joi, 29 noiembrie 2018

”Şi pe toţi ce-n astă lume sunt supuşi puterii sorţii....


... Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii.”

N-am fost niciodată o împătimită de poezie (și poeziile care mi-au plăcut, de altfel puține, erau de Minulescu) dar cele două versuri din ”Scrisoarea I” mă urmăresc de aseară.  Au constituit, de altfel, primul lucru care mi-a venit în minte când am aflat că dirigintele meu din liceu e călător în altă lume. 

A fost unul dintre acei foarte puțini profesori autentici, cu vocație, care impun respect și pe care nu poți să nu-i admiri. Am ținut mult la dumnealui. M-a ajutat să învăț enorm - nu numai gramatică și literatură, ci și despre mine însămi - și să-mi dezvolt creativitatea. 
(Apropo de creativitate, recitesc fraza anterioară și parcă-l aud: ”Văleu... ce clișee, Greto.... Ia să pui repejor mâna să rescrii, ai înțeles?”). 

Am povestit cândva mai detaliat despre metodele dumnealui. La revederea din iunie am stat de vorbă în tihnă și i-am adus aminte de Ilisafta. A zâmbit și, de unde până atunci fusese oarecum blazat, s-a înviorat pe dată. ”Da, am dat-o des la lucrări și teze pe Ilisafta. Din punctul meu de vedere, e cel mai complex personaj creat de Sadoveanu...”. 
Complex sau nu, am luat 8 la teza cu Ilisafta, mi-aduc aminte și-acum. N-am reușit niciodată să iau 10 la tezele dumnealui. Și cu toate că e adevărat că notele nu contează (mai ales când nu ne convin, haha), pentru mine un 10 dat de el la teză ar fi echivalat cu... o medalie de onoare. 

- Știți, mereu am vrut să vă impresionez, i-am mărturisit în vară.
A surâs oarecum trist. 
- Da' de ce să mă impresionezi pe mine... tu ești singura persoană pe care trebuie s-o impresionezi. 

N-am reușit asta niciodată și am dubii serioase că se va întâmpla. 

23 iunie 2018. ”Ehei, mai știi tu cum era cu Ilisafta....?”

Pogoane de amintiri cu dumnealui.  Cu ochii minții revăd momente și momente, ca-ntr-un fel de caleidoscop din urmă cu foarte mulți ani.

... mi-a dat nota 2, după ce-mi uitasem caietul acasă și n-am putut prezenta tema. ”Muto”, m-a apostrofat știind cât de tare mă enervează apelativul, ”iaca ți-ai stricat media. Frumos îți mai șade. Nu-ți pria media 9, nu?”. 

... mi-a cărat ghiozdanul până la școală (aveam traseu comun, locuind în apropiere), când eram în convalescență după operația din clasa a IX-a.  

... am stat de vorbă, la o ședință de meditații, numai despre Eliade și Rebreanu. Erau autorii mei preferați din literatura română (ceea ce nu s-a schimbat nici acum) și am povestit împreună timp de două ore numai despre ei și scrierile lor. 

... m-a invitat la cofetărie, după admiterea la facultate. Nu mai știu de ce mă dusesem la liceu, trebuia să-i returnez niște cărți, parcă... ”Hai să te tratez c-o prăjitură”. 

... l-am vizitat acasă, în anul în care se împlinea un deceniu de la absolvirea liceului. Am vorbit mult și pe îndelete, la o cafea bună și o... cremă de whisky irlandez Baileys.

”Aoleu...”, a zis într-o zi, cercetând catalogul. ”Andrei, tată, ce-i cu notele astea la engleză?”.
Cel interpelat s-a ridicat.
”1, 1, 3, 7, 1, 1... ce-i cu numărul ăsta de telefon, măi băiete?” 😃
(În apărarea colegului, profa de engleză n-avea chiar toate ceștile-n dulap, vorba nemților. Cum respirai altfel decât voia 'mneaei, te scotea la tablă și până s-apuci să iei creta în mână, erai deja încondeiat în catalog. De altfel, colegul a remediat catastrofa, notele acelea nefiind nici pe departe un ”indicator” al abilităților sale în graiul lui Shakespeare). 

