miercuri, 21 august 2024

Periplu în Sicilia și Malta: surpriza din Siracusa & Ortigia (4)

Ni se tot spusese că Taormina este splendidă, iar Siracusa ”nici prea-prea, nici foarte-foarte”, încât ne-am urcat în autobuz oarecum blazați. Sigur că nici nu se pusese problema să nu o vizităm, dar așteptările ne erau destul de reduse.
Aveam să ne dăm seama încă de la sosire că ne aștepta o experiență mult mai frumoasă decât am fi preconizat.

Prima surpriză a fost că am dat peste străzi largi - la drept vorbind erau absolut obișnuite, dar după câteva zile de mărșăluit în șir indian pe trotuarele din Catania, ne-am simțit foarte în largul nostru.


Orășelul este curat și bine îngrijit, luminos și inspiră optimism. Are un ”ceva” care mi l-a făcut pe dată simpatic; și la momentul respectiv nu știam că era considerat metropola lumii antice grecești. Nu m-aș mai fi săturat să mă plimb pe bulevardele ”bordurate” cu mici pomi înfloriți (care nu ne-am dat seama ce sunt).

Cel mai important obiectiv turistic din Siracusa este Parcul Arheologic Neapolis. L-am găsit ușor, am cumpărat bilete și ne-am aventurat. Perspectivele se arătau promițătoare. 


Aveam să descoperim însă un fenomen peste care mai dăduserăm și la Galeriile Uffizi, în urmă cu 11 ani. Ca și acolo, punctele de atracție erau numerotate haotic, nici vorbă să fi fost în ordine așa cum apăreau pe panoul de la intrare. Din acest motiv, nu am ajuns  la toate; am văzut Teatrul Grec, ”Latomia del Paradiso” (o carieră de calcar devenită ulterior închisoare pentru cele câteva mii de prizonieri ai războiului dintre Siracusa și Atena, din anul 413 înaintea erei noastre) și celebra peșteră ”Urechea lui Dionisos”. Se numește astfel din cauza formei sale și, nu surprinzător, datorită acusticii remarcabile care amplifică sunetul produs în interior. Legenda spune că Dionisos folosea peștera pe post de închisoare și trăgea cu urechea la conversațiile deținuților.

Am savurat spațiul umbrit de stânci, unde era o răcoare confortabilă. ”Dacă peste tot ar fi ca-n urechea ăstuia...”, a suspinat jupânul.


Având în vedere numerotarea haotică despre care spuneam, nu am reușit să găsim presupusul mormânt al lui Arhimede. Snoabă cum (mă știți că) sunt, probabil n-aș fi ratat ocazia de-a face o glumă îndoielnică zicând ”Evrika!”. Eh, asta e. Mă consolez că oricum n-am legat niciodată prieteșug cu matematica 🙄.

După un brunch oarecum dezmățat (despre care voi scrie în articolul nerecomandat la dietă) am ajuns în Ortigia, o insulă micuță și absolut fermecătoare, legată de Siracusa printr-un pod și căreia i se mai spune și ”perla albă a Siciliei”. Pe bună dreptate. Este o oază de cultură, istorie și artă, cu străzi deopotrivă largi sau înguste, monumente și zeci de cafenele ademenitoare.

Am stat vreo jumătate de oră la o cafenea, la un espresso dublu și un șerbet de lămâie. Aveam un sentiment de mulțumire, de prea-plin sufletesc destul de greu de pus în cuvinte. Cu certitudine, ne-a plăcut considerabil mai mult aici decât în Taormina.


În Piața Archimede am admirat un pic Fântâna lui Artemis.


Teoretic ne-am fi putut duce și la templul lu' frate-su (în speță, Apolo) sau mai bine-zis la ruinele acestuia, la care am fi ajuns traversând podul Umbertino; dar eram toropiți de căldură și n-am vrut să ne extenuăm. După un foarte constructiv intermezzo la o biscotteria, ne-am îndreptat către stația de unde urma să luăm autobuzul spre Catania. 

În rezumat, aceasta a fost prima parte a concediului nostru. Din Catania am luat avionul spre Valletta, mulțumiți că ne-am împlinit vechea dorință de a vedea și cealaltă parte a Siciliei (măcar punctele principale) și foarte curioși de ceea ce aveam să descoperim în Malta, unde vă invit să ne însoțiți 🙂.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Sunt oleandri.

Greta spunea...

Ah, mulțumesc mult! :)