Adevăru-i că fie și numai pentru titlul ăsta merita să scriu 😂 Ieri am făcut rapelul, așadar mi s-a activat cipul lu' Bil Gheiț, cel despre care domnul Pandelică ComplotBigPharma și dUamna Vetuța SuntIntereseMariLaMijloc ne toooot povestesc de mai bine de juma' de an.
Per ansamblu, l-am tolerat mai bine decât pe primul. Dureri locale tot au fost, dar mai suportabile decât prima dată, n-am mai fost atât de somnolentă și nici dureri de cap n-am mai avut. Inclusiv organizarea mi s-a părut mai bună, deși tot armata fusese și atunci. Numai că-n urmă cu vreo câteva săptămâni erau vizibil mai stresați, dacă prezentai alte documente decât cele de ordin medical le verificau de parcă erai vreun infractor - nu care cumva să te vaccinezi fără să ai dreptul, dom'le - și per total au avut o atitudine foarte scârboasă. Mă refer la cei care verificau actele, fiindcă personalul medical a fost și atunci foarte prietenos și mulțumea fiecăruia în parte că a venit să se vaccineze.
Poze n-am făcut, nici atunci și nici acum. Curentul ăsta s-a răsuflat și oricum nu intra decât câte o persoană în fiecare cabinet. Nici nu țineam să am poze din momentul respectiv; până la urmă, e un act medical și e strict între mine și medic. Mă rog, chestiune de perspectivă. Adică mi-au plăcut pozele celor care s-au vaccinat, chiar dacă mie nu mi s-ar fi potrivit asta.
Concluzii nu am. Cred că toată lumea care nu are condiționări de vârstă sau de sănătate ar trebui să se vaccineze și mai cred că momentul adevărului va fi la revenirea anotimpului rece. Sper să trecem cu toții acest test; și noi oamenii, și vaccinul.
No, așa. De-acum aștept cu interes să mă urmărească Bil Gheiț și să-mi ia boii de la bicicletă. Cu negrăit interes aștept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu