Primul impuls ar fi să spun că nu știu când au trecut, dar știu. I-am simțit până la os, am traversat o multitudine de stări, sentimente, doruri, tristeți și-un val de regrete pentru ce-ar fi putut să fie.
La început am numărat zilele, săptămânile, apoi lunile și, în cele din urmă, anii. Astăzi se împlinesc doi ani de când mama a devenit eternitate.
Acum știe totul, chiar și - sau mai ales - ceea ce n-aș fi avut curaj să-i mărturisesc niciodată. Dar ne-au rămas atât de multe de spus și de trăit. Atâtea clipe irosite și îmbrățișări ne-date. Parisul unde n-am apucat să ajungem împreună. Bazarul din Istanbul unde n-am apucat să facem cumpărături, târguindu-ne după cum aud că e obiceiul locului. Numărul ei de telefon, pe care nu mă-ndur să-l șterg din agendă și la care nu-mi va mai răspunde nimeni.
Mi-e dor de tine, mami. Uneori atât de tare, încât mi-aș smulge inima din piept și-aș arunca-o spre cer, ca s-o prinzi tu.
Alteori mă simt atât de resemnată, încât mă sperii. Unde te estompezi, unde dispari? Știu că din suflet n-am să te pierd niciodată, dar câteodată am senzația că a trecut o veșnicie de când....
Să nu te-ndepărtezi de mine. Să nu mă lași fără tine mai mult decât m-ai lăsat deja.
Postări
6 comentarii:
Greta, nimeni nu te intelege mai bine decat mine. Pentru mine nu a trecut nici macar un an de cand am pierdut-o pe mama, insa incerc sa-mi spun ca toate se intampla pentru ca asa trebuie sa se intample, incerc sa nu ma gandesc...
Nu reusesc nimic din ce-mi propun si ultimul meu gand noaptea este la ea, primul gand dimineata este pentru ea.
Probabil ca astfel de ganduri si emotii nu trec, doar se mai estompeaza cu timpul. Sora mea s-a dus acum 10 ani si tot am uneori tendinta sa o sun ca sa-i povestesc una sau alta, lucruri ce stiu ca i-ar placea sa le auda.
Tot ce-mi doresc este sa ma impac cu viata, pentru ca acesta este cursul ei si nu-l pot schimba nicicum.
Asta iti doresc si tie. Pace si linsite.
Cu timpul va veni.
Felicia
Of, Felicia... :( Știi, tu mi-ai fost un sprijin important acum doi ani, prin ceea ce mi-ai scris. Ți-am recitit de multe ori cuvintele și mereu am găsit o sursă de forță în ele. Asta mă face să cred că puterea de a trece prin, și mai târziu peste asta, se află în tine.
Liniște sufletească e ceea ce-ți doresc și eu. Și-ți mai doresc ca jalea și amarul de acum să lase loc nostalgiei și amintirilor frumoase. Eu mă pomenesc uneori surâzând la amintirea unor momente și replici de-ale mamei... și dacă sunt singură, îi și răspund câteodată :) Alteori e tot foarte greu, ușor cred că nu va fi niciodată, poate cel mult MAI ușor, cu timpul...
Fie-i somnul liniștit mamei tale.
Ma dau lacrimile de cate ori mentionezi ceva de mama ta. Sunt foarte atasata de a mea, de curand a aflat ca e bolnava si trebuie un tratament agresiv. Ii sunt alaturi cum pot, si tare vreau ca treaba cu bazarul din Istanbul sa devina realitate intr-o zi ( ii place mult turcia).
Iti doresc impacare si liniste, sunt sigura ca e cu tine la fiecare pas!
Cris
Multă sănătate mamei tale, Cris, ai încredere și încurajeaz-o și pe ea! Îți doresc din tot sufletul să vi se împlinească visul de-a ajunge în bazar :)
Azi am descoperit blogul tau si-mi place mult. Asa se face ca la articolul asta am simtit nevoia sa-ti spun ca mai am si eu in agenda telefonului numarul cuiva care nu mai e de 10 ani si, ca si tine, nu ma indur sa-l sterg, desi sunt constienta ca, mai mult ca sigur, acum e numarul altcuiva
Bine-ai venit, Miki, îți mulțumesc că ești aici :)
Cât despre ceea ce spui... of, nu pot decât să te îmbrățișez :( Nici eu nu cred că o să șterg vreodată numărul mamei. Mă uit din când în în când la el și-mi imaginez cum ar fi să mai văd apelul pe ecranul telefonului....
Trimiteți un comentariu