Nu priviți înapoi cu mânie

Aș putea da o sută de motive pentru care nu e ușor să trăiești într-o țară străină - fie ea și una foarte bine dezvoltată cum este Germania. Nu, nu e ușor să-ți vezi familia doar pe Skype (dacă ai noroc și ai tăi se încumetă să folosească un calculator), să-i întâlnești doar o dată, hai de două ori pe an și să comunici cu prietenii aproape numai pe mail, WhatsApp și Facebook. 

Nu e ușor să fii străin într-o țară care, deși în general primitoare cu imigranții, îți dă uneori motive să te-ntrebi dacă gena discriminării chiar o fi dispărut cu adevărat. 

Dacă trebuie să înveți limba de la zero, totul devine de zece ori mai dificil. Nu imposibil, dar personal tânjesc după lejeritatea pe care-aș avea-o comunicând în engleză, de pildă.  

Și mai sunt multe alte pricini pentru care mi-aș fi dorit să fi putut avea în România ceea ce avem aici. N-am plecat de prea mult bine, asta e cert.

În altă ordine de idei, aș putea da nu o sută, ci o mie de motive pentru care ne considerăm norocoși că ne-am construit o nouă viață în această țară. Inclusiv părinții noștri sunt liniștiți fiindcă noi suntem aici, deși ne simt lipsa și numai ei știu câte amărăciuni au pe care nu ni le împărtășesc. Mama a fost bucuroasă că am plecat, m-a încurajat și îmi spunea mereu că am făcut bine, că ”la noi nu mai e de trăit, mamă...”, dar mi-a dus dorul până-n ultima clipă a vieții ei. 

Scriu asta pentru că, din ce văd în Social Media, în ultimele două zile s-a răspândit foarte mult ideea emigrării. Perfect de înțeles, având în vedere evenimentele din seara de 31 ianuarie. Probabil că, indiferent ce se va întâmpla peste celebrele ”zece zile” (care-ntre timp au mai rămas opt, nu?), unii nu se vor mai abate de la hotărârea de-a pleca. Acestora aș vrea să le spun să nu ia decizii la mânie sau exasperare. M-aș hazarda să spun și că situația politică n-ar trebui să fie unicul argument. Totul, absolut totul se va schimba în viața voastră, nu doar meridianul și numele străzii. Reflectați, reflectați, dormiți (noaptea e un sfetnic bun, inclusiv nemții au zicala asta), iar dacă apoi tot mai vreți să emigrați, nu mai amânați și începeți demersurile. Vă veți simți mai bine de îndată ce veți fi demarat procedurile specifice.

Pe de altă parte, dacă ați ajuns să vă simțiți străini în propria țară, hotărârea de-a emigra este probabil corectă. În fond, tot străini vă veți simți și-n alt stat, doar că asta va veni măcar cu niște avantaje... Nu vă cramponați de ideea că ”nu e acasă”. ”Acasă” nu depinde neapărat de spațiul geografic, vi-l faceți voi și, credeți-mă, poate fi oriunde. Stă în puterea voastră să-l luați cu voi, indiferent pe unde vă va purta viața. 

Îmi permit să vă las cu trei texte despre experiența emigrării percepute de mine (aici, aici și aici), pe care le-am scris în urmă cu aproape trei ani. Germania nu era încă oficial și țara mea, dar îmi lipsea doar ”patalamaua”. În suflet, era deja a mea pentru că-n numai câțiva ani primisem ceea ce așteptasem degeaba în (sau de la) România timp de 27 de ani: respect.

Cu toate acestea însă, dacă aș fi în țară, acum aș fi la proteste. Nu m-ar răbda inima să stau deoparte. Așa coruptă, sărăcită, ”mâncată” pe interior de nemernici și dezamăgitoare, România continuă să existe undeva în sufletul meu.