Ce impresii mi-a lăsat ceremonia de încoronare

Mi-am propus să scriu acest articol nu pentru că aș avea pretenția că aduc vreo perspectivă nouă, ci mai degrabă pentru a consemna faptul că suntem norocoși să fim contemporani cu acest eveniment și am urmărit, fie și doar din fața televizorului, un ritual atât de impresionant și tainic precum cel al încoronării.

Am hotărât să las deoparte injuriile și batjocura multora dintre români la adresa cuplului regal. Nu vă imaginați ce-au putut unii să dea din ei pe rețelele sociale. Ce revărsări de mizerie, ce comentarii oribile, ce batjocură. Absolut incalificabil. Știți că mă înfierbânt uneori în astfel de situații și scriu despre, dar ce-am citit de data asta e atât de mizerabil, încât pur și simplu mi se pare prea înjositor să comentez. Le doresc respectivilor înțelepciune și minte, dar cred că e tardiv și pentru una, și pentru alta. 

Așadar, o să purced prin a spune că mie-mi place de oamenii ăștia doi. De Charles și Camilla, adică. Da, le cunosc povestea zbuciumată și, mai ales, controversată și asemeni majorității, consider că au făcut foarte multe greșeli. Dar dacă familiile lor au trecut peste ceea ce a fost, nu cred că există ceva care să ne dea nouă dreptul să-i condamnăm. Și mai cred că nu trebuie pierdut din vedere un aspect - oamenii ăștia se iubesc de jumătate de secol și-au înfruntat oceane de noroi pentru a ajunge aici:

Am ales această poză - deși nu e cea mai artistică dintre zecile de mii de fotografii care se vor fi făcut sâmbătă - pentru că mi-a plăcut în mod deosebit ceea ce exprimă. Se văd foarte clar căldura și complicitatea dintre ei, care-au fost acolo dintotdeauna.
Cu toată sinceritatea o spun, le doresc tuturor femeilor un bărbat care să le iubească doar pe ele zeci de ani și care să aibă forța morală de a-și îndrepta greșelile tinereții.

Liturghia de încoronare (bazată pe texte vechi și elemente ceremoniale împământenite de secole) și ritualurile mi s-au părut grandioase. Obositoare, mai ales pentru el - stai aici, treci încoace, stai altminteri, ține asta, ține și asta, du-te colo, vino înapoi, îngenunchează, ridică-te, hlamida aia pare a fi deosebit de grea, mai ales pentru niște oameni trecuți bine de 70 de ani (zic acest lucru, având în vedere că era dusă de 4 paji) - dar per total, deosebit de impresionante. 

Și muzica. Doamne, muzica. Mi-aș dori să am ocazia de-a asculta cândva orga de la Westminster Abbey, în spațiu și timp real. Probabil te simți atins de Divinitate.

Corurile au fost fabuloase, cu o mențiune specială pentru corul de gospel ”Ascension”, care a interpretat ”Alleluia”. Se spune că a fost ales în mod special de Charles - și, după cum s-a exprimat unul dintre compozitorii invitați să compună muzica pentru acest memorabil eveniment, “King Charles very much wanted a gospel choir included in the service”.

Nu m-aș fi numit femeie dacă n-aș fi fost curioasă până peste poate de ținutele doamnelor, în special de cea a lui Kate. Și n-am fost dezamăgită. A arătat superb și, aș spune, mai ”royal” ca oricând. Privind-o, întrezărești regina care va fi într-o bună zi.

Ca și-n cazul Regelui și Reginei am ales o fotografie care n-o arată în întregime, dar îi surprinde, într-un mod unic, privirea.

E o lume întreagă în ochii ei. Și o poveste ce va să fie scrisă când îi va veni vremea.

Copiii au fost minunați, cu adevărat încântători cum erau micii de ei sobri și serioși, pe măsura importanței momentului și cum au cântat imnul 🥰.

Cel mare s-a achitat conștiincios de rolul de paj, ți-era mai mare dragul să-l privești, emoționat și foarte solemn 🙂.
Mijlocia a fost desăvârșită - clișeul ”like mother, like daughter” se potrivește perfect în cazul ei. O combinație perfectă între eleganță și inocență.
Iar Prâslea nu s-a dezis - parc-ar fi știut că lumea e cu ochii pe el, așteptând o ”nefăcută” din categoria celor care l-au consacrat. Și a livrat. Un căscat necenzurat 😂.

Ăsta micu' o să le dea mult fir de tors părinților în anii ce vin, să vedeți voi de n-o fi așa 😀.

De departe cel mai emoționant moment mi s-a părut ieșirea lui Charles din catedrală, în timp ce două mii de oameni cântau ”God Save the King”.
Și cu toate că asta poate părea amuzant, sau chiar ridicol, nu mă sfiesc să spun că m-am ridicat și am intonat și eu imnul. Cât știam din el, adică prima strofă:

”God save our gracious King!
Long live our noble King!
God save the King!
Send him victorious,
Happy and glorious,
Long to reign over us:
God save the King!”.

Iată un filmuleț care surprinde acest moment. Nu vă spun de câte ori l-am urmărit, c-o să mă suspectați că nu-s tocmai întreagă la minte (și nu știu dacă n-ați avea dreptate 😀).

Gândindu-mă la asta, realizez că nu știu de ce m-a impresionat atât de mult momentul respectiv. Nu locuiesc în Marea Britanie, deci aș putea foarte bine să fiu neutră și să privesc totul doar ca pe o curiozitate istorică. Și totuși, simt că mă atinge într-un fel foarte personal.

O nouă eră a început. Regele nu mai e nici pe departe tânăr, dar sper că se va bucura încă ani buni de ceea ce-a așteptat o viață întreagă.

Din acest text nu poate lipsi o imagine din Sala Tronului...

... și una dulce, la propriu: tortul oficial.

Presa britanică a notat și o sumă de aspecte mai puțin plăcute - aerul vădit stingher al lui Harry care n-a avut niciun rol oficial, faptul că pe rochia Camillei erau brodate inclusiv numele copiilor și nepoților ei (n-am înțeles care-i problema cu asta, totuși... e cea mai importantă rochie a vieții sale, avea tot dreptul s-o personalizeze cum credea ea de cuviință), precum și tensiunea dintre William și Kate (spun jurnaliștii; dac-o fi fost, eu una n-am observat-o. Nu exclud să fi fost ceva la mijloc, dar aveam atât de multe la care să mă uit, că n-am băgat de seamă...).

La final, eu cred că trebuie să luăm cu noi doar amintirea a ceea ce-a fost frumos în această zi. Și, indiscutabil, a fost mult frumos.

Long Live the King! 🙂