”Da' tu de ce vrei să te faci ziaristă”, a bombănit când eram prin clasa a XII-a. ”Scrii comentarii așa frumoase, faci analize literare bune, abordezi niște perspective interesante, nici la gramatică nu ești tocmai rea... Ziaristă, ce să-ți povestesc. Cai verzi pe pereți. De ce nu te faci profesoară de română?”. 
(După niște ani, mulți, am ajuns să-i dau dreptate. Nu c-ar fi trebuit să devin profesoară, dar caii verzi se confirmă).

... altădată m-a prins suflându-i unei colege, la ora de gramatică. Eram convinsă că-mi pune nota 1. N-a făcut-o.
- Pentru răspunsurile bune pe care le-ai dat mai devreme, aveam de gând să-ți pun 10. Nu-ți pun nicio notă. Să-ți fie rușine. 
M-a durut mult mai tare decât dacă mi-ar fi dat 1. Și evident că știa prea bine chestia asta. N-am mai suflat niciodată (în tot cazul, nu la orele sale).

Și multe, multe altele... pe care, din fericire, nu le-am uitat și nu le voi uita niciodată. Așa cum nu-l voi uita nici pe dumnealui. 

Că tot l-am menționat mai sus... ”Toţi suntem nemuritori. Dar trebuie să murim întâi”, spunea Mircea Eliade.

Fie-vă somnul liniștit, domnule diriginte.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Ce frumos ai scris! Trebuie sa fi fost un profesor grozav si un adevarat pedagog. Cred, (sper), ca fiecare dintre noi a avut macar o data un astfel de prof.
Jual

Anonim spunea...

RIP dumnealui.

Se vede că ți-a plăcut la școală, în special la L. Română. Dar „dacă te afli cumva-n Europa” poți trece și pe la lecția de Geografie, poți să ieși la hartă, e la-ndemână, colea.

Proiect cultural-didactic: „Lecția despre țară”
Titlul lecției: România
Scopul lecției: Aniversarea Țării
Data: Azi, acum, 2018
Profesor: Noi, toți
Elevi: Voi, toți
Motto: „Fiecare munte/Știe-aici să cânte...”
Resurse de timp: Oricând, mereu
Material didactic/resurse tehnice: Google&YouTube
- subtitlul hărții: „Fiecare munte/Știe-aici să cânte”
- legenda hărții („și colinda-i atâta/cine-ascultă să trăia' ”) e cheia


https://www.google.com/maps/d/embed?mid=18M8QyAqFgl1v74Jes8mtpHqtEV01YX-z&ll=45.40481954021935%2C24.642787134375&z=8

Greta spunea...

Da, așa a fost :) Eu chiar am avut norocul a doi astfel de profesori.
Și celălalt s-a dus, cu foarte mulți ani în urmă... și despre dumnealui am scris :)

http://scrisori-de-sertar.blogspot.com/2011/06/fost-odata-cel-mai-drag-profesor.html

Greta spunea...

Geografia nu mi-a plăcut niciodată, mărturisesc :)

Anonim spunea...

:) Lasă, nu e nimic dacă nu ţi-a plăcut pe-atunci (nu stăm acum să căutăm pricina). Important e dacă dintre toate cântecele pe care le-am adăugat pe hartă măcar unul ţi-o plăcea, câtuşi de puţin. De asemenea, important e dacă şi cititorilor tăi le-o plăcea cât de cât să asculte aceste cântece în momentele acestui decembrie aniversar. Am trimis linkul hărţii cuiva de la o instituţie de învăţământ dar nu au putut să publice, poate nu au ştiut cum să încorporeze codul sau mai ştiu eu ce motive or fi avut.
Putere de muncă, sănătate şi bucurii îţi doresc, am citit şi postarea mai nouă, o să răzbeşti cumva. Hugs!
B.

Greta spunea...

Frumoasă hartă, într-adevăr :) și deosebit de... melodioasă. Cel mai mult mi-a plăcut Rapsodia Română.... :)
Îți mulțumesc, este chiar un proiect cu totul aparte.
(Dar Piatra Neamț nu e inclus, protestez! :) ).