Din meandrele recruiting-ului

Cu toate că nu sunt o prezență activă pe piața muncii (altfel spus, nu caut, fiindcă deocamdată consider că sunt bine unde sunt), îmi mențin profilul actualizat pe site-urile de job-uri, în ideea că nu se știe niciodată de unde sare vreun iepure. Pân-acum n-a sărit niciun urecheat, în schimb am colectat câteva experiențe care mi-au lăsat un gust cam searbăd - una dintre ele de dată foarte recentă, că de-asta am și purces să scriu.

Măgaru-n ceață
Acum vreun an și jumătate m-a contactat un recruiter (prin intermediul unui portal). Că oportunitate nemaivăzută, wow ce calificări și ce experiență, profilul meu e deosebit de atrăgător și se potrivește mănușă cu antemenționata oportunitate nemaivăzută șamd. Am acceptat să vorbim la telefon, mi-a trimis în aceeași zi job description-ul și într-adevăr, suna foarte interesant. Nu-mi doream musai o schimbare și nu eram convinsă că mă potrivesc, dar pe sistemul ”nimic de pierdut, eventual doar de câștigat”, am fost de acord să trimită CV-ul meu la compania cu pricina (una foarte prestigioasă, în treacăt fie zis).
O săptămână mai târziu am fost contactată direct de respectivii în vederea programării unui prim interviu pe Zoom, care-a decurs foarte bine. Recruiterul m-a sunat ulterior și era în al nouălea cer - ”excelent, în momentul ăsta ești candidata lor preferată, i-ai impresionat, bravo, felicitări, urmează al doilea interviu la sediu, dar după cum a fost azi și având în vedere feedback-ul lor sunt convins că ai toate șansele” - și toooot așa a ținut-o minute-n șir, de începusem să mă entuziasmez și eu.

A venit invitația la următorul interviu, recruiter-ul mi-a dat telefon cu o zi înainte, am mai dezbătut diverse. Dar la al doilea interviu se duse pe pustii amorul, în principal din cauza unor neconcordanțe între cerințele descrise în profil și așteptările exprimate prin viu grai. Ar fi urmat să călătoresc destul de mult, ceea ce nu se specificase în job description, iar capacul a fost pus de întrebarea referitoare la copii. ”Știu că asta nu se întreabă, dar totuși, pot să vă întreb dacă aveți copii?”. 🤨 ”Aveți dreptate, nu se întreabă, însă fie, puteți: nu am copii, dar am un soț”. ”A, păi dacă nu aveți copii înseamnă că sunteți flexibilă, puteți călători oricând”. Ce vorbești, Franz? Adică dacă n-am copii se presupune că nu am o viață proprie și sunt la dispoziția companiei și-n culcare și-n sculare? Al doilea intervievator a încercat să dreagă busuiocul (”și bărbații sunt ca niște copii”), dar eu eram deja pe modul ”how f*cking fascinating. Not 🙄”.
Ieșind de la acest al doilea interviu hotărâsem deja că nu voi accepta postul, dacă mi l-ar fi oferit. Recruiter-ul a vrut să afle cum a decurs, i-am povestit, a fost foarte mirat de discrepanța dintre ce știa el că vor și ce voiau de fapt și s-a arătat siderat de neprofesionalismul celui care întrebase despre copii. Dar m-a asigurat că nu e musai să fie așa, că va discuta cu ei, că va reveni cu feedback, vedem, facem, dregem.
Câteva zile mai târziu, am primit mesajul standard de refuz din partea companiei. Nu mă potrivesc profilului căutat de ei, blabla. Păi dacă n-aveam de gând să-mi dau suflarea pe altarul companiei, cred și eu că nu mă potriveam.

Adevărata dezamăgire a fost, însă, alta. Recruiter-ul n-a mai dat absolut niciun semn. De unde până atunci fusese atât de activ, mesaje, telefoane și-mi promisese că revine cu feedback detaliat... a dispărut ca și cum n-ar fi fost. Nici vorbă de feedback, n-a mai sunat, n-a mai scris, nimic. Abia asta m-a decepționat. Da, îmi dădeam seama că individul era opărit fiindcă probabil se și văzuse primind comisionul pentru intermediere, iar eu îi stricasem ploile că mă găsisem să am fantasmagoricele pretenții la viață personală; dar chiar așa, dispari fără urmă, că nu degeaba i-am zis ”măgaru-n ceață”?

Povestea nu se încheiase: mi-a scris anul trecut, în toamnă. Trecuse mai bine de un an de la întâmplarea de mai sus și tipul găsi de cuviință să-mi dea un sms: ”Bună, Greta, sună-mă te rog” - se semnase, că altfel n-aș fi știut de unde să-l iau.
Ia te uită la ăsta, m-am gândit, cică să-l sun eu. Da' ce, n-are minute? 😂 Evident că l-am ignorat, drept pentru care mi-a scris pe portal, să-mi prezinte altă ofertă. Lucru cert, tupeul nu-i lipsea. I-am elucidat că având în vedere comportamentul lui, nu pot îmbrățișa cu negrăit entuziasm și nețărmurită încredere noua ofertă, pe scurt nu mă interesează. ”Vai, dar eu ți-am scris atunci, cred că mesajul meu a aterizat în Spam”. Serios, chérie? 🤥 Mai precis în care Spam, ăla inexistent de pe portal? Al naibii, cum numai mesajul de după respingere a dat buzna bezmetic în Spam, toate celelalte de pân-atunci nu (și nici ăsta nou cu oferta n-a nimerit Spam-ul, ca să vezi).

Pișpirică și merele de aur
(disclaimer: nu-i niciun măr de aur implicat în poveste, dar am dat-o la impresie artistică).
Acum vreo 2 săptămâni mă pomenesc din nou cu un mesaj, de la alt recruiter. Ceva mai protocolar în exprimare decât confratele, dorea să-mi prezinte ”o oportunitate interesantă”, aș fi interesată să discutăm? Nici acum nu caut activ un alt job, dar sunt deschisă la eventuale oferte, ceea ce i-am și spus în răspunsul în care i-am dat numărul de telefon și am agreat asupra zilei și orei când să mă sune. ”Splendid, vă mulțumesc pentru încrederea acordată, dar am o rugăminte. În ziua aceea voi fi ocupat cu un training, dacă vedeți că nu vă sun puteți să mă sunați dumneavoastră că știți cum e, când ai multe de făcut mai uiți, iată numărul meu de telefon xxxxxxxxxx”.

Cred că aș fi râs, dacă nu m-ar fi apucat dracii. El mă caută, el vrea să mă recruteze, el are interes, dar să-l sun eu dacă e, că poate el uită. S-aștepți tu să te sun, mi-am zis, mult și bine să aștepți - și-n ziua respectivă mai că-mi doream să fi uitat.
N-a uitat și era foarte mândru de sine. ”Iată, am ținut cont de appointment, fac progrese cu organizarea personală”. Bravo, Pătrățel! 😂.
Discuția care-a urmat ar fi putut constitui un număr de stand up comedy.
- Așaaaaa... deci dumneavoastră căutați activ un nou loc de muncă?
- După cum v-am scris, nu. Sunt, însă, deschisă la oferte (Geez, cum sună asta în română 🙈).
- Da da, am citit. Deci dumneavoastră dețineți în prezent postul de manager la Departamentul de Scos Cărbuni cu Furculița... și ce faceți acolo, mai exact?
- Mă gândeam că mi-ați parcurs profilul de pe portalul cutare, unde am detaliat ce responsabilități am la serviciul actual (😒). 

- Daaa, sigur că l-am parcurs. Așa, deci vreau să vă prezint o ofertă care cred că vi se potrivește nemaipomenit, este exact profilul dumneavoastră, minunat, sublim.
În continuare, cotcodăcește la fel de entuziast despre un post care, deși asemănător cu ceea ce fac eu acum, este foarte tehnic și cel puțin din ce-a înșirat Pișpirică, pare că-mi depășește aptitudinile și nivelul de cunoștințe. I-am spus asta.
- Aaaa, nu, nu vă subestimați. Compania aceasta caută 70% personalitate și 30% cunoștințe.
La punctul ăsta, l-am întrebat de salariul estimat. Cifra pe care mi-a zis-o era atât de mare, încât în niciun caz ”30% cunoștințe” nu ar fi fost de ajuns. Absolut în niciun caz.
A rămas că mă mai gândesc și eventual îi trimit CV-ul, dacă ajung la concluzia că aș încerca. Reflectând, i-am scris a doua zi și i-am cerut un job description (pe care de fapt ar fi trebuit să mi-l fi trimis el după ce-am vorbit, dar în fine...).
Nu mi-a răspuns aproape o săptămână și-mi luasem gândul de la el, când ce să vezi, alt mesaj. Își cere scuze, a avut un deces în familie (aici nimic de comentat, Doamne ferește)... și ”voi încerca să fac rost cât mai curând de o descriere a postului și vă trimit de îndată ce am ceva”. Până acum n-a trimis.
Deci să recapitulăm. E recruiter. Vrea să fie sunat, în caz că uită. Nu pare să fi citit profilul candidatului pe care-l curtează. Nu are un job description pentru postul pentru care caută candidați, dar ”va încerca să facă rost”.
Chiar te simți încurajat să-ți lași cariera pe mâna unui tip ca ăsta, nu? 🙄