De ce e "cool" să nu ai televizor?

Văd tot mai des chestia asta, enunțată cu emfază (ca să nu spun lăudăroșenie): ”ohh, noi nu mai avem televizor de țâșpe ani!”, de cele mai multe ori urmată de enumerări precum ”preferăm să citim, să petrecem quality time cu familia, să savurăm plimbările în natură, să gătim rețetele lui Alain Ducasse (n.r. vorba vine. Omul deține 21 de stele Michelin. Poate greșesc, dar am mari dubii că se-ncumetă cineva să gătească după rețetele lui în bucătăria personală), să facem yoga și să ne descoperim sinele” (ultima e de la mine 🤭).

Acestea fiind zise, eu nu înțeleg nici de ce-ai renunța la televizor, nici de ce se face din asta o chestie de mândrie personală.

Nu se poate închide televizorul?
Nu se pot exercita toate nobilele activități mai sus-menționate dacă există un televizor în casă? Dăunează feng shui-ului să stai în lotus sau să pregătești pui Cacciatore dacă deții televizor?

În paleolitic, pe când nici nu se povestea, am trecut printr-un destul de aprofundat curs de televiziune la facultate și dacă la partea practică am cam dat rasol (”nu vă iubește camera, domnișoară” - foarte urât din partea ei, de altfel), teoria o stăpâneam destul de bine. Încă-mi amintesc de cronofagie, manipulare și mesaje subliminale. Dar toate astea nu presupun că mi-aș fi rătăcit discernământul pe te-miri-unde. 

Bunăoară, noi ne uităm rar la televizor (mă refer strict la programele TV). Mai o  Liga Campionilor, mai un concert transmis în direct de la Filarmonica din Berlin (deși ăsta nu se pune, că e prin aplicație separată), uneori o dezbatere, câteodată știrile de seară. Și, desigur, concertele Summer Night și de Anul Nou, ale Filarmonicii din Viena.
Și gata. Nu filme că mă scot din minți cu dublajul, nu emisiuni de divertisment că nu mă dau în vânt după genul lor de umor, nu dezbateri că n-am răbdare. Ne mai uităm câteodată la ”Tagesthemen” (o emisiune de știri), dar cam atât.

Ne uităm, în schimb, la filme, seriale și documentare. Pe Netflix, pe Amazon Prime și nu numai. Împreună sau separat (el nu s-a uitat la ”The Crown”, care mie mi-a plăcut foarte mult; eu n-aș avea răbdare în veci pentru ”Star Trek”, pe care el îl urmărește de câteva săptămâni bune). Descoperim mereu filme și actori interesanți, stăm de vorbă despre ce am văzut, avem multe gusturi comune și când n-avem nu-i nicio supărare. Asta nu înseamnă că facem rabat de la acel ”quality time” trâmbițat de unii. Pur și simplu, e timp și e loc pentru toate.

Sigur, aplicațiile astea ar putea fi urmărite și pe calculator, dar din punct de vedere al imaginii și al calității sunetului nu suportă comparație cu un televizor modern. Unele dintre doamnele pentru care televizorul e Scaraoțchi și piei drace spun că se uită la filme pe calculator. Asta iar e ceva ce nu pricep. De ce să-ți refuzi plăcerea vizionării în calitate superioară, doar ca să te poți lăuda că nu ”deții” televizor? N-ai discernământ, astfel încât să-ți selectezi cu atenție produsele media pe care le consumi? Nu poți citi dacă există un televizor în locuință? Beats me... 

Să ne-nțelegem: e perfect firesc să existe oameni care, din varii considerente, nu-și doresc televizor; dar nu-i pot înțelege pe cei care epatează ori își dau ochii peste cap zâmbind subțire că nu au fiindcă ei ”preferă să citească”...  🙄 Haida-de.

Acestea fiind zise, mă duc să fiu superficială și să dau drumul la televizor. Mă fascinează Olivia Colman, pe care am descoperit-o în ”The Crown” și ”vânez” pe oriunde pot producții în care a jucat. Am devorat ”Broadchurch” (mulțumesc pe-această cale cititoarei care mi l-a recomandat, într-un comentariu; e un serial excelent și merită o postare separată, pe care o va avea) și de curând am găsit pe Amazon Prime ”The Night Manager”, tot cu ea.
Ca să nu mai spun că mi-am cumpărat sezoanele din ”Elementary” pe care nu le văzusem, drept pentru care sunt tot mai entuziasmată (și tot mai superficială, ar zice unii 🙃).