duminică, 26 iunie 2016

Salată de weekend (V)


1) Vineri am fost într-o scurtă plimbare la Kassel, un oraș ceva mai mare, situat în landul Hessen. Nu mă documentasem prea mult despre ce putem face acolo, întrucât nu eram puși pe fapte mari - sosit, plimbat prin zona pietonală, căscat nițel gura, mâncat de prânz și gata. 
Mno, chiar că scurtă ne-a fost plimbarea, pentru că a plouat practic încontinuu. Optimiști fiind noi, nu am luat umbrela din mașină, pentru că ne-am zis că asta-i ploaie de vară, toarnă cu tunete și fulgere vreo zece minute și iese soarele.

Dar vremea a fost de altă părere și ploaia nu s-a oprit deloc. Cel mult s-a mai rărit în unele momente, dându-ne speranțe, dar numai pentru a se îndesi apoi cu și mai mult elan. Am mâncat oarece, ne-am preumblat fără țintă printr-un centru comercial, la ieșire am găsit ploaia unde-o lăsasem :)), așa că ne-am dat bătuți și ne-am îndreptat bombănind spre casă. 


Omul n-a fost oricum prea entuziasmat de Kassel (nu pare să fie cu nimic mai presus de alte orașe germane cu dimensiuni comparabile pe care le-am vizitat, zice el), dar eu sunt convinsă că locul mai are destule de arătat. Pe o vreme corespunzătoare, în primul rând. 
Mă rog, tot m-am ales cu ceva - o poșetă și un troller de cabină (care chiar îmi trebuia), ambele la reduceri. Dar Kassel, te anunț că asta nu e de-ajuns, ne mai socotim noi :D

2) Tot în nota cumpărăturilor (și-a frustrărilor), am o problemă și zic s-o enunț aici. În cel mai bun caz, primesc vreun sfat din experiența voastră. Dacă nu, măcar se numește că m-am descărcat :))
Așadar, este vorba despre epilator. Am unul model Phillips Satin Soft (ăsta, adică), de care am fost rezonabil de mulțumită până de curând. Nu e ceva ieșit din comun, dar eu îmi fac bine treaba cu el. Sau mi-o făceam, pentru că am ajuns la concluzia că lamele de pe capul de radere, respectiv sistemul de pensete de pe cel de epilare s-au cam tocit și nu mai sunt la fel de eficiente. 

Prin urmare am cercetat pe net, să văd dacă se găsesc de cumpărat rezerve. După mintea mea, ar trebui să fie - așa cum se găsesc pentru periuțele de dinți electrice sau pentru aparatele de ras, de exemplu. Ei bine, nu-s. Am scotocit cu râvnă și n-am găsit nicăieri. Ba am întrebat și la niște magazine și s-au uitat la mine paralelipipedic - ce vreau? Ah, cum rezerve, așa... pur și simplu? N-avem, se vând doar împreună cu epilatoarele. Danke, la atâta lucru m-am gândit și eu, dar nu-i tocmai ce mă interesa :)))
Mi se pare nedrept și chiar discriminatoriu. Adică pentru epilatoare de ce nu se pot cumpăra rezerve, așa cum se poate pentru alte diverse scule?
Una peste alta, dacă totuși n-o să găsesc nu-mi rămâne decât să cumpăr alt epilator (ceea ce mă enervează fiindcă mă simt cumva șantajată, grrr).

Acestea fiind zise, v-aș întreba pe acelea dintre voi care folosesc această metodă de epilat: cum procedați? Găsiți rezerve? Dacă da, undeeee? Și dacă nu, ce faceți când lamele și pensetele ies la pensie? Cumpărați alt epilator?
Asta ar fi prima întrebare, din care derivă a doua: din experiența voastră, ce epilator mi-ați recomanda? Că tare mi-e că tot la asta ajung... Și nu, epilatul cu ceară nu e pentru mine. O singură dată am încercat în studenție, la insistența colegelor de cameră din cămin. Mi-a fost de-ajuns, n-ar mai pune careva ceară pe mine decât dacă mă leagă de pat :)) 

7 comentarii:

Anonim spunea...

Hallo Greta nu cred ca existe rezerve nu am auzit si nu am vazut niciodata. Si eu folosesc acest aparat si sint foarte multumita chiar si cu toceala. In ziua in care nu va mai functiona pastrez marca daca se mai fabrica sau trec la Braun. Traiesc in Stuttgart de 26 de ani. Succes - daca ajungi la o informatie transmite-o mai departe. cu drag Livia

Evelyn spunea...

In ultima vreme, cand ne decidem si noi sa facem vreo plimbare, prindem ploaie. Interesant. Am iesit intr-o zi, in weekend, sambata poate, nu mai stiu exact. In Basel era soare si frumos. Am zis, ia uite ce vreme, hai sa profitam. Avand si GPS nou, hai sa il punem la incercare. Ne-am pornit catre centrul Elvetiei, nici nu mai stiu ce am pus pe GPS, sotul s-a ocupat. Cert e ca ne-a prins furtuna.... ni se intampla des, in ultima vreme.

Eu nu folosesc astfel de aparate, nu te pot ajuta. Dar ai dreptate, e urat din partea lor sa nu puna la dispozitie si schimburi. Daca e sa cumperi altul, sa intrebi acest lucru. Poate chiar nu se fac schimburi la nicio marca!
Eu folosesc lama (sper ca asa i se spune) si gel de epilat. Desigur ca problema este ca parul creste mai repede, dar eu am foarte putin par, din fericire. Cu ceara nu am facut niciodata, mi-e frica :)) Iar aparat ca al tau am avut o data, demult, am incercat O DATA, am murit de durere si l-am dat mai departe :))
Sper sa gasesti o solutie!
Pup cu drag!

Greta spunea...

Mda, se pare că așa stau lucrurile. Am mai cercetat între timp și singura concluzie e că, atunci când nu s-o mai putea, schimb epilatorul și asta e. Tot Braun mi-a recomandat și mie o prietenă...
Dar tot nedrept și discriminatoriu mi se pare :))

Greta spunea...

Interesant, de gel de epilat nu am auzit până acum. Însă nu cred că e pentru mine, am firul destul de gros și nu știu dacă l-ar dovedi. Cu epilatorul e ok, își face treaba și senzația pe care o am e aceea de gâdilătură, dar ceara... brr, mi se părea că-mi desprinde pielea de pe mine :)))

Delia spunea...

Nici eu n-am gasit "rezerve". Cand s-a tocit epilatorul, am cumparat altul (eu sunt fan Braun). Cred ca povestea asta cu "rezervele" inexistente pentru epilatoatre e "pink tax" :-))(pentru ca mi se pare ca aparatele de ras pentru barbati au rezerve care se pot schimba)

Greta spunea...

Da, exact asta e ceea ce mă enervează și pe mine grav :)) Discriminare în toată puterea cuvântului, frate.

o femeie spunea...

Braun. 8 ani primul. Da, se tocisera si muncea mai mult dar ... schimbarea venise in timp, ma obisnuisem :D. Intr-o zi motorul nu a mai pornit.
Am iar un Braun.