștele evanghelic a fost acum o lună (de fapt, joi se sărbătorește Înălțarea), deci toți urecheații de ciocolată și toate decorațiunile specifice au dispărut demult din magazine. Drept pentru care, atmosferă ioc... La asta se adaugă niște meandre ale concretului, oboseala acumulată, gândul că, iată, e un alt Paște fără mama... Toate astea s-au tradus în lipsă cronică de chef. 

”Facem și noi măcar o salată Boeuf?”, m-a chestionat ieri dimineață jupânul, de asemenea lipsit de dispoziţie sărbătorească. Meh, dacă vrei, facem. Am făcut. Am mai cumpărat niște ouă colorate, niște prăjituri și basta, destul și prea de-ajuns. 

Azi am fost la biserica catolică și am aprins lumânări, iar ieri cumpărasem niște flori mov să pun în vază. Mov era culoarea preferată a mamei. A fost modul meu de-a o ”aduce” cu noi de Paști. 

Dacă ieri am trebăluit prin casă și am mișunat cu oarece sens și aplicațiune prin bucătărie, astăzi nu am mutat un pai (și paiul n-a avut nimic împotrivă). Am lenevit toată ziua, iar seara am fost la un restaurant thailandez. Îl știam demult, dar nu-l încercaserăm niciodată. Culmea e că mi l-a recomandat Sfârfâlică, spunându-mi că a mâncat odată aici și i-a plăcut. 

Multe specialități pe bază de rață de care nu ne-am atins, de porc nu aveam chef, fructele de mare (”lighioane”, cum le zicem noi) nu intră în discuție, așadar tot puiul, bietul:

În farfuria de sus e comanda jupânului - pui prăjit cu legume și sos chili, iar în cea de jos, adică a mea, tot pui cu legume, dar totul preparat pe grătar. Bun a fost (și cred că și sănătos, pentru că s-a digerat repede - acum, de exemplu, mi-e foame din nou :)) ).

Ceea ce vedeți în imaginea asta e o veche obsesie de-a mea - să tot fie peste zece ani de când mă gândesc la ea și nu am mai găsit-o nicăieri: înghețata prăjită. Știam că există, dar nu am dat de ea la niciun local asiatic unde am mai ajuns de-a lungul timpului. Eram curioasă de gust, dar dincolo de asta, mă obseda procedeul: cum o prepară, domnule?

Eh, acum m-am lămurit: e un fel de crustă subțire de aluat care se prăjește, iar înăuntru e înghețata. Totul se pune în sos de căpșuni, sunt practic vreo trei gusturi și texturi diferite care se completează foarte bine. Delicioasă experiență, în concluzie. Singura chestie care nu mi-a plăcut a fost frișca - de la tub, cu gust de burlan (nu întrebați de unde știu ce gust are burlanul, păcatele mele. Nu știu. Dar asta mi-a inspirat frișca aia :)) ). 

Acestea fiind zise, mă duc să-mi pregătesc hainele pentru mâine. Foaie verde și-un țipar, cine-a pus lunea-n calendar, ăla era un barbar (n-am găsit altă rimă :D ).