Salată de weekend (X)

Habar n-am când a trecut weekend-ul ăsta, dar nu-i ca și cum ar fi prima oară când zilele libere sunt meteorice, iar cele lucrătoare - nesfârșite. Așa că am putea încununa sfârșitul weekend-ului cu o salată - că tot nu se poate spune că m-aș alimenta excesiv de sănătos în timpul săptămânii :D 

1) Vă mai amintiți de spargerea din piviniță? Și-a amintit și procuratura, după vreo lună și jumătate și mi-a trimis o scrisoare - de-am crezut că fac un atac de panică văzând cine era expeditorul. Mi-au adus la cunoștință, oficial și solemn, că au închis cazul, deoarece ”nu a putut fi soluționat”. Fascinant. Dar că mă vor informa negreșit dacă se va afla ceva nou. Don't hold your breath, cum ar veni.

Am fost foarte impresionată. Not. Asta cu atât mai mult cu cât între timp s-a spart și ultima boxă din blocul nostru, care scăpase până acum. Dar vecinii respectivi au fost mai puțin norocoși - li s-a furat o bicicletă. Suspectez că și ei vor primi o scrisoare similară în viitorul apropiat. Între timp, noi am securizat ușa pivniței cu un cablu gros de bicicletă, cu cifru. Sper să nu zic vorbă mare, dar dacă-i mai vine cuiva vreo idee pestriță, ar trebui să intre în pivniță cu ușă cu tot. 

2) În săptămâna care tocmai se încheie m-am depășit pe mine însămi. Bref, am condus trei mașini diferite, cu tot cu a mea. Pasămite mașina mea fusese în service, după incidentul din ianuarie și pentru că nu au terminat-o la timp (adică-n intervalul în care am fost în țară), am primit o mașină din partea service-ului. Și până mi-au dat-o, am mers o zi cu mașina jupânului. Vai de capul meu, nu vă explic în ce stres am condus. Deși tot patru roți și cutie de viteze manuală aveau, dar... erau altele, nu a mea! Acest simplu fapt a făcut să-mi iasă peri albi, mai mulți decât am deja. Și cu ocazia asta, m-am convins încă o dată că posturile de radio nemțești au un playlist scurt și deosebit de plictisitor. Abia aștept să mă reîntorc la muzica mea. 

3) Astăzi se împlinesc patru ani de la una dintre cele mai extraordinare seri ale vieții mele. Seara în care l-am întâlnit personal pe Zubin. Nu știu dacă mă credeți, dar chiar și acum, evocând acele momente, simt cum îmi tremură stomacul de emoție :) A fost o seară magică nu doar prin faptul că am vorbit cu el, că pentru câteva clipe l-am privit în ochi și mâna mea a fost în mâna lui... dar și pentru că mi-am redescoperit dragostea pentru muzica clasică. Eram într-o perioadă când mă simțeam secătuită sufletește, aveam nevoie de o pasiune, de ceva în care să pun suflet... și, prin ceea ce am audiat în acea seară, precum și prin faptul că mi-a dăruit câteva clipe din viața lui, am regăsit dragostea pentru această muzică. Și, de ce s-o dau cotită, în mod special pentru muzica dirijată de el :), dar nu numai. Ascult acum lucrarea din repertoriul concertului de pe 19 februarie 2013 - Simfonia a II-a de Mahler - și zâmbesc din toată inima. Așa cum n-am mai făcut-o demult.

4) Din categoria ”Greta în zona crepusculară”, am pus ceva la cuptor și după zece minute m-am dus să verific dacă e gata. Și am deschis frigiderul, în care am privit lung și întrebător. Unde e mâncarea mea? Sfârâia alături, dar mi-au fost necesare vreo 15 secunde ca să realizez că mă aflam în locația greșită :D 

Acestea fiind zise, întrebarea fundamentală rămâne... de ce luni vine atât de repede după vineri, decedecedece?