De-ale lui Musiu Șarl

Azi sunt plouată. Da' plouată rău, nu așa. Vă povesteam acum câteva săptămâni că Musiu Șarl nu va mai fi șeful meu, rămânând exclusiv pe vechea secție de sortare-ambalare (de unde eu am plecat în octombrie și unde nu mai am nicio intenție să mă întorc. Mi-e foarte bine unde sunt acum). Departamentul nostru va fi preluat de o tipă - care până la noi ordine pare-n regulă, mă rog. Ei bine, azi am aflat că, de unde era stabilit că predarea ștafetei se va face lent, în interval de câteva luni, Măturătorul suferă de limbrici și-a grăbit procesul. 

Bref, mâine e ultima zi când Musiu Șarl îmi este șef. Și-mi pare rău... nici n-am cuvinte să descriu cât de rău. Am fost aproape șase ani în subordinea lui, timp în care am învățat să-l respect cu adevărat. E un manager bun, cu multe calități - genul acela de șef a cărui prezență te face să te simți în siguranță și căruia îi duci dorul când e-n concediu. Acel șef a cărui apreciere te  bucură atât de mult, încât te face să te simți stăpânul lumii (ok, pe mine cel puțin...). Chiar dacă am luat o decizie bună schimbând departamentul, cu siguranță m-aș fi gândit de zece ori mai mult dacă aș fi știut că se va întâmpla asta. Dar în octombrie, n-o știa nici măcar el.

Noua șefă mi-a făcut o impresie favorabilă deocamdată. Numai că... în momentul ăsta, mi-e egal. Poate să vină și zâna cea bună, tot nu m-ar consola. Îl regret pe Musiu Șarl de mai să-mi dea lacrimile de ciudă. 

O să-mi amintesc mereu cu plăcere de el. Asta chiar dacă stăteam uneori câte 6-7 minute să-i explic o chestie, știind că am dreptate....

- Ascultă, Greta, trebuie să facem așa și așa.

(”Să facem” = să fac eu, dar să trecem peste acest detaliu :D)

- Nu, nu e bine și să-ți spun de ce: edhqey93eu2ry2eyruwry.

- Păi da, exact. Eu nu tot asta zic?

- Ba nu, tu ai zis 5289eryuihfwhdkjwebfh, ceea ce nu se aplică din motivele blablabla... 

Și tot așa, minute în șir. Problema era că nu reușeam să găsesc argumentul perfect și imbatabil în sprijinul a ceea ce susțineam. Am răzbit, până la urmă.

- Acum am înțeles! Da, așa e, facem cum spui tu. De fapt, de ce discutăm de-atâta timp despre asta?

- Pentru că eu m-am exprimat ca o femeie.

- Aha. Și eu am înțeles ca un bărbat. 

”Se vede”, îmi zic, dar cu glas tare conchid că, iată, alcătuim o echipă foarte bună :D

Îmi vor lipsi telefoanele de la ora 7 dimineața. 

- Ce faci, nu mi-ai răspuns la mail. Îmi trebuie urgent datele alea. Hai mai repede. 

- Ăăăă.... care mail? 

Oftat nerăbdător. 

- Cel despre chestiunea albastră-cu-picățele-roz pe care ți l-am trimis acum un sfert de oră.

Mă uit în Inbox, numai ca să-mi reconfirm că nu primisem de la el niciun mail în ziua respectivă - și-n niciun caz unul referitor la chestiunea albastră-cu-picățele-roz. 

- Nu mi-ai trimis niciun mail azi.

- Ba da. Cum să nu-ți trimit? Te sunam să te-ntreb dacă nu-ți trimiteam?

- Nu mi-ai trimis, zău.
- Ba ți-am trimis.
- ... 

- Hai că mă mai uit o dată. 

Aștept.

- Știi că ai dreptate? Nu ți l-am trimis. Dar oare de ce nu ți l-am trimis?

La asta chiar m-am abținut din răsputeri să răspund :))) Cel mai tare a fost că E-mail-ul mi se adresa ”Bună, Greta, dă-mi te rog datele cutare....”, dar nu mă regăseam la destinatar, ci-l trimisese altcuiva :)))

Îmi va fi dor de acel simplu, dar atât de grăitor: ”Greta.... îți mulțumesc”, însoțit de un zâmbet, la finalul unei săptămâni criminale, în care fusese enorm de muncă și, din proprie inițiativă, renunțasem la ziua liberă și lucrasem șase zile. Eram frântă de oboseală, dar m-am simțit pe deplin răsplătită.

Azi am avut o ședință la care-a luat parte și el, iar după aceea, plecând fiecare spre cotețul departamentul lui, m-a anunțat că de pe întâi februarie nu mai e șef peste secția noastră. Rațional vorbind, înțeleg prea bine motivele care stau în spatele deciziei ăsteia. ”Nu plănuisem așa la început, dar am realizat că nu pot gestiona concomitent două secții atât de mari”, mi-a explicat. Știu că așa e, practic ar fi imposibil să administreze de unul singur două dintre cele mai complexe sectoare ale companiei, dar asta nu mă face să regret mai puțin. 

Și tocmai acum, când lucram mai mult împreună, ajunsesem în sfârșit să am o relație mai normală cu el, suntem la per-tu, am dobândit ceva mai multă siguranță...

De-a lungul timpului am văzut mulți șefi și colegi plecând, pe unii i-am regretat, dar de nimeni nu mi-a părut atât de rău. La naiba!!! :(