Iar plec, voi iar să fiți cuminți

Când am sunat-o pe bunică-mea de ziua onomastică (pe 9 septembrie), o călătorie în România nu se regăsea neapărat în planurile mele pe termen scurt. “Ai văzut“, zice, “a murit Regina… și era mai tânără ca mine. Eu mai apuc, oare, să te văd în viața asta?”.

Încheind convorbirea telefonică, am purces să caut bilete de avion, iar a doua zi am făcut cerere de concediu.

Bunica mea, singura pe care o mai am, are 98 de ani. În martie va împlini 99. E perfect lucidă, nu și-a pierdut umorul și nici sarcasmul, la o adică; doar cu auzul are ceva probleme, însă a refuzat să-și pună aparat de auzit. “Știi ceva, încă n-am ajuns până acolo încât să-mi pun chestii de ălea”, s-a burzuluit acum vreo 5 ani, când i-am sugerat asta. Nu serios, am zis, ai totuși 93 de ani. Cam pe când estimezi că o să ajungi până acolo? “Vă anunț eu”, a replicat ea ritos. Încă nu ne-a anunțat 🤭. 

Așa că mâine iau avionul spre Suceava (din Dortmund. A fost cea mai convenabilă variantă ca să aterizez cât mai aproape de Piatra Neamț, având în vedere că Blue Air, care avea zboruri Hamburg-Iași, a murit înfipt) și revin sâmbătă. Plănuiesc să stau cu bunica, să-mi iau cumva rămas-bun în sinea mea (la vârsta asta, știi că te duci la culcare… nu și dacă te mai trezești), o să mă duc la mama și la cealaltă bunică, o să-mi beau cafeaua cu tata și cine știe, poate am noroc și de găluște cu prune. (Bunica e maestră, și de obicei o rugam să-mi facă, dar acum n-am mai vrut s-o pun eu la treabă. Dacă se gândește ea, norocul meu - o să fac o burtă de găluște, dacă nu, niciun bai). 

Sunt foarte curioasă de aeroportul din Suceava, n-am fost niciodată pe-acolo. Plec doar cu un rucsac, dar la ce baftă am eu de vameși ultrazeloși, parcă văd că iar îmi înșiră chiloții pe la controale… 🙄