luni, 21 decembrie 2020

Cercel(ul) și cârnatul

Știți ce zicea un ministru de finanțe din vremea lui Napoleon Bonaparte? Că oamenilor poți să le mărești impozitele fără să te sinchisești câtă vreme aceștia plâng sau cârtesc, dar dacă ajung să râdă, e semn că situația e îngrijorătoare și trebuie să plafonezi impozitele. 

Ei, cam pe-acolo cred că ajungem și noi cu toate reglementările, regulile, interdicțiile, obligațiile, recomandările și toți dracii pictați și puricii încolonați pe care-i visează autoritățile române în ceea ce privește pandemia. Ne-am supus, ne-am lamentat, ne-am enervat, am comentat, am pufnit plini de nervi, ne-am deprimat, acum cred că am ajuns în stadiul în care nu mai putem decât să râdem. A lehamite, ce-i drept, dar tot râs se numește și ăsta. 

Păi dar cum altfel. Ați văzut cea mai recentă declarație a stimatului Streinu-Cercel referitoare la petrecerea sărbătorilor de Crăciun? E un șirag de nestemate, numai bune să-i dai cu ele-n scăfârlia aia pe care, din ce se vede, o are doar ca să nu-i plouă-n gât. 

Grăiește adânc mai sus-menționatul: 

Sfatul meu e să stea fiecare la casa lui, să se viziteze virtual, pe Skype, pe Zoom, pe Facebook, dar să nu fie împreună. Dacă sunt totuși împreună am un sfat: la masă să nu mănânce împreună, să mănânce pe rând. Iar dacă totuși se așează la masă împreună, să țină o mască în dreptul nasului și doar gura să fie eliberată. E o măsură suplimentară, pentru că noi nu știm dacă persoana din fața noastră este sau nu infectată, dacă este sau nu în perioada de incubație, chiar dacă și-a făcut un test rapid și a ieșit negativ”.

Mă-ntreb unde-avea el masca atunci când a ouat chestia asta. Pe creier, cel mai probabil. Și ce, virusul nu intră decât prin nas? Tot e bine că nu-i claustrofob, adevăru-i că mă ținea o grijă 🙄 Vorba aia, dacă e să-l iei... îl iei și gata. Intră pe unde-apucă, păcatele mele că vorbesc și prostii acuma.

Nu serios, deci eu încerc să-mi imaginez cum s-ar transpune în practică recomandarea ăstuia. Cu o mână îmi țin masca pe nas (că nu văd cum aș putea s-o fixez fără să mi se aburească ochelarii la fiecare câteva minute - ceea ce, purtând-o normal, reușesc să fac), în timp ce cu mâna cealaltă mânuiesc cârnatul de porc? Da' nu mai bine-mi bag niște plastilină în nas? Sau îmi prind nasul cu o clamă de-aia gen clește. Pe cuvânt, Cercel ăsta n-are pic de creativitate. 

Știți că eu sunt pro respectarea regulilor și restricțiilor și I put my money where my mouth is: nu ies decât la supermarket (cel mult de 2 ori pe săptămână), port corect masca, mă spăl des pe mâini, nu m-am dus anul ăsta în România ca să nu risc să-i îmbolnăvesc pe cei dragi - iar înainte de-acest al doilea lockdown mă duceam în oraș cam de 2 ori pe lună, cel mult. În rest, acasă. Lucrez, iar pentru timpul liber îmi găsesc eu felurite îndeletniciri, chiar dacă mi-e dor de libertatea dinainte când mă preumblam unde și când aveam chef. Dar fac ceea ce-mi spun autoritățile să fac, fără să comentez. Și, din postura unei persoane care ia în serios situația și respectă regulile, propunerea lui Streinu-Cercel mi se pare pur și simplu o bătaie de joc. Nici mai mult, nici mai puțin.

Revenind, eu tot nu m-am prins cum să mănânc cârnați respectând înțeleptele sfaturi cerceliene. Și mi-a amorțit mâna de când îmi tot țin masca pe nas. Asta ca să nu mai vorbesc de minunăția cu ”mâncați pe rând”. Păi dacă se respectă numărul de persoane specificat, pot mânca împreună oamenii. Pesemne că nu-i destul că trebuie să mănânce ținându-și masca pe nas, mai trebuie și să creeze culoare. Sau ar putea să mănânce câte unul, singur. Na, poate și să stea-n capul mesei dacă vrea neapărat. Până se termină masa, numa' bine e Revelionul și-o iau de la capăt.

Și se mai miră că nu-i mai ia nimeni în serios.

5 comentarii:

maya spunea...

stii ca exista mastile alea transparente ? viziere cred ca le spune. Deci o de asta plus o masca pentru gura si una pentru nas sigur e in asentiment cu ce vrea el.
In afara de numarul de cazuri si reguli incerc sa nu mai ascult sau citesc despre asta.
Deja e putin enervant ca tot cu reguli si numai unii le respecta ca altfel nu imi explic numarul enorm de cazuri.
Dar mai vad cate o stire ca azi de exemplu: au iesit unii noaptea sa isi cumpere tigari. In cuplu ca sa ia amenda dubla.
Cum am mai zis prostia ii omoara pe unii.

Mada spunea...

Ar putea sa își pună un nas de clovn și rezolva cu masca pentru nas.😅

Greta spunea...

Da, foarte bună ideea :) Vizieră + mască pe gură + mască pe nas + încă 2 de rezervă. Așa ar fi mulțumit omul, probabil.
Și eu tind să cred că regulile se respectă numai în parte și nu de toată lumea; cei cu țigările pur și simplu sfidează cerințele și iau în derâdere situația. Unora ca ăștia n-aș avea nicio milă să le dau amendă.
Pe de altă parte, citeam zilele astea de apariția unei noi tulpini a virusului, care-ar fi mult mai contagioasă și care ar explica agresivitatea valului al doilea... :(
Îmi pun toate speranțele în vaccin, altfel nu văd cum scăpăm de nebunia asta.

Greta spunea...

Chiar văzusem aseară niște meme-uri exact așa :))))))

maya spunea...

am citit si eu dar se pare ca vaccinul este bun si pentru asta.
ce nu am inteles este de ce au cerut aprobarea normal nu in regim de urgenta pentru vaccin. ei zic ca asa are populatia mai multa incredere dar cine nu vrea acum sa se vaccineze nu o va face nici daca o lungesc ei