Am revenit, ce bine mi-e acasă 🙂

Vizita asta în România a fost ciudată, poate mai ciudată ca oricând în ultimii 15 ani, de când am emigrat.

M-am bucurat să-i văd pe cei din țară. Bunica mi-a plâns în brațe când m-a văzut și, la fel ca tata, mi-a mulțumit de mai multe ori că am venit, deși de fiecare dată le spuneam că nu e nimic pentru care să-mi mulțumească, m-am dus pentru că așa am vrut.

Am fost la mama și la cealaltă bunică, am ascultat la mormânt (după cum a devenit un obicei) ”Stay Another Day” - una dintre melodiile preferate ale mamei, în timp ce priveam ba fotografiile lor pe cruce, ba cerul senin de unde știu că mă veghează amândouă, am petrecut timp cu cei de-acasă, m-am plimbat un pic prin oraș...

... a fost bine că m-am dus. Nu știu cum să descriu, a fost... alinător. Dar, deși îmi era drag să stau cu ei, abia așteptam să mă întorc acasă. La omul meu, la casa mea, în țara mea. 

Piatra Neamț o fi orașul unde m-am născut, dar de foarte multă vreme nu-l mai simt a fi fost vreodată casa mea. După ce se vor fi dus și bunica și tata, o să mai ajung acolo o zi pe an, pentru a aprinde lumânări la morminte și a plăti taxele anuale la cimitir. Nu voi mai avea absolut niciun motiv, sau dorință, de-a sta mai mult.
Tata și bunica mă iubesc, dar niciunul nu mă cunoaște cu adevărat. Într-o discuție ceva mai adâncă, între 4 ochi, tata m-a întrebat de ce nu înfiem un copil. I-am explicat. A înțeles (sper...). Am surâs în sinea mea, amintindu-mi că m-a mai întrebat asta și altădată. I-am spus și atunci același lucru ca acum, dar a uitat pentru că... na, nu știu, n-o fi fost important. Oricum, dacă m-ar fi cunoscut, n-ar fi avut niciun motiv să mă întrebe - și în niciun caz după 27 de ani. Adică ar fi știut deja.
Asta nu mă întristează, e doar un simplu fapt și-atât.

Mai mult ca oricând, am simțit că orașul în care am trăit până la 18 ani mă strânge.

Și am senzația că-mi dă tot mai mult târcoale PTSD-ul pe care-l suspectam în vară.

În fine, asta e. Ce bine mi-e acasă 🙂

PS: n-au fost găluște cu prune, dar a fost borș moldovenesc (făcut de bunica), salată de vinete și pepene murat 🙃 (damblaua mea supremă în materie de murături